De ce sunt populari democraţii „iliberali“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda faptului că promovează o retorică antioccidentală, liderii democraţiilor „iliberale“ reuşesc să-şi asigure sprijinul electoratului adoptând o soluţie economică elaborată în Vest.

Ascensiunea „democraţiei iliberale“ în Europa reprezintă una dintre cele mai periculoase tendinţe ale acestei epoci. De obicei, regimurile politice de acest tip au în centrul lor un lider care concentrează puterea în mâinile sale, uneori chiar prin eliminarea controalelor instituţionale şi a echilibrului între instituţii. 

Iar cele mai vizibile manifestări ale acestui fenomen sunt reprezentate de Rusia lui Vladimir Putin, Turcia lui Recep Tayyip Erdogan şi Ungaria lui Viktor Orban, scrie Daniel Gros, directorul Centrului European pentru Studiul Politicilor cu sediul la Bruxelles, într-un editorial publicat pe platforma online Project Syndicate.

Analizând modul în care liderii „iliberali“ au reuşit să-şi menţină sprijinul popular, Gros, care a lucrat pentru Fondul Monetar Internaţional şi care a fost consilier economic în cadrul Comisiei Europene şi Parlamentului European, atrage atenţia că nu numai manipularea şi controlul exercitat de ei asupra presei sunt importante. 

Principalul motiv al succesului acestor lideri, care se poziţionează drept antioccidentali, constă în urmarea aşa-numitului Consens de la Washington, un set de politici economice pe care o ţară în curs de dezvoltare ar trebui să le urmeze pentru a se înscrie pe calea unei dezvoltări susţinute. Un rol central este jucat de politicile macroeconomice prudente, menite să aducă performanţe pe termen lung, şi de pieţele deschise.

Gros susţine că Rusia este reprezentativă pentru acest model, adăugând că, sub conducerea lui Viktor Orban, Ungaria a urmat şi ea o politică fiscală prudentă, iar Recep Tayyip Erdogan a mers pe această cale încă din momentul în care a ajuns la putere. 

Măsuri bine gândite

Liderii „iliberali“ au acceptat principiile Consensului de la Washington şi, de cele mai multe ori, au însărcinat experţi apolitici cu managementul macroeconomic.

Au rezistat astfel tentaţiei de a-şi spori popularitatea folosind măsuri fiscale care să dea rezultate pe termen scurt, preferând să se bazeze pe politici de identitate pentru a-şi meninţe dominaţia electorală.

Pe termen lung, această abordare a dus la rezultate economice solide şi, ca urmare, la un electorat relativ mulţumit de performanţele guvernanţilor.

Daniel Gros afirmă că liderii „iliberali“ şi-au dat seama că în cazul unor cheltuieli excesive s-ar ajunge la o criză financiară, care ar genera nevoia de asistenţă din partea Fondului Monetar Internaţional, iar în astfel de condiţii zilele lor la putere ar fi numărate.

În acelaşi timp, au ţinut cont de faptul că politicile macroeconomice prudente, care sprijină creşterea, pot funcţiona numai în cazul în care economia rămâne relativ liberă.

Iar până acum, în ciuda retoricii lor naţionaliste, nici Putin şi nici Erdogan nu au adoptat politici protecţioniste. Dimpotrivă. Rusia lui Putin s-a alăturat Organizaţiei Mondiale a Comerţului, iar Erdogan nu a pus niociodată la îndoială uniunea vamală cu Uniunea Europeană, chiar dacă relaţiile dintre Ankara şi Bruxelles s-au deteriorat.

Riscuri pe termen lung

Însă adoptarea acestor politici nu înseamnă că succesul le va fi mereu garantat. Pe termen lung, pentru ei, provocarea va consta în a păstra regimul politic iliberal liberal din punct de vedere economic.  

În timp, tentaţia de a preda controlul unei părţi tot mai mari a economiei prietenilor şi familiei devine din ce în ce mai mare, corupţia tinde să crească, iar în aceste condiţii economia are toate şansele să scadă, explică analistul.

De altfel, această ameninţare este evidentă acum în cazul Rusiei. Întâmplător, Putin a ajuns la putere când preţul petrolului a crescut. Managementul macroeconomic din perioada în care preţul ţiţeiului a fost mare a fost suficient de prudent încât regimul să poată face faţă situaţiei atunci când preţul petrolului a scăzut. Dar, acum, situaţia din Rusia nu pare prea bună. Rata de creştere economică este estimată la numai 1,5%, un nivel care sugerează că Rusia va rămâne mereu mai săracă decât restul Europei, susţine analistul.

Şi Turcia riscă să aibă probleme. Dacă Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al lui Erdogan  şi-a limitat interferenţele în economie de la venirea sa la putere, în 2002, la achiziţii guvernamentale şi investiţii în infrastructură, după puciul eşuat de anul trecut, sute de afaceri au fost confiscate şi plasate sub administraţia apropiaţilor lui Erdogan. Dacă situaţia va continua, antreprenorii nu vor mai investi, iar economia va avea de suferit.

În opinia lui Daniel Gros, în cazul în care aceste regimuri politice îşi continuă deriva autoritară, capacitatea lor de a-şi menţine mulţumiţi alegătorii va scădea.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite