De ce a redevenit Romania (brusc) interesantă?

Interesantă a devenit, după o lungă şi foarte remarcată perioadă de umbră, deoarece atuurile ei par să devină folositoare celorlalţi într-un context de nelinişte regională şi globală.

În principiu, chiar dacă este cinic, acesta este raţionamentul după care se conduc marile puteri, angrenate acum într-o nouă fază a ceea ce s-a numit real politik, dominată obsesiv de problema accesului şi asigurării securităţii resurselor energetice. Şi, mai nou, înspăimântate că echilibrul de până acum, cât era el de instabil, al zonelor în care se află acestea, a fost distrus şi cu puţine perspective de calmare a jocurilor.

Prima cauză a revenirii României în atenţia marilor jucători este statutul său de ultim bastion la graniţa de est a UE, combinat cu celalaltă realitate, mai nouă, adică de ultim teritoriu fără probleme sociale majore în flancul de sud-est, marcat de crizele de natură diversă care zguduie Bulgaria, Grecia, Cipru şi Turcia…Polul de stabilitate pe care-l oferă România este un avantaj,  dar reprezintă în acelaşi timp şi o problemă foarte sensibilă deoarece, foarte rapid, în condiţiile destabilizării Orientului Mijlociu, România ar putea să devină extrem de atractivă ca primă destinaţie a fluxurilor migratorii din zone proxime şi nu numai.

Cu siguranţă că devenim interesanţi deoarece devine vitală pentru securitatea spaţiului intern al UE capacitatea noastră de a securiza frontierele la nord, est şi la sud, brusc se schimbă (veţi vedea în perioada imediat următoare) şi abordarea privind îndeplinirea criteriilor Schengen, s-ar putea ca acţiunile FRONTEX să fie întărite semnificativ dacă tensiunile în cercurile concentrice din jurul nostru se vor intensifica….

Putem deveni ţintă pentru fluxurile migratorii aproape la fel ca Spania sau Italia, fie ca spaţiu de tranzit, fie chiar ca ţară de destinaţie, iar aceasta implică nu numai refugiaţi de toate felurile, ci şi circuite foarte diversificate de contrabandă , trafic de arme şi muniţii de toate felurile, trafic de persoane şi droguri.

Crizele sociale, economice şi identitare din zona proximă nouă, cea din sud-estul european, au fragilizat profund condiţiile de securitate din arealul de sud-est (cu toate problemele pe care le-ar putea pune acest lucru pentru NATO, printre altele) dar, la fel de logic, a lăsat un spaţiu liber pentru dezvoltarea reţelelor care caută căi de acces înspre spaţiul UE.  Alerta critică se deplasează pe acest spaţiu şi măsurile de apărare vor fi, cel puţin în acest moment, concentrate pe linia Dunăre-Marea Neagră pentru a supraveghea şi securiza în primul rând rutele migratorii posibile maritime şi terestre.

Al doilea argument este dat de faptul că au apărut, cu un carcater relativ ridicat de certitudine, perspectivele reale ca România să poată deveni un actor interesant pe piaţa europeană a energiei. Sigur, cu costurile asumate ale bătăliei politice pe care o implică exploatarea gazelor de şist, cu negocierile în toi pentru exploatarea rezervelor foarte importante pe care le avem în Marea Neagră. Dar, în final, ceea ce-i interesează pe marii jucători este rezultatul final, în accord cu linia politicii energetice a UE, cea care cere de ani de zile fiecărui stat membru să-şi stabilească propriul său pachet de resurse energetice tocmai pentru a contribui la scăderea dependenţei generale a Europei faţă de partenerii externi, Federaţia Rusă fiind principalul furnizor faţă de care UE are o dependenţă de aproximativ 60% la nivelul importurilor.

Putem să reducem ceva din această dependenţă generală pe care unii comentatori nu se sfiesc să o descrie nu numai ca una economică, ci şi una cu implicaţii politice şi care oferă Federaţiei Ruse un asemenea ascendant încât sunt imaginabile orice feluri de presiuni, fiind acuzată chiar intenţia de exercitare a şantajului cu resurse? Dacă da, atunci vom fi priviţi imediat ca băieţi buni şi veţi vedea cum se schimbă toate abordările de la Bruxelles legate de România.

Al treilea argument, ultimul dar nu şi cel din urmă ca importanţă, este că la Bruxelles se confirmă că România a accelerat sensibil ritmul absorbţiei fondurilor europene, practic dublând într-un an procentul acela de 10% (dacă vă mai amintiţi de cifrele raportate de guvernele precedente) care ne situa în coada listei statelor membre UE. Bine pentru noi, dar foarte bine şi pentru cei de la Bruxelles care pot acum imagina că fondurile alocate României nu vor fi raportate ca pierdute sau blocate în speranţa obţinerii unei alte perioade de graţie pe motiv de guvernare incompetentă.

Depinde de noi cum vom şti să jucăm politic aceste atuuri şi consecvenţa cu care ne vom bate pentru a trage foloasele necesare în urma acestui reviriment care se poate combina şi cu un altul, iarăşi în perspectivă, dat de istoria noastră ca negociatori în momente critice în spaţiul Orientului Mijlociu, evitând odată o escaladare dramatică de conflict militar...

Despre asta, însă, la momentul potrivit, dacă perspectivele se vor concretiza.