De ce s-au tensionat relaţiile dintre Macron şi Merkel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu doar câteva zile înainte de alegerile europarlamentare, motorul franco-german pare măcinat de ambiţii divergente. Cancelarul Merkel a recunoscut că are diverse confruntări cu preşedintele Macron.

Într-un interviu publicat cu o săptămână înainte de alegerile europarlamentare, cancelarul german Angela Merkel recunoaşte că are „confruntări“ cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

Ea evocă, în „Süddeutsche Zeitung“, o lipsă de sincronizare şi diferenţe atât de mentalitate, cât şi în înţelegerea rolurilor în unele subiecte.

Întrebat, într-o conferinţă de presă, la Paris, Macron a răspuns că-şi asumă „confruntarea fructuoasă“ cu partenera sa germană, cu obiectivul de a „construi un compromis“.

Disecând cazul, cotidianul francez „Le Point“ scire despre o relaţie destul de tensionată, manifestată mai ales la summitul informal de la Sibiu.

Potrivit cotidianului francez, situaţia actuală rezultă după luni bune de dispute pe diverse teme. Mai mult, niciunul dintre ei nu pare dispus să dea înapoi.

„Noua poziţionare a lui Macron, mai dură şi mai puţin agreabilă, nu a scăpat Berlinului“, comentează „Le Point“.

Patru factori explică tensiunile Macron-Merkel. În primul, cei doi se află în campanie electorală. „Interesul lui Macron este să slăbească grupul parlamentar conservator al Partidului Popular European (PPE), dominat de CDU-ul lui Merkel“, observă „Le Point“. De asemenea, la Berlin există impresia că preşedintele francez nu mai este entuziasmat de reforme de când are probleme acasă cu Vestele Galbene. Totodată, Franţa a votat luna trecută împotriva deschiderii unor noi negocieri comerciale cu Statele Unite, un vot perceput în Germania drept „un atac direct împotriva intereselor comerciale naţionale“. În acest context, unele dezacorduri s-au manifestat deja pe faţă, cum s-a întâmplat la Sibiu în cazul obiectivului privind neutralitatea cărbunelui şi în privinţa alegerilor europene.

Preşedintele francez s-a opus public candidaturii lui Manfred Weber la succesiunea lui Jean-Claude Juncker la preşedinţia Comisiei Europene.

„Trebuie să evităm compromisul asupra celui mai puţin bun candidat“, a declarat Macron, fără însă a menţiona numele lui Weber. Remarca sa nu a fost bine primită de Berlin, nici de liderii PPE.

Într-un comentariu pe tema relaţiilor Macron-Merkel, AFP scrie că divergenţele dintre cei doi lideri de stat slăbesc şansele lui Weber la obţinerea şefiei Comisiei Europene. 

„Dacă Germania nu obţine Comisia din cauza Franţei, atunci nici Franţa nu o va avea“, a dat asigurări pentru AFP un responsabil politic european implicat în tratativele privind preşedinţiile instituţiilor europene.

„În acest caz, cancelarul va susţine candidatura lui Vestager, dat fiind că Parlamentul European cere desemnarea candidatului unuia din grupurile sale politice“, explică el. Mai multe surse parlamentare au confirmat, de altfel, că niciun candidat „tras din pălărie“ nu va fi acceptat de Parlamentul European.

Margrethe Vestager, în vârstă de 51 de ani, este în prezent eurocomisar responsabil cu politica în domeniul concurenţei.

Alegerile europene sunt programate în perioada 23-26 mai.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite