Faptul că din toată delegaţia românească (10 membri plini plus încă 10 supleanţi) doar doi au fost prezenţi şi au votat a arătat îndestul de clar cât de preocupaţi sunt parlamentarii noştri de marile jocuri geopolitice pe care nici că vor să le înţeleagă deoarece ştiu că diurnele lor în valută tot se vor plăti.

Dar, pe termen lung, România a plătit şi va plăti în continuare deoarece, dacă trimiţi emisari pe care nu-i cunoaşte nimeni, non-prezenţe în spaţiul european şi niciodată introduşi în ecuaţiile subterane de putere, atunci cum să speri că cineva te va invita atunci când au loc negocierile pentru posturile strategice la nivel european. Zic asta deoarece măcar aici am mai avea ceva de sperat după umilinţa primită în momentul în care am pierdut competiţia pentru un loc în de membru nepermanent în Consiliul de Securitate, consecinţă directă a celebrei serii de promisiuni că vom muta ambasada la Ierusalim, moment în care ne-am îndepărtat instantaneu voturile statelor din lumea arabă şi ale unora din UE.

Acum, la Strasbourg, a fost ales noul Secretar General al Consiliului Europei: cu 159 voturi din 264 exprimate, croata Marija Pejčinović Burić (PPE), în vârstă de 56 de ani, va succede lui Thorbjørn Jagland, fost prim-ministru al Norvegiei care finaliza două mandate succesive de 5 ani. Iar mandatul doamnei Buric va începe la 18 septembrie 2019 şi se va încheia pe 17 septembrie 2024. Doamna Marjia Buric este a doua femeie care vine să ocupe un post de asemenea responsabilitate, prima fiind binecunoscuta Catherine Lagarde, actualmente şefa FMI şi candidată cu şanse reale pentru a prelua preşedinţia Comisiei Europene.

Doamna Buric este viceprim-ministru al Croaţiei şi ministru al Afacerilor Externe şi europene al Republicii Croaţia, funcţie în care, în opinia tuturor de la Bruxelles şi de la Strasbourg, a reuşit cu brio să deschidă canalele necesare pentru a-şi proiecta ţara ca pe o ofertă de expertiză, serioasă şi sustenabilă, pentru ceea ce înseamnă problematica Europei centrale şi est şi, mai larg, pentru viitoare discuţie asupra a ceea ce va putea să fie în continuare un Parteneriat Estic pus de acum sub egida a ceea ce pare a fi modelul reuşit al construcţiei politice de la Chişinău. Şi este a doua personalitate politică exemplară care vine zona Balcanilor şi ocupă acum unul dintre posturile-cheie în structura de putere a Europei: în 2018, Dunja Mijatovici (Bosnia) a devenit Comisar pentru Drepturile Omului.

Noi unde suntem? Noi de ce nu?

Pentru că, pe fond, nici nu ne-a interesat ce-am putea face în atât de ofertantul domeniu al diplomaţiei parlamentare. Aici îşi joacă şansele ţările mici şi mijlocii, compensând astfel lipsa de vizibilitate şi forţă cu care se confruntă în arhitectura instituţională de la Bruxelles, mai ales atunci când este vorba de puterea de vot în Consiliul European. În schimb, în zona parlamentară, ţările mici şi mijlocii au format o reţea de cooperare care le permite să joace aşa cum o face grupul "ţărilor nealiniate" în Adunarea Generală a ONU. O dimensiune de diplomaţie parlamentară care este acum o forţă reală în negocierile pe plan mondial, adeseori dublată, în chestiunile foarte sensibile, şi de o diplomaţie religioasă în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor dar şi cu reprezentare directă în Parlamentul European, spre exemplu.

De ani şi ani de zile, spunem că avem o expertiză îndelungată şi absolut excepţională în zona Balcanilor şi că putem produce analize exemplare de securitate pentru spaţiul Mării Negre, R.Moldova şi Ucrainei. Numai că analizele produse s-au dovedit cam alături de subiect şi nu i-au pregătit nici măcar pe politicienii noştri să înţeleagă noile tipare în care urmează să evolueze situaţia, inclusiv noua deschidere înspre Federaţia Rusă. Uitaţi-vă numai la ce-au analiştii noştri din ce s-a petrecut la Chişinău şi cum parlamentarii niştri n-au scos un cuvinţel de protest în momentul în care Plahotniuc anula puterile parlamentului R.Moldova.

Consecinţa este că, în acest joc foarte subtil al diplomaţiei parlamentare, s-au căutat şi s-au găsit noi actori, aceştia din Balcani, excepţional pregătiţi în şcoli înalte, veniţi exact la timp în jocuri în momentul în care se produce o rebalansare fundamentală a politicii europene pusă sub semnul dorinţei motorului franco-german (la care s-au alăturat Italia şi Spania) de a găsi o modalitate rezonabilă de supravieţuire paşnică şi economic profitabilă cu Federaţia Rusă. 

Sigur că nu va fi deloc uşor, dar semnalul alegerii unei reprezentante a Croaţiei pentru a conduce Consiliul Europei unde sunt membre atât statele membre UE, cât şi Federaţia Rusă şi majoritatea statelor foste sovietice, are o semnificaţie extrem de importantă, mai ales că doamna Buric a fost preferată lui Didier Reynders, unul dintre veteranii politicii belgiene şi actual ministru de Externe. Semnalul este că în Balcani, în acest caz în Croaţia şi din Bosnia, există un asemenea nivel de expertiză în domeniile responsabilitate ale Consiliului Europei, încât merită ca de acolo să fie selectate personajele care vor conduce pe viitor organizaţia. Plus, implicat, se recompensează şi calitatea excepţională a echipelor de lobby ale statelor din Balcanii de vest, apreciate acum ca având aceeaşi pregătire profesională discreţie diplomatică şi viteză de execuţie precum cele din Ţările Baltice.

Şi noi? Păi aţi văzut ce ştiu şi ce fac ai noştri. În cazul multora dintre ei, foarte serios, ar trebui să se înceapă cu un test de limbi străine, adică de negociere pe un document în franceză, germană sau engleză. Nu se face un asemenea test pentru că partidelor noastre le e ruşine de ce-a putea să iasă.  Asta este diplomaţia parlamentară pe care şi-o propune şi o joacă România. Iar rezultatele sunt pe măsură. Nu multe, dar proaste.