Ceea ce se întâmplă în inima Europei nu are legătură (directă) cu valul migraţionist de nestăvilit. Ar fi bine să fie aşa, soluţiile, cel puţin teoretic, ar fi la îndemână. Atentatorii sunt însă cetăţeni belgieni, expresia vie a eşecului multiculturalist promovat aproape radical de decenii. 

Între decizia autorităţilor din Bruxelles de a schimba denumirea Crăciunului în „sărbătorile zăpezii”, pentru a nu leza „sensibilităţile” comunităţii musulmane (din punct de vedere confesional, după unele surse, majoritară în capitală) şi atentatele de ieri este o legătură directă şi cât se poate de evidentă. Europa renunţă la toţi pilonii civilizaţiei creată cu trudă şi sacrificii. Neomarxismul radical, sub masca unui stângism progresist, a reuşit să anuleze până şi instinctul de conservare. În alte condiţii o realizare ideologică remarcabilă, aş spune.
 
Unul dintre elementele esenţiale pe care se bazează înfrângerea Europei este pierderea identităţii sacrale. Din goana disperată după secularism, Europa şi-a golit bisericile, în timp ce moscheile se umpleau. Materialismul a devenit religia noilor generaţii, cărora li s-a repetat cu obstinaţie cât de îngrozitor a fost creştinismul. Precum imperiul roman, Europa se prăbuşeşte nu sub asaltul migratorilor, ci prin pierderea conştiinţei, apartenenţei la un set de valori.
 
Între Europa şi zona Orientului Apropiat şi Mijlociu se cască o prăpastie uriaşă. Samuel Huntington avea dreptate: e o ciocnire a civilizaţiilor, a viziunii asupra lumii şi vieţii. Metisajul atât de drag corectitudinii politice e un eşec transpus în sute de morţi şi răniţi, tragedii care afectează, direct sau indirect, milioane de cetăţeni. E timpul pentru Europa să revină la fundamentele pe care s-a creat, să renunţe la ipocrizie, să înţeleagă că modelul european nu poate fi exportat şi să-şi apere identitatea şi oamenii. Pentru asta, avem nevoie de o altă generaţie politică de la Atlantic la Marea Neagră. Cea actuală nu se mai vede de fumul exploziilor, nu se mai aude de gemetele muribunzilor, nu o mai doreşte durerea surdă a unui continent întreg.