De ce Prinţul Charles nu ar fi regele potrivit pentru Marea Britanie

Mulţi dintre supuşii ei şi-ar dori ca Regina Elisabeta a II-a să conducă ţara pentru totdeauna. În timp ce restul familiei sale se regăseşte în drame, bârfe şi situaţii nonconformiste, Regina rămâne deasupra tuturor, o adevărată majestate. Însă oamenii vorbesc şi despre viitorul tronului Marii Britanii, pentru că nici chiar Regina Angliei nu va trăi pentru totdeauna. Însă prinţul Charles este foarte puţin dorit de popor.

Multe dintre problemele Prinţului Charles sunt cunoscute la nivel mondial. Cea mai rea perioadă a sa o reprezintă căsnicia cu prinţesa Diana, care prin detaliile ei a devenit mai ciudată decât un simplu caz de adulter, notează „The Daily Beast“. 

Căsnicia cu Diana a fost o adevărată anti-reclamă pentru Charles

Oricum monogamia nu a fost un punct forte al familiei regale şi nici parte din ADN-ul multor case regale europene. Însă supunerea lui Charles la vraja aruncată de Camilla Parker-Bowles în timpul căsniciei lui cu Diana, pare că a combinat adulterul cu scârboşenia: într-un apel telefonic interceptat ilegal el îi spune Camillei că dacă moare şi-ar dori să se reîncarneze în tamponul ei, potrivit „The Daily Beast“.

FOTO GettyImages/Gulliver

Când Diana i-a mărturisit unui reporter că „există trei persoane în această căsnicie“, durerea ei era evidentă. De fapt, Diana a fost ademenită în acel mariaj, plănuit de anturaj şi în niciun caz dictat de inima lui Charles. Însă, în timp ce Charles o dorea pe Camilla, Diana a devenit adorata lumii, o umanitară convinsă şi o figură ce îi unea pe toţi cei nepregătiţi să sufere în tăcere, fapt pe care el l-a urât din tot sufletul.

Cicatricile emoţionale ale acestui mariaj au afectat permanent imaginea lui Charles. Înainte de căsnicia cu Diana, era deja evident că prinţul e un pic excentric. Dar n-a contat prea mult, britanicii iubesc excentricii, şi atâta vreme cât prinţul vorbea de conversaţia sa cu florile, susţinea cauza cerealelor crude la micul dejun şi voia case mai bune pentru proletari, părea destul de inofensiv.

Un prinţ învechit

Însă, după Diana, îngrijorările au crescut. Charles a înţeles mereu puterea socială şi culturală a oricărui moştenitor de tron. Aşa că a creat o grămadă de fundaţii caritabile pe care să le scoată la lumină în campaniile sale. Multe celebrităţi s-au lăsat atrase de el şi le-a plăcut să fie asociate cu cauzele princiare.

Însă, el vede o lume pe care nu o place şi crede că o poate face mai bună prin respingerea viitorului şi îmbrăţişarea trecutului. Nimic nu ilustrează asta mai bine decât campania sa neobosită împotriva arhitecturii moderne. În 1984 a găzduit o cină la curtea Palatului Hampton pentru a celebra cea de-a 150-a aniversare a Institutului Regal al Arhitecţilor Britanici. Charles s-a folosit de acest prilej pentru a condamna o extensie plănuită la Galeria Naţională a Londrei, numind-o „un buboi monstruos pe faţa iubită a unui prieten elegant“. Poate că mai şocant a fost însă modul în care Galeria a abordat problema. S-a abandonat designul noii aripi făcut de firma de arhitectură „Ahrends, Burton & Koralek“. Drept rezultat, firma a trebuit să concedieze mare parte din angajaţi şi aproape că nu a mai avut niciun nou proiect timp de doi ani.

Dar şi alte intervenţii de-ale sale au făcut mult rău. Unii dintre cei mai apreciaţi arhitecţi britanici nu au mai putut lucra în propria ţară. De exemplu, a durat 16 ani înainte ca Zaha Hadid să reuşească să găsească un contract în ţara sa natală, după ce designul ei pentru o sală de concerte din Cardiff l-a înfuriat pe Charles, fiind astfel abandonat.

Fiecare generaţie de arhitecţi doreşte să se folosească de tehnologia disponibilă ei, pentru a-şi uşura munca. Însă zelul lui Charles de a dispreţui arhitectura progresivă este filistin, pervers şi iraţional, spun jurnaliştii „The Daily Beast“. Mai mult, este un exemplu al prejudecăţilor personale, născute mai degrabă din emoţii decât din informaţii şi încalcă o lungă tradiţie de conduită regală în ceea ce priveşte afacerile publice – un contrast izbitor cu demnitatea enigmatică afişată de Regină. 

Cum s-a făcut iubită Regina Elisabeta

Însăşi Elisabeta a II-a a avut o perioadă mai urâtă când sentimentele împotriva familiei regale s-au intensificat în anii '60. Ţara a trecut printr-o serie de crize economice şi familia Windsor părea un spectacol părea scump pentru a fi finanţat din bani publici. Exista un iaht regal, avioane private dedicate transportului regalităţii peste hotare, un tren regal păstrat pentru călătoriile Reginei spre diversele sale proprietăţi, dar şi un sentiment general, fără a o pune la socoteală pe Elisabeta, că familia regală atârnă prea greu de fondurile publice.

Aşadar, iahtul şi avioanele private au dispărut, iar Regina a fost de acord să plătească impozite. Aşa a început un exerciţiu de reinventare al familiei regale. De exemplu, a permis unei echipe de televiziune să o filmeze pentru un documentar, o deviere clară de la protocolul regal. Şi mai mult, a demonstrat în public cu câtă dedicare şi cât de etic se implică în îndatoririle sale externe, inclusiv prin călătoriile obositoare în coloniile sale îndepărtate, fapt care a şters orice urmă de stigmat al celor privilegiaţi de pe imaginea ei.

FOTO GettyImages/Gulliver

Dintr-o dată, supuşii săi simţeau că o cunosc. Şi mai important, o plăceau. Regina devenise o marcă, nu familia Windsor. Pe măsură ce guvernele se succedau la putere, ea era singura constantă, singura piesă neutră într-o ţară aflată într-o modificare rapidă din punct de vedere social şi cultural. A făcut un singur pas greşit după moartea Dianei, prin întârzierea întoarcerii de la Balmoral la Londra, atunci când întreaga ţară dorea s-o vadă mai îndurerată. Dar a învăţat din asta.

La sărbătorirea a 60 de ani pe tronul Angliei, în 2012, a navigat pe Tamisa într-o barjă, amintind de gloria şi încrederea Tudorilor, chiar dacă a început să plouă cu găleata. Nederanjată de ploaie, Regina a ieşit pe punte cu o umbrelă şi a făcut cu mâna mulţimii adunate pe malurile râului.

Şi mai apoi a fost James Bond. Într-o lovitură plănuită de regizorul Danny Boyle, Regina a consimţit să ia parte la o cascadorie pentru a deschide Olimpiada din 2012 de la Londra. Daniel Craig, actorul care îl interpretează pe James Bond, a sunat la palat şi a invitat-o pe Regină să se paraşuteze pe stadion împreună cu el. Bineînţeles că n-a făcut-o ea. Dar o dublură a ei a executat cascadoria, şi a fost nemaipomenit, notează „The Daily Beast“.

Charles ar putea lua lecţii de la William, fiul său cel mare

Comparat cu aplombul şi cu echilibrul studiat dintre amuzament şi demnitate al Reginei, Charles pare un moştenitor într-o continuă aşteptare, un om care nu şi-a găsit încă rolul într-o democraţie modernă ce evoluează rapid. Uneori pare îmbufnat, alteori irascibil, şi niciodată nu este degajat în interviuri. Totuşi, apare mereu în cadrul unor evenimente potrivite lui, cum ar fi cele despre schimbările climaterice, subiect binecunoscut unde pasiunea sa chiar are un impact în campania politicienilor înclinaţi să evite şi să ignore problemele.

Totuşi, pentru a deveni un moştenitor adecvat al tronului, Charles trebuie să fie mult mai mult de-atât. Este foarte greu să o ajungă pe mama sa, adică să salveze, să resusciteze şi să menţină o monarhie relevantă pentru timpurile moderne. Ar putea învăţa câte ceva de la fiul său cel mare, William, care este mai ancorat în timpurile moderne şi care are şi o soţie pe care o adoră, conchide „The Daily Beast“.