Deci încerc să-mi conturez propria-mi euroviziune...Nu în mod obligatoriu pentru că ne apropiem de finala Euroviziunii, în 18 mai, un spectacol pe care îl aştept mereu cu nerăbdare (din cauza implicaţiilor sale geopolitice!), ci pentru că realizez că niciodată nu am spus pe şleau cum aş crede eu, ca novice, nu ca specialistă, că sa-r putea rezolva lucrurile care nu merg cum trebuie în Europa.

Am căutat iniţial răspunsuri pe Presseurop, pentru că este site-ul pentru care lucrez. Una din cele mai recente viziuni pe care o îmbrăţişez ar fi cea a lui Mark Leonard şi Hans Kundnani, din Foreign Policy (preluat, tradus):

adevărul este că nicio altă putere, cu excepţia Statelor Unite, nu a mai avut un asemenea impact asupra lumii în ultimii 20 de ani. După sfârşitul Războiului Rece, Uniunea Europeană s-a extins în mod paşnic pentru a include 15 noi state membre şi a reuşit să transforme cea mai mare parte a regiunilor învecinate, reducând conflictele cu caracter etnic, exportând principiile statului de drept şi dezvoltând economii ale unor state, de la Marea Baltică până în Balcani. [...] Da, UE se confruntă în prezent cu o criză existenţială. Dar chiar dacă poartă această luptă, UE reuşeşte totuşi să contribuie mai mult decât alte puteri atât la soluţionarea conflictelor regionale, cât şi a problemelor globale.[...]Într-un anumit sens, este adevărat că Europa este într-un declin inevitabil. Dar este într-un declin relativ, dar nu într-un declin absolut.

Apoi, ar mai fi viziunea împărtăşită cândva, la Bruxelles, de un coleg pe care îl admir foarte mult, Jean Quatremer, autorul unui blog esenţial asupra Europei, Coulisses de Bruxelles, şi corespondent al Libération la Bruxelles:

se spune că federalismul este dispariţia popoarelor şi a naţiunilor, dar este fals. Federalismul este doar exersarea în comun a anumitor competenţe în cea mai eficare manieră posibilă pentru a cântări mai greu pe piaţa lumii. Poate că din aceste instituţii federale se va naşte într-o zi o naţiune europeană, nu este imposibil, dar acest lucru nu se va întâmpla înainte de multe secole. [...] Cetăţenia nu este naţionalitatea: este capacitatea de a exersa anumite drepturi politice. Este clar că cele două noţiuni sunt legate, căci cetăţenia este rezervată naţiunilor din ţările noastre.

Deci, da, dacă ar fi să fac un decalog a ceea ce ar trebui făcut pentru ca UE să continue să existe cu adevărat ar fi:

1. O reîntoarcere spre idealurile originare al Uniunii Europene, aşa cum au fost expuse de Jean Monnet

2. O liberă circulaţie adevărată a bunurilor, persoanelor şi serviciilor

3. Incetarea protecţionismelor naţionale şi implementarea protecţionismului european unic

4. Crearea statelor federale ale Europei, regionalizare, autonomie financiara

5. Crearea, aşa cum se vroia la început, a cetăţeniei europene şi a paşaportului european

6. Extinderea zonei Schengen la absolut toate statele membre

7. Legi şi cerinţe unice pentru toţi, nu diferite în funcţie de unde eşti originar

8. Statut de egalitate pentru toate statele membre, indiferent de state fondatoare, puteri duale, periferice etc.

9. Obligativitatea pentru toate statele membre de a aplica à la lettre cerinţele venite de la Bruxelles

10. Terminarea ipocriziei instituţionale şi a favoritismelor sau a excepţiilor dinspre Bruxelles: fie avem o guvernanţă supranaţională demnă de acest nume şi incoruptibilă, fie nu avem deloc.

Sper ca alegerile europene din mai 2014 să creioneze aceste tendinţe mai clar.