Danemarca ridică un gard la graniţa cu Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Danemarca a început să construiască un gard la graniţa cu Germania. Este vorba de un mijloc de protecţie de mistreţii purtători ai virusului pestei porcine africane, potrivit ministrului danez al Mediului şi Alimentaţiei.

Un gard cu o înălţime de 1,5 metri şi o lungime de 70 de kilometri va separa până la toamnă graniţa danezo-germană. Lucrările au demarat luni, relatează The Huffington Post.

„Palisada şi accentuarea eforturilor noastre de alungare a mistreţilor vor întrerupe lanţul infecţios şi vor reduce riscurile răspândirii pestei porcine africane“, a explicat ministrul danez al Mediului şi Alimentaţiei Jakob Ellemann-Jensen, citat într-un comunicat.

Miza este imensă pentru crescătorii de porci din această ţară nordică. Cu 5.000 de ferme şi 28 de milioane de porci, Danemarca este unul dintre principalii exportatori de carne de acest animal din Europa. În 2016, exporturile de carne de porc ale Danemarcei s-au ridicat la circa patru miliarde de euro, adică 5% din exporturile sale totale.

Pesta porcină africană a apărut acum cinci ani în estul Europei şi a avansat, puţin câte puţin, spre vestul continentului.

Belgienii au înregistrat primul caz în septembrie. Ei au instituit atunci o zonă tampon, în scopul de a ţine la distanţă animalele bolnave.

În Franţa, armata a fost chemată în ajutorul vânătorilor pentru a împuşca mistreţii într-o zonă de la frontiera cu Belgia.

Germania nu a semnalat până acum cazuri de pestă porcină.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite