Danemarca, pământ (aproape) românesc
0
Locurile pe rândurile din faţă ne ajută să ieşim printre primii în tunelul ce duce către bagaje. Grăbim, şi aşa, pasul. Chiar înainte de Duty Free, o voce de mamă ocupată încearcă să-l aducă înapoi pe puştiul de câţiva ani scăpat într-o plimbare pe holurile aeroportului din Copenhaga: ”Vino înapoi, puiule, nu te îndepărta”.
Puiul nu aude sau nu vrea să se oprească, aşa că vocea se schimbă şi devine răstită şi mult mai convingătoare: ”Înapoi, că le iei!”. Greu de identificat zona de baştină, presupun că de undeva din Muntenia, Bucureşti poate.
Fiica noastră ne aşteaptă afară, în faţa uşii terminalului. Disciplină, nu glumă. Şi noi tot disciplinaţi, rămânem cu masca pe faţă, pe modelul de acasă, până când ea se prinde şi ne spune s-o dăm jos. Chiar trebuie, e cu câteva grade mai cald decât la Otopeni, dar, din cauza umidităţii, pare caniculă.
Ajungem, ne lăsăm bagajele, facem şi primul drum până la Fakta, un fel de magazin Lidl mai sărman, aflat la parterul unui bloc vecin. Chiar la colţul străzii, parcată ca la Bucureşti, adică foarte aproape de intersecţie, o maşină cu număr românesc. Numărul e cam atipic, pare a fi făcut artizanal. A doua zi dimineaţa, când ies pentru plimbarea matinală până la Nyhavn (da, am stat la câteva minute de mers pe jos de centrul oraşului!), maşina e tot acolo, cu o amendă în parbriz.
Într-o altă dimineaţă, pe un alt traseu pietonal, pe bulevardul Amagerbrogade, îmi sare în ochi o vitrină vopsită tricolor, pe care e scris şi un anunţ lămuritor: ”Cursuri pentru carnet auto. Acum şi în limba română!”. Caut pe Internet date despre locaţie şi dau de o adevărată baladă: "Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, la scoala de soferi Iată vin în cale, Se cobor la vale, o clasa de elevi. Cu Joseph se sfatuira- Unu-i moldovan, unu-i ungurean si unu-i vrâncean, La Copenhaga se-ntilnira si inpreuna vorbira, scoala de soferi sa faca, ca e romaneste, ce mai buna veste." No, citeste ca-i pe limba ta ...”
Am păstrat textul aşa cum e postat. Nu e clar dacă Joseph e acelaşi cu Oliver, dar astea sunt detalii
Peste câteva zile, sărbătorim oficial deplasarea în Danemarca şi supraîncărcarea frigiderului dintr-un apartament local, cu produse cu multe E-uri româneşti. ”E bun, E de la ţară, E că nu găseşti aici aşa ceva?”. Ba găseşti, sunt deja câteva magazine româneşti în oraş, dar la ce sunt buni părinţii decât să umfle cât pot bagajul de cală şi să spere că afişajul cântarului din aeroport trece neobservat.
Blocul are, în curtea interioară, un spaţiu cu măsuţe, grătare, tot ce trebuie. Nu avem cărbuni, dar mai sunt nişte brichete în încăperea de la subsol (un fel de boxă categoria premium) şi mai e şi Darius, un IT-ist (cum altfel?) din Orăştie care nu a uitat cum se întorc micii pe grătar. Stă în acelaşi bloc, prietena lui e daneză şi, iarăşi aţi ghicit, numele exotic îi arată rădăcinile thailandeze. Lume din ce în ce mai mică!
Probabil, fumul de grătar a fost observat şi prin alte cartiere, aşa că mai apare şi Viorela (cu un singur ”l”?), o prietenă aflată, ca de obicei, între job-uri.
Foto: Google Maps
Pentru că e caniculă toată săptămâna, trecem şi pe la Reffen Street Food, un fel Vama Veche locală, un loc unde câteva containere – bucătării pe un cheu părăsit şi o plajă improvizată au devenit trendy pentru cei care mănâncă gras, prăjit, cu muuult sos, dar într-un mediu foarte eco. ”Fish and chips! Here and only! Number 35”, fericitul posesor al biletului câştigător îşi revendică premiul, iar omul cu vocea şi recepţia comenzilor se întoarce către colegii din spate şi încearcă să mărească strocul, în limba lui Nea Mărin, viitor milionar: ”Hai, mai repede, unde sunt creveţii, unde este porţia de peşte?”
Vreau şi eu să mănânc într-un mediu bio, aşa că mă înscriu la rând pentru tradiţionalul ”fish and chips românesc”, gluma e prinsă din zbor şi continuată: ”din cartofi de Maramureş”. Până la urmă, bărbatul portavoce e de undeva din Prahova, dar nu e locul, nici momentul, pentru un chestionar detaliat, pare o afacere de familie, bine exersată, după cum se mişcă toţi în spatele lui. Căldură mare! Dar şi cererea la fel!
Într-una din zile, hoinărind pe Strøget (uliţa pietonală vestită a capitalei daneze), văd la un colţ un vânzător de ziare cu un titlu curat românesc ”Stradă”, nu ”La Strada”, ”come si chiama” şi prin alte limbi latine. Aflu, ulterior, că tot ziarul, dedicat minorităţilor, e în daneză, doar titlul e preluat din frumoasa noastră limbă pentru că sună, nu-i aşa?, mai exotic.
Tot exotic îşi desfăşoară talentele un acordeonist la cheul dinspre ”Kongens Nytorv” / ”Noua Piaţă Regală” al emblematicului ”Nyhavn” / ”Portul Nou”. Care numai nou nu este, având şi el vreo 400 de ani în spate. Mi-e teamă să nu aud şi aici, în nord, tangarale ca la Ciorogârla, dar nu, omul e profi, ştie că la lume subţire merge mai curând cu ”Valurile Dunării”.
Din lumea asta facem şi noi acum parte, cel puţin pentru câteva zile. Pentru menţinerea statutului, mergem să vizităm câteva castele, palate, cu iazurile, parcurile şi lebedele aferente. La Gavnø Slot, undeva în sudul insulei Seeland, trebăluiesc prin curte nişte doamne şi nişte domni care, după vorba multă care însoţeşte treaba agale, par a fi de pe la noi. Dezamăgire! Prea multe consoane în limbă, ceva de genul ”şprzschzxs-ovicz”, fraţii noştri polonezi.
Foto: LS
Nu-i nimic, încercăm la alt castel, pe altă insulă, Fyn / Funen. Egeskov este, probabil, cel mai frumos domeniu danez, palat, parc de aventuri, vreo cinci muzee. Palatul a fost construit pe o fundaţie din trunchiuri de stejar, de unde şi numele care s-ar traduce ”Pădurea de stejari”. Pădurea s-a dus, castelul rezistă şi azi, tot în mijlocul lacului, iar în unul din hambarele vechi, transformate în muzee cu aer condiţionat şi geamuri în acoperiş, rezistă şi cel de-o vârstă cu clădirile din jur.
E singurul loc unde trebuie să-ţi găseşti drumul cu lanterna de la telefon şi unde, în timp ce bâjbâi în întuneric, parcă te bate cineva pe umăr, în timp ce îţi aruncă în timpane un ”Uahahuhuuuuu” înfricoşător. E el, proprietarul criptei, cel al cărui nume e scris la intrare. Dracula danezul, manechin de cârpă, îmbrăcat în costum negru, cu guler roşu.
Mai demult, la nişte vizite anterioare, funcţiona şi un mecanism care îi permitea ca, în timp ce ne speria vocal, să se ridice şi în capul oaselor, din presupusul coşciug de odihnă.
Acum e doar solo voce, nu-i mai plac nici lui senzaţiile tari, s-a obişnuit cu traiul molcom, ca toţi ceilalţi care au venit să verifice dacă e totul OK în Danemarca.
Se încarcă comentariile...
