De ce îşi bagă Germania coada în treburile interne ale naţiunii române?

Rusia îşi face jocul prin intermediul diplomaţiei germane, cerând României semnarea unui tratat de bază cu Republica Moldova.

Preşedintele  Klaus Johannis a plecat joi într-o vizită oficială la Berlin. În cadrul discuţiilor oficiale purtate împreună cu şeful guvernului german, doamna Angela Merkel, i s-a ridicat problema semnării unui tratat de bază "româno-moldovean", adică acel tratat pe care diplomaţia română afirmă ferm că nu îl va semna, deşi el este gata redactat şi parafat la Chişinău.

Parlamentul de la Chişinău a parafat acum câţiva ani conţinutul tratatului de bază dintre România şi Republica Moldova, însă preşedintele ţării noastre, Traian Băsescu, a ieşit public şi a susţinut că România nu îşi va asuma niciodată acest tratat.

Insistenţa Germaniei pe această problemă devine deja un amestec în treburile interne şi externe ale României, dar care nu au legătură cu primul stat din Uniunea Europeană. Prin această cerere statul german arată că politica sa faţă de România nu s-a schimbat, deşi chiar ei au aplicat această formulă, ba chiar dusă la extrem, de nerecunoaştere reciprocă în Germania Federală şi cea Democrată.

Cu o asemenea experienţă în spate, liderii germani arată pe de o parte lipsă de caracter, pe de altă parte că relaţiile cu statele europene sunt mai puţin importante decât cele cu Federaţia Rusă.

Germania nu are un interes direct în încheierea acestui tratat şi atunci nu putem presupune decât că Putin îşi face jocul prin intermediul diplomaţiei germane. Asta arată nu doar slăbiciunile Europei, ci chiar slăbiciunile Germaniei, ce are o clasă politică coruptă economic de relaţiile cu Rusia. Amintesc aici doar de două cazuri celebre ale unui fost cancelar şi ale unui fost preşedinte de parlament, care după finalizarea mandatelor, la doar câteva luni, au trecut oficial pe statul de plată a Gazprom. Nu pot presupune că aceste legături au fost stabilite ulterior şi atunci presupun că relaţiile existau încă din perioada în care deţineau funcţii publice.

Este ca atunci când laboratoarele diplomaţiei române au conceput parteneriatul estic, dar au fost nevoiţi al promova şi iniţia prin intermediul Angliei şi Poloniei, pentru a nu se ridica suspiciuni.

Este interesant că prin o astfel de atitudine Germania arată lipsa de unitate în relaţiile dintre spaţiul european şi cel exterior.  Politica externă ar trebui să fie una singură, iar dacă România are anumite interese, ce nu au fost negate, iar cu aceste interese a fost acceptată în Uniunea Europeană, ar trebui manifestată cel puţin abţinere dacă nu susţinere fermă.

Deşi neamţ, preşedintele Klaus Johannis a fost primit cu relativă răceală în Germania, dincolo de această impunere ridicându-se şi problema Schenghen, acolo unde Germania deţine controlul şi cheia, dar pur şi simplu nu vrea să recunoască că motivele reale sunt altele decât corupţia sau slăbiciunile de securitate ale statului român. Prin ţara noastră intră mult mai puţini emigranţi decât prin orice stat al Europei, iar din punct de vedere al securităţii se dovedeşte că putem gestiona corect graniţele Uniunii Europene. Problemele principale sunt făcute de către fostele state colonizatoare, care importă legal şi ilegal populaţie.

Dacă se simte nevoia unei centuri de securitate emigraţională în partea de Sud-Est a Europei atunci acest lucru ar trebui recunoscut public şi să se renunţe la polemica falsă şi motivele inventate.

În momentul de faţă justiţia din România arată că îşi face treaba mai bine decât în multe state europene, spre respectul vecinilor săi şi a partenerilor ce nu se pot desprinde de vechile metehne. 

În afirmaţiile şi cererile venite din Germania nu poţi avea încredere şi ele trebuie neglijate. Politica externă şi internă a României reprezintă o constantă de la înfiinţarea ca şi stat, iar solicitările externe nu vor influenţa deciziile la Bucureşti în ceea ce priveşte proiectul de ţară şi neam românesc, ce implică a anumită abordarea faţă de Republica Moldova.

Germania pare a nu înţelege nimic din propria experienţă interstatală dar nici din cea a secolului trecut. Relaţiile cu România nu pot fi de subordonare decât economic deoarece acest lucru este în interesul ambelor părţi, dar niciodată partea economică nu a putut reprezenta un element de şantaj pentru statul român în ceea ce priveşte proiectul de stat.

România nu va accepta propunerea Germaniei, deşi în fruntea noastră am ales un neamţ. Klaus Johannis a rămas cu un gust relativ amar de la Berlin, acolo unde a fost criticat inclusiv pentru "migraţia sărăciei", când în realitate românii plecaţi peste hotare, în marea lor majoritate adus plus valoare. Dar nu asta contează ci faptul că i s-a ridicat această problemă public, adică sub forma unei mustrări neprieteneşti. Nimeni nu vorbeşte acolo de medicii români, de inventatorii români, de IT-iştii români...

Dincolo de afinităţile etnice ale lui Klaus Johannis, asemenea lui Carol sau Ferdinand, există limitări administrative dar şi politice care împiedică adoptarea unor decizii personale. Johannis nu este cu siguranţă omul Berlinului, deşi poate asta a fost gândirea iniţială, în condiţiile în care diplomaţia română este una clar orientată spre alianţele tradiţionale ce implică trio-ul SUA-ANGLIA-FRANŢA.

Între timp o delegaţie parlamentară din România, formată din membri ai grupului Prietenii Unirii, se află începând de astăzi la Chişinău. Scopul vizitei o reprezintă cunoaşterea realităţilor social-politico-economice din cel de al doilea stat românesc şi interacţionarea directă cu factorii civici din al doilea stat românesc.

Este vorba de asumarea promovării valorilor naţionale în condiţii de democraţie şi liberă asumare. Stabilirea de relaţii directe între factorul politic din România şi societatea civilă din Republica Moldova reprezintă o necesitate şi o obligaţie, în condiţiile în care clasa politică de la Chişinău are un interes perturbator.

Cele două vizite pot fi mai mult sau mai puţin interconectate, dar mesajul de la Bucureşti este unul clar: în timp ce la Berlin i se cere lui Johannis recunoaşterea unei amputări teritoriale prin forţă, parlamentarii români merg la Chişinău pentru a face lobby unionist, o reacţie ce arată răspunsul Bucureştiului pe această problemă.