Fostul preşedinte francez le mulţumeşte celor care au ajutat ca partidul său să plătească o datorie de 11 milioane de euro şi le cere un „ultim efort”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolas Sarkozy
Nicolas Sarkozy

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a trimis marţi o scrisoare de mulţumire celor care au donat bani Uniunii pentru o Mişcare Populară (UMP), care a fost obligată de Curtea Constituţională, la începutul acestei luni, să plătească până la 31 iulie o datorie de 11 milioane de euro.

„Gestul vostru de solidaritate m-a emoţionat mult. Vă sunt veşnic recunoscător”, se arată în scrisoarea lui „Sarko”. În mesajul care a fost trimis marţi sub formă de e-mail şi va fi distribuit prin poştă până la sfârşitul săptămânii, Sarkozy spune că cei care au făcut donaţii şi-a manifestat apartenenţa la Uniunea pentru o Mişcare Populară. „Această încercare întăreşte convingerile noastre”, mai punctează fostul preşedinte, potrivit „Le Parisien”.

Partidul lui Sarkozy are termen până miercuri, 31 iulie, să returneze cele 11 milioane de euro, iar până luni după-amiază reuşise să strângă 8,3 milioane, o sumă mai mult decât suficientă pentru a cere o amânare de două luni.

Nadine Morano, lider al UMP, a cerut simpatizanţilor UMP „un ultim efort”, pentru a strânge restul de bani înainte de finalul lunii.

„Le Parisien” informează că partidul conservator a semnat un acord pentru eşalonarea plăţilor: până la 31 iulie va plăti ce au strâns până atunci, iar până la 30 septembrie, restul, pe care speră să-l primească pe durata vacanţei.

Potrivit Curţii Constituţionale din Franţa, în campania prezidenţială din 2012, în care Sarkozy a pierdut cursa pentru Palatul Elysee, UMP a cheltuit aproape 23,1 milioane de euro, ceea ce depăşeşte pragul autorizat de 22,5 milioane. Fiindcă au depăşit pragul şi au comis o infracţiune, UMP pierde dreptul de rambursare a 47,5% din această sumă.

Potrivit unor sondaje recente, Sarkozy a căzut în sondaje de pe locul şase, în iunie, între ceilalţi lideri politici pe locul 12 în iulie. În iulie, Sarkozy a înregistrat 40% în intenţiile de vot, scrie „Le JDD”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite