De la război la pace: o poveste europeană
0
Luni, 11 decembrie, Uniunea Europeană a primit Premiul Nobel pentru Pace. Mai jos puteţi citi o parte din discursul susţinut de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso, şi de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, cu ocazia ceremoniei de decernare a Premiului Nobel.
Războiul este la fel de vechi ca Europa. Continentul nostru poartă rănile lăsate de lănci şi săbii, de tunuri şi arme, de tranşee şi tancuri. Cu toate acestea, după ce două războaie catastrofale ne-au răvăşit continentul şi întreaga lume, o pace durabilă s-a aşternut peste Europa.
În vremurile de restrişte de după război, inimile multora sângerau încă, îndoliate şi pline de resentimente. Ce provocare îndrăzneaţă a fost, aşadar, pentru fondatorii Europei, să spună: da, putem pune capăt acestui ciclu fără sfârşit de violenţe, putem opri logica răzbunării şi putem clădi, împreună, un viitor mai bun.
Desigur, este posibil ca Europa să fi avut pace şi dacă nu ar fi existat Uniunea. Nu suntem siguri. Însă pacea nu ar fi fost nicicând de aceeaşi natură. O pace durabilă, nu doar o încetare glacială a focului.
Reconcilierea este elementul care o face atât de specială. Înseamnă mai mult decât a ierta şi a da uitării sau, pur şi simplu, a da pagina. Adenauer şi De Gaulle în catedrala de la Reims: aceasta este una dintre imaginile emoţionante care au închis rănile Europei postbelice. Şi alte imagini se ivesc în minte. Şase state reunite la Roma, pentru a deschide calea către un nou viitor. Willy Brandt îngenunchind în Varşovia. Docherii din Gdansk, strângându-se pentru proteste. Mitterrand şi Köhl strângându-şi mâna. Rostropovich cântând Bach la căderea zidului Berlinului.
Însă gesturile simbolice nu sunt suficiente pentru a asigura pacea. Aici este punctul în care intervine „arma secretă“ a Uniunii Europene: o modalitate unică de a ne conecta interesele atât de strâns, încât războiul să devină practic imposibil. Prin negocieri constante, acoperind aspecte tot mai numeroase şi implicând din ce în ce mai multe ţări.
Desigur, unele aspecte pot fi deconcertante. Miniştri din ţări fără ieşire la mare discutând intens cotele de pescuit. Deputaţi europeni din Scandinavia dezbătând preţul uleiului de măsline. Uniunea a perfecţionat arta compromisului. Nu există învingători sau învinşi, deoarece se asigură faptul că, în urma discuţiilor, toate ţările ies victorioase.
A funcţionat. Acum pacea este de la sine înţeleasă. Războiul a devenit de neimaginat. Însă „de neimaginat“ nu înseamnă „imposibil“. Acesta este motivul pentru care ne aflăm astăzi aici. Europa trebuie să îşi respecte promisiunea privind pacea. Însă nu se mai poate baza pe această promisiune pentru a se bucura de sprijinul cetăţenilor.
Acest lucru este cât se poate de clar astăzi, când suntem afectaţi de cea mai gravă criză economică de două generaţii încoace, care a creat mari dificultăţi în rândul cetăţenilor noştri şi a pus la încercare legăturile politice din Uniunea noastră.
Părinţi care se luptă să facă faţă cheltuielilor zilnice, lucrători concediaţi recent, studenţi care se tem că, oricâte eforturi ar depune, nu îşi vor putea găsi un prim loc de muncă: când toţi aceştia se gândesc la Europa, pacea nu este primul lucru care le vine în minte …
Depunem toate eforturile necesare pentru a depăşi greutăţile, pentru a restabili creşterea şi a crea locuri de muncă. Suntem încrezători că vom reuşi.
Uniunea Europeană nu presupune doar pacea între naţiuni. Ca proiect politic, ea întruchipează, astfel cum definea Spinoza pacea, „o stare de spirit, o dispoziţie pentru bunăvoinţă, încredere şi justiţie“.
Şi alte momente istorice au întărit aceste cuvinte. Oamenii din Portugalia, Spania şi Grecia sărbătorind revoluţia democratică şi libertatea. Aceeaşi bucurie au trăit-o statele din Europa Centrală şi de Est şi statele baltice.
Dorinţa de libertate şi democraţie a făcut posibilă reunificarea continentului. Uniunea Europeană a devenit casa noastră comună. „Patria patriilor noastre“, după cum o numea Vaclav Havel.
Părinţii fondatori au înţeles că, pentru a garanta pacea în secolul al XX-lea, naţiunile trebuie să aibă o abordare care să meargă dincolo de statele-naţiune. Caracterul unic al proiectului european constă în combinarea legitimităţii statelor democratice cu legitimitatea unor instituţii supranaţionale care protejează interesul european general.
Dorinţa de a atinge o unitate la nivel european nu este un scop în sine, ci un mijloc pentru a atinge obiective mai îndrăzneţe. Este o dovadă a idealului de ordine cosmopolitică. În ciuda imperfecţiunilor sale, Uniunea Europeană este o puternică sursă de inspiraţie pentru lumea întreagă. Dincolo de naţiunea din care facem parte, dincolo de continentul unde trăim, suntem cu toţii parte a aceleiaşi umanităţi.
Angajamentul concret al Uniunii Europene în lume este marcat de tragica experienţă a continentului nostru în ceea ce priveşte naţionalismul extrem, războaiele şi răul absolut al Shoah – Holocaustul. El este inspirat de dorinţa noastră de a evita comiterea aceloraşi greşeli în viitor.
Acesta este fundamentul abordării noastre multilaterale şi al relaţiilor noastre cu partenerii internaţionali, care ne defineşte poziţia împotriva pedepsei cu moartea şi sprijinul pe care îl acordăm justiţiei internaţionale, care ne determină să fim în fruntea acţiunilor de combatere a schimbărilor climatice şi în lupta pentru securitatea alimentară şi energetică, şi care stă la baza politicilor noastre privind dezarmarea şi combaterea proliferării nucleare.
Fiind un continent care, după ce a fost devastat, a devenit una dintre cele mai puternice economii ale lumii, avem o responsabilitate deosebită faţă de milioane de persoane care au nevoie de ajutor. Fiind o comunitate de naţiuni care a combătut totalitarismul, vom fi mereu alături de cei care luptă pentru pace şi justiţie, democraţie şi demnitate umană. Gândurile noastre se îndreaptă către apărătorii drepturilor omului din toată lumea care şi-au pus viaţa în pericol pentru a apăra valorile pe care le preţuim. Zidurile niciunei temniţe nu le pot înăbuşi vocea.
Fiind o Uniune construită pe valoarea fundamentală a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, ne angajăm să protejăm drepturile femeii în întreaga lume. Acordăm o mare importanţă drepturilor fundamentale ale persoanelor celor mai vulnerabile: copiii din întreaga lume.
„Pacificarea Europei“ se afla în centrul preocupărilor lui Alfred Nobel. Într-o versiune iniţială a testamentului său, acesta spunea că pacificarea Europei este echivalentă cu pacea internaţională. În ultimii şaizeci de ani, Uniunea Europeană a arătat că este posibilă unificarea popoarelor şi a naţiunilor dincolo de frontiere.
Continentul nostru, renăscut din propria-i cenuşă după 1945 şi unificat în 1989, dispune de o mare capacitate de a se reinventa. Continuarea acestei aventuri stă în mâinile generaţiilor viitoare. Sperăm că acestea îşi vor asuma această responsabilitate cu mândrie. Şi că vor putea spune, aşa cum spunem noi astăzi, în Oslo: Sunt mândru că sunt european.
Se încarcă comentariile...
