De ce UE nu trebuie să abandoneze Turcia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turcia a semnat acordul de asociere la UE în 1963 Foto: FOTO EPA
Turcia a semnat acordul de asociere la UE în 1963 Foto: FOTO EPA

Impunerea stării de urgenţă în Turcia şi arestarea în masă a unor cetăţeni consideraţi membri sau simpatizanţi ai mişcării Hizmet, văzută de către regimul de la Ankara drept o ameninţare reală la adresa stabilităţii interne, a stârnit numeroase critici venite din partea unor state membre UE.

În acest an, oficialii turci şi cei europeni s-au întâlnit în Malta pentru a dezbate viitorul relaţiei bilaterale dintre Bruxelles şi Ankara, motiv pentru care la nivel european au fost evidenţiate două viziuni: îngheţarea negocierilor de aderare ale Turciei şi, respectiv, continuarea dialogului cu Ankara în scopul de a menţine proiectul european în prim planul politicii externe turceşti.

Începând cu 1963, Turcia a semnat acordul de asociere cu UE, şi a fost fără îndoială unul dintre principalii parteneri ai Uniunii, formând, nu de puţine ori, un coridor de securitate între aceasta şi crizele din MENA sau Caucaz. Ankara a criticat, însă, ambivalenţa europenilor faţă de Turcia, cu atât mai mult cu cât interesele naţionale ale unor state membre au condus către blocarea a 18 capitole de negociere, din totalul celor 35 privind aderarea.

Populaţia Turciei rămâne pro-europeană, 75,5% dintre turci susţinând aderarea la UE, însă doar 36% dintre aceştia mai cred că Turcia poate deveni vreodată membru cu drepturi depline.

Această tensiune şi frustrare acumulată este reflectată inclusiv în discursul dur al Turciei la adresa unor state europene, precum Olanda sau Germania. Sigur, am putea spune că atacurile venite din partea unor lideri politici de la Ankara, care au vorbit inclusiv despre „nazismul european“, reprezintă o deviere totală a politicii externe a turcilor şi o abandonare a proiectului european. În practică însă, partidul de guvernământ turc are nevoie să-şi menţină electoratul naţionalist-dur, în contextul viitoarelor alegeri din 2019, în timp ce tensiunile cu Turcia cresc sprijinul politic al partidelor de guvernământ din Olanda şi Germania, slăbind potenţialul electoral al formaţiunilor extremiste. Victoria lui Mark Rutte în faţa extremistului Geert Wilders reprezintă un exemplu elocvent în acest sens.

Cu toate acestea, populaţia Turciei rămâne pro-europeană, 75,5% dintre turci susţinând aderarea la UE, însă doar 36% dintre aceştia mai cred că Turcia poate deveni vreodată membru cu drepturi depline.

Reconcilierea UE-Turcia poate începe cu renegocierea acordului privind uniunea vamală, ceea ce ar conferi o gură de aer extrem de importantă pentru economia încercată de provocări a Turciei.

Ankara se vede dezavantajată de actuala formă a uniunii vamale, care nu include, cel puţin deocamdată, ramuri economice importante precum agricultura. Mai mult, dacă UE semnează un acord de liber schimb cu o altă ţară non-membră, Turcia va trebui să acorde aceleaşi privilegii ţării respective indiferent dacă este avantajată sau nu economic.

Renegocierea acordului este blocată de Germania, care ia în calcul retragerea trupelor de la baza militară din Incirlik, condamnând în acelaşi timp decizia Turciei de a aresta 54 de cetăţeni germani (persoane cu dublă cetăţenie, germană şi turcă), acuzaţi pentru implicarea în tentativa eşuată a loviturii de stat din această vară. Mai mult, Turcia cere Berlinului extrădarea teologului turc Adil Oksuz, care conform informaţiilor deţinute de Ankara se află în Germania, iar reticienţa Berlinului privind acest caz a condus către noi acuze şi declaraţii dure din partea ambelor state.

O îndepărtare a Turciei de UE ar însemna şi o rupere a Turciei faţă de aceste valori comune pe care le împarte cu lumea occidentală, Uniunea Europeană fiind astfel datoare să ducă o politică mult mai fermă vis a vis de vechiul său partener.

Astfel, Bruxelles-ul ar trebui să se implice mult mai mult în medierea acestui conflict pentru a stopa escaladarea tensiunilor, pentru că o marginalizare politică a Turciei s-ar putea să nu producă efectele aşteptate, iar o viitoare erodare a clasei de mijloc din Turcia va afecta nu numai viitorul european al acestei ţări, ci şi stabilitatea internă.

Sunt suficiente argumente pentru a evita marginalizarea Turciei, amintind printre altele stoparea migraţiei ilegale sau lupta împotriva terorismului. Să nu uităm că Turcia a reuşit să fie cu adevărat un cap de pod cultural care a legat Vestul de Orient şi lumea musulmană, iar misiunile NATO efectuate de armata turcă în Afganistan sunt cele mai bune argumente în acest sens.

În final, Turcia trebuie să rămână un furnizor de securitate în Orientul Mijlociu, o regiune din ce în ce mai haotică care însă, după Primăvara Arabă, privea către modelul politic turcesc care îmbina cu succes valorile islamice, economia de piaţă, secularismul şi valorile democratice.

O îndepărtare a Turciei de UE ar însemna şi o rupere a Turciei faţă de aceste valori comune pe care le împarte cu lumea occidentală, Uniunea Europeană fiind astfel datoare să ducă o politică mult mai fermă vis a vis de vechiul său partener.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite