Cum văd ţările UE reforma pensiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele membre vor să decidă singure vârsta de pensionare a populaţiei, dar ar putea accepta reguli europene privind transferarea pensiilor dintr-un stat în altul. Comisia Europeană a purtat discuţii cu autorităţile naţionale, sindicatele, societatea civilă şi reprezentanţii industriei de pensii.

Comisia Europeană pregăteşte reglementările pentru viitoarea strategie a sistemelor de pensii, într-o Europă cu populaţie bătrână, care trăieşte tot mai mult. Comisarul pentru Piaţa muncii şi afaceri sociale, Laszlo Andor, a anunţat rezultatele dezbaterilor pe această temă cu parlamentele naţionale, sindicatele, societatea civilă şi reprezentanţii industriei de pensii (companii, asiguratori, fonduri de investiţii). Potrivit comisarului, problemele ridicate de guvernele naţionale, beneficiarii pensiilor sau companii se referă la sisteme fiscale care să le poată susţine pe cele de pensii, vârste de pensionare care trebuie să crească şi la reglementări legate de pensiile ocupaţionale. Bruxelles-ului i se cere însă să se implice în special în partea de supraveghere şi coordonare a politicilor de pensii. Andor le-a transmis miniştrilor Muncii prezenţi la Consiliul European de săptămâna trecută de la Bruxelles că este treaba lor să devină cât mai convingători şi activi în negocierile cu ministerele de Finanţe.

Vârstă unică de pensionare?

Stabilirea vârstei de pensionare trebuie corelată cu creşterea speranţei de viaţă, dar această decizie trebuie să rămână un atribut naţional, au spus multe state membre. Altele sugerează că aceasta ar trebui să evolueze în paralel cu speranţa de viaţă. Sunt şi europeni care pledează pentru calculul vârstei de pensionare în relaţie atât cu speranţa de viaţă, cât şi cu profesia. Parlamentul European recomandă garantarea, în primul rând, a faptului că salariaţii muncesc până când ating vârsta de pensionare şi nu mai devreme, aşa cum se întâmplă în prezent.  Totuşi, reformele sistemelor de pensii nu sunt posibile fără intervenţii pe piaţa muncii, fără creşterea calităţii condiţiilor de muncă şi necesită sisteme performante de asigurare socială şi de asistenţă medicală. 

Mesajele Comisiei

Comisia Europeană a lansat statelor membre mesaje clare în vederea orientării acestora spre reforme ale sistemelor de pensii: mărirea vârstei de pensionare şi legătura dintre aceasta şi prelungirea speranţei de viaţă, reducerea mecanismelor de pensionare anticipată şi încurajarea angajării lucrătorilor mai vârstnici, economii suplimentare ale sectorului privat pentru a creşte veniturile din pensii şi luarea în calcul a impactului cheltuielilor cu pensiile asupra sustenabilităţii  finanţelor publice. De asemenea, Comisia Europeană a publicat în februarie raportul său privind reformarea sistemului de pensii şi a arătat că nu toate statele membre sunt pregătite pentru a face faţă schimbărilor demografice din anii care vin. Primul dezechilibru care va da o lovitură sistemelor europene de pensii se va resimţi de anul viitor. Potrivit celor mai recente previziuni ale Eurostat, mărimea populaţiei în vârstă de muncă (15-64 de ani) va începe să scadă  începând cu 2012. Astfel, creşterea economică în viitor va trebui să se bazeze mai puţin pe o înmulţirea numărului de joburi şi mai mult pe productivitatea angajaţilor. 

Statistici şi previziuni

Populaţia Europei va fi puternic dominată, în viitor, de grupul de vârstă de peste 55 de ani. Speranţa de viaţă va continua să crească: pentru bărbaţi de la 76 de ani, în prezent, la 84 de ani, în 2060, iar pentru femei de la 82 de ani până la 89 de ani, în 2060. Astfel, mai mulţi europeni vor avea nevoie de pensii pe perioade mai lungi. Fertilitatea populaţiei va rămâne scăzută în UE (1,6 copii / femeie). Raportul dintre numărul persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani şi populaţia activă se va dubla până în 2060. În 2008 erau patru persoane angajate pentru fiecare pensionar. Dar în 2060, raportul se va schimba dramatic: vor fi două persoane încadrate în muncă pentru fiecare pensionar. Între 2007 şi 2020, populaţia activă va creşte cu 3,7% datorită numărului tot mai mare al femeilor de pe piaţa forţei de muncă. După 2020, populaţia activă va scădea cu 13,6%. În 2010, vârsta medie la care persoanele îşi încetează activitatea profesională în UE a fost de 61,4 ani.

Pensii transferabile în UE

În dezbateri a existat unanimitate privind eliminarea obstacolelor legate de mutarea drepturilor de pensii dintr-un stat în altul, posibil printr-o iniţiativă la nivelul UE. În ceea ce priveşte pensiile prin capitalizare, angajaţii, pensionarii şi societăţile de asigurări consideră că e nevoie ca legislaţia UE să fie revizuită, dar angajatorii şi fondurile de pensii sunt reticenţi la noi iniţiative. Experţii spun că UE ar trebui să evite orice tip de reglementare obligatorie şi să încurajeze mai degrabă anumite dispoziţii naţionale pertinente sau să emită un cod al UE privind riscurile şi siguranţa pensiilor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite