De mâine, Austria poate avea primul preşedinte de extremă-dreaptă din Europa

Este posibil, spun multe sondaje, ca Norbert Hofer, inginer în aeronautică, candidatul de extremă dreaptă, să devină următorul preşedinte austriac, cumulând mai multe intenţii de vot decât contra-candidatul său, ecologistul Alexander Van der Bellen, profesor de economie.

S-ar confirma nu numai predicţiile sondajelor, ci ceea ce mulţi analişti politici identifică drept o foarte lungă apetenţă a austricilor pentru această zonă a politicii. Amintiţi-vă, în acest sens, că în februarie 2000 Cancelarul conservator Wolfgand Schussel decisese să deschidp ăporţile guvernului partidului FPÖ condus la acea vreme de Jörg Haider, binecunoscut pentru declaraţiile sale pro-naziste...

Iar Norbert Hofer este acum candidat din partea FPÖ, Freiheitliche Partei Österreichs, formaţiune politică condusă de Heinz-Christian Strache, fiind parte componentă a grupului Europa Naţiunilor şi Libertăţilor din Parlamentul European (coprezidat deMarinne Le Pen). Primul lider politic al FPÖ a fost Anton Reinthall, fost funcţionar în administraţia nazistă şi ofiţer SS, membru în Reichstag şi membru al cabinetuluiu lui Arthur Seyss-Inquart şi apoi sub secretar de stat în Ministerul Agriculturii, dobândind pe 30 ianuarie 1942 şi gradul de Brigadefuhrer SS (numărul său de membru în formaţiunile SS fiind 292.775 din decembrie 1938)....

Şi Norbert Hofer ce spune acum la fine de 2016, pregătindu-se să ocupe. poate, cea mai înaltă funcţie din stat, el care, în 1994, a votat împortiva aderării ţării sale la UE şi declară că este adeptul ideii lui De Gaulle privind un eventual model al ”Europei Naţiunilor” ? 

Foarte interesante, spre exemplu, sunt două interviuri, unul pentru BBC şi altul pentru Russia Today, detaliind o serie dintre punctele forte ale viziunii sale politice.

Sigur, este un politician prudent şi îşi menajează toate şansele viitoare : chiar dacă spune că ”este procupat de viitorul UE” şi spune că ”are mult respect faţă de decizia britanicilor”, nu se exprimă pentru o ieşire a ţării sale din UE. Dar, adaugă imediat, ”trebuie să creem o Europă pentru oameni şi nu o Europă pentru birocrai. Aceasta înseamnă că ne trebuie tratate mai bune, o mai bună repartizare a puterilor între UE şi Statele Membre”.

Nu e nevoie să fie organizat un referendum privind apartenenţa Austriei la UE , zice Hofer. ”Cu o singură excepţie : dacă UE se decide să accepte Turcia ca membru sau dacă va exista mai multă centralizare care ar priva Statele Membre de exerciţiul puterii”.

Tema migraţiei ilegale este, evident, una centrală şi răspunde unei îngrijorări foarte reale a opiniei publice din Austria, ţară aflată pe Ruta Balcanică şi care s-a confruntat cu multe evenimente neplăcute şi cu o suprapopulare a centrelor de tranzit. Context în care acuzaţiile progerate de Hofer, precum cele ale multora dintre liderii euro-sceptici ai momentului, au foarte mari şanse să fie ascultate.

”Am impresia că decizia britanicilor a fost foarte tare influenţată de chestiunea migratorie, deoarece Statele Membre nu mai pot decide ele însele cine poate avea rezidenţa şi în ce ţară anume şi cine poate să beneficieze de asistenţă socială....Este destul de straniu câteodată (inclusiv pentru cei care primesc o pensie modestă) că migrantul care ajunge într-o ţară europeană primeşte imediat aceleaşi drepturi ca cei care au lucrat timp de o viaţă. Din punctul meu de vedere, imigranţii ar trebui să aibă acces la securitatea socială doar după ce au muncit un timp oarecare”.

Desigur, toate aceste teme existau deja : anti-islam, anti-imigraţie, ”Austria înainte de toate” (sloganul campaniei lui Hofer, poate vă aduce aminte de ceva...). Ce este nou ?

Răspunsul este interesant deoarece cred că aceasta va fi de acum una dintre principalele direcţii ale discursului politic al partidelor din zona extremei-drepte : capitalizarea masivă, în forţă, într-un discurs dur, a ceea ce este acum pachetul de mari probleme sociale cu care se confruntă foarte multe dintre ţările europene, cu ceritudine exacerbate de incapacitatea şi neputinţa politică de a se găsi o soluţie europeană comună logică şi echitabilă. Din păcate, n-a fost să fie aşa, iar urmările se văd, mai ales că singura reacţie a celor de la Bruxelles a fost să meargă în continuare pe soluţia dovedită nefericită şi contraproductivă a cotelor obligatorii de refugiaţi.

Ceea ce, mai departe, a generat această reacţie care se transformă în rezervor important de voturi pentru extrema-dreaptă. Dar nu numai, deoarece corolarul acestei situaţii este un început foarte vizibil şi solid de radicalizare la nivelul populaţiei, cu atât mai amplu şi de durată cu cât problemele economice sunt mai serioase şi perspectivele de redresare mai incerte. De unde şansele ca cea toate propunerile de tip protecţionist sau ultra-protecţionist, de control absolut al pieţelor naţionale şi de favorizare a autoihtonilor pentru câte locuri de muncă au mai rămas funcţionale şi disponibile, să devină nu numai acceptabile, dar şi posibil de prezentat drept soluţii ”în beneficiul poporului”.

 Perspectivele sunt absolut neliniştitoare pe măsură ce vedem cum încep să iasă la lumină legislaţii limitative, cote obligatorii maximale pentru străini, cereri ultimative de modificare a regimului de acces la ajutoarele sociale...discurs care, la un moment dat, nu foarte târziu, va trece de la zona migraţiei ilegale din surse externe la problema cu mult mai mare pe care o reprezintă ”migraţia economică internă” din UE, cea alimentată de fluxurile continue de săraci din estul Europei. Un discurs radicalizant în acest domeniu are, ca mereu pe timp de criză, şanse mari de reuşită şi poate crea probleme deosebit de mari în toată Europa aşa cum o cunoaştem acum. Vedeţi, în acest sens, recentele măsuri protecţioniste adoptate în Elveţia sau disputa care este deja angajată pe această temă între UK şi responsabilii de la Bruxelles.

Dar şirul problemelor de perspectivă nu se opreşte aici căci, după cum îmi reamintea un coleg austriac de la Bruxelles, în februarie 2015, Norbert Hofer a declarat public că este în favoarea întoarcerii la Mama Austria a acelei zone de teritoriu din Tirol care a fost ataşată Italiei începînd cu 1919.

”Tirolieni din sud, Patria voastră este Austria !” spunea el, în acord perfect cu ceea ce zicea şeful său de partid, Heiz-Christian Strache într-un interviu pentru La Repubblica” : ”Vreau să pansez rănile existente şi să dau Tirolului ocazia să se reunifice”, apărând dreptul locuitorilor din zonă la autodeterminare, precum şi acela de a dobândi cetăţenie austriacă...

Logic, spun criticii lui Hofer, amintind că el este membru de onoare în vechea sa confrerie studenţească Marko-Germania derivată din curentul naţionalist ”deutschnational” şi  care vorbeşte despre Austria ca parte integrantă a a Marii Germanii. Bernhard Weidinger, de la centrul de documentare şi arhive ale Rezistenţei spune că MarkoGermania funcţionează după ”un criteriu de filiere biologică”  şi se defineşte drept ”comunitate culturală germană” care vede Patria Germană ca un ”ansamblu coerent, independent de frontierele de azi”. Şi care admite încă şi acum vechea formulă a duelului iniţiatic cu săbii, fără protecţie pentru faţă, rănile eventuale fiind considerate drept semn de bravură şi masculinitate. Iar pictorul favorit al lui Hofer este Odin Wiesinger, unul dintre fanaticii naţionalismului german...

Chiar dacă, tehnic vorbind, atributele Preşedintelui Austriei sunt limitate, asta nu înseamnă absolut deloc că o victorie a lui Hofer nu ar fi un eveniment care să poată servi drept declanşator real şi foarte posibilă justificare majoră în ceea ce vor fi viitoarele mari bătălii electorale, în Franţa pentru Marine le Pen dar şi în Germania, pentru colegii lor de alianţă populistă europeană , cei de la AfD, aflaţi şi ei în continuă progresie.

Dar importante nu sunt părerile analiştilor, ci, ca singur element determinant, vom avea votul popular. De-abia acesta ne va oferi o primă imagine exactă asupra modului în care se va reorienta, reface şi poate chiar reformula politic Europa începând cu 2017. \votul din Austria trece dincolo de zona politii interne, riscând să creeze un efect de domino în care să fie activate toate forţele aşa-numitelor ”partide anti-sistem”. De-abia atunci vorveni tipurile marilor incertitudini...