„Cuvântul anului” anunţat de Oxford Dictionaries este un cuvânt pe care nimeni nu-l prea foloseşte

„Cuvântul anului” anunţat de Oxford Dictionaries este un cuvânt pe care nimeni nu-l prea foloseşte

Mesajul campaniei liderului laburist a rezonat în rândul tinerilor

Odată cu apropierea sfârşitului anului 2017, Oxford Dictionaries a căutat să găsească încă o dată cel mai potrivit cuvânt care să ne ajute să marcăm „unde am fost, cât de departe am ajuns şi încotro ne îndreptăm”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cuvântul care a fost considerat a reflecta cel mai bine etosul, atmosfera sau preocupările din anul ce tocmai se încheie şi care în acelaşi timp are potenţialul unei semnificaţii culturale a fost considerat a fi substantivul ... „youthquake”.
 
Youthquake este definit ca „o schimbare socială, culturală, politică semnificativă ce-şi are originea în acţiunile sau influenţa tinerilor”.
 
În viziunea celor ce l-au ales, acest substantiv reprezintă ieşirea din apatia politică şi socială a generaţiei milenare (cei născuţi de la începutul anilor 80 până în 2000) în ultimele 12 luni de zile.
 
Conform datelor adunate de editorii de la Oxford Dictionaries', utilizarea acestui substantiv a sporit semnificativ în acest an, comparativ cu anul precedent. Alegerile anticipate organizate de premierul Marii Britanii, Theresa May, în luna iunie sunt considerate evenimentul major ce a contribuit la această creştere. Aceste alegeri au fost caracterizate de implicarea aproape fără precedent a tinerilor ce au contribuit în mare măsură la rezultatul excelent obţinut de liderul laburist Jeremy Corbyn. Publicaţia The Guardian, şi nu numai, a caracterizat acţiunea colectivă a acestor tineri drept un „youthquake”.
 
Chiar dacă acest substantiv a câştigat titlul de cuvântul anului, termenul nu este unul nou. El a fost formulat pentru prima oară în anul 1965 de editoarea revistei Vogue, Diana Vreeland, ce l-a utilizat ca semnificând schimbările aduse de tineri în industria modei şi în cea a muzicii.
 
În ciuda semnificaţiilor culturale şi politice ale acestui cuvânt, anunţul editorilor de la Oxford Dictionaries' a fost primit cu scepticism pe social media.
 
„Conduc o organizaţie caritabilă pentru tineri. Acesta nu este un cuvânt pe care să-l fi folosit vreodată. În niciun context. De către nimeni”, a fost unul dintre multele mesaje pe Twitter.
 
„Deci „youthquake” este cuvântul anului. Nu l-am auzit niciodată, n-am nicio idee ce înseamnă... cred că nu am fost prezent când ni s-a descris acest termen”, a fost mesajul unei alte persoane.
 
În plus, „Youthquake” a fost titlul albumului lansat în 1985 de formaţia Dead or Alive.
 
Cum anume este ales cuvântul anului?
 
Oxford Dictionaries' Word of the Year a devenit o tradiţie începând cu anul 2004, la sfârşitul fiecărui an, editorii de la OD aleg un cuvânt pentru „potenţialul său de a deveni un cuvânt cu o semnificaţie culturală semnificativă pentru anul respectiv”.
 
„Încercăm să alegem un cuvânt care să ne amintească unde am fost” a afirmat Casper Grathwohl, preşedintele departamentului de dicţionare. „Uneori, alegerea noastră este serioasă, alteori mai aproape de planul ludic”. În fiecare an, aşteptarea este ca acest cuvânt câştigător să reflecte cel mai bine etosul şi atmosfera culturală a anului ce se încheie.
 
„ 'Youthquake' nu este o alegere evidentă”, a scris Grathwohl înrt-o postare pe blogul său, „chiar dacă acest termen nu s-a împământenit ferm în ţărmul american, există dovezi clare că în Marea Britanie este un termen într-un trend pozitiv”. 
 
Editorii de la Oxford Dictionaries' au afirmat că acest termen oferă o undă de speranţă după „un an dificil şi dezbinător”.
 
Alte cuvinte ce au ajuns anul aceste pe lista scurtă a finaliştilor au fost: milkshake duck, white fragility, unicorn, kompromat, broflake, newsjacking, gorpcore şi antifa. Câştigătorii din anii trecuţi au fost post-adevăr (2016), pictograph - emoji, ce reprezintă o faţă cu lacrimi de bucurie (2015), vape (2014 - o referinţă la inhalarea vaporilor ţigărilor electronoice) şi selfie (2013).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările