Multe cazuri sunt cunoscute. La scrutinul prezidenţial din Franţa, candidatul Partidului Socialist s-a clasat al cincilea, cu 6,3% din voturi. În Olanda, cu câteva săptămâni mai înainte, PVDA câştigase la legislative doar 5,7%. Laburiştii britanici au pierdut cursa pentru Camera Comunelor de acum doi ani, iar la alegerile locale de luna trecută, au obţinut cu o treime de mandate de consilieri mai puţin decât aveau. În Grecia, PASOK a luat, la ultimul scrutin naţional, puţin peste şase procente, iar în Spania PSOE a pierdut.şi alegerile din decembrie 2015 şi pe cele din vara anului următor. Şi socialiştii croaţi au pierdut două scrutine la rând în ultimii doi ani. Omologii lor din Bulgaria s-au situat pe locul doi, după GERB, atât în octombrie 2014, cât şi în martie 2017. În Estonia, SDE a ieşit pe locul patru (în martie 2015), iar în Irlanda, în februarie 2016, laburiştii au luat 6,%, de trei ori mai puţin ca la scrutinul european de acum trei ani.

În aceeaşi perioadă, socialiştii au mai pierdut scrutinele organizate în Cipru, Finlanda, Lituania, Slovenia (6% în iulie 2014) şi Polonia (7 procente în octombrie 2015 la legislative, după ce candidata susţinută la prezidenţiale, cu câteva luni mai devreme, avusese 2,38%). La prezidenţialele din Austria, candidatul socialist a fost al patrulea, cu doar 11 procente, dar e adevărat că nici cel de centru-dreapta n-a fost mai breaz. În Italia, Matteo Renzi, care ieşise învingător în 2013, apoi la europenele din anul următor, s-a văzut obligat să demisioneze după ce a pierdut un referendum constituţional, iar formaţiunea sa – PD – nu mai e pe primul loc în preferinţele alegătorilor.

Există şi contra-exemple: social-democraţii au obţinut câteva succese. În Suedia, formaţiunea lui Stefan Lofven s-a impus în 2014 cu 31%, în Slovacia, SMER a câştigat cu 28,28% (în martie 2016), iar în România, PSD a câştigat cu 45%, cel mai bun scor obţinut de această familie politică în perioada de după 1990. Portugalia e un caz special, fiindcă stânga socialistă conduce acolo o coaliţie minoritară, pe care a format-o cu extrema stângă, după ce pierduse la 6 puncte în faţa dreptei, în octombrie 2015.

Declinul stângii nu e pricinuit doar de apariţia unor partide noi. De fapt, acestea nu au căpătat influenţă peste tot. Puternice şi semnificative sunt Podemos şi Ciudadanos (în Spania), Syriza (în Grecia), ANO 2011 (în Cehia), Partidul Liber şi Partidul Conservator al Poporului (în Estonia), USR (în România), Most (în Croaţia), No sirds Latvijai (Letonia) şi Kukiz 15 (în Polonia). Unele dintre acestea au „înghiţit” voturile acordate în mod tradiţional stângii, dar în multe locuri, socialiştii sau social-democraţii au pierdut în faţa partidelor de centru-dreapta.

E o evoluţie care va afecta Europa în ansamblul ei. În vara lui 2014, când noul Parlament European se reunea, socialiştii din grupul S&D aveau în total 25,43% din mandate. Împreună cu cele 29,42% ale PPE, era asigurată o majoritate. Fragilă, dar majoritate. Dacă mâine ar avea loc noi alegeri, majoritatea pro-europeană din PE nu s-ar putea baza pe două partide. Cine are urechi de auzit, să audă!