Cum să scriu despre Alzheimer când ruşii ocupă Ucraina?

Aveam în plan să scriu despre Alzheimer. Noi rezultate în cercetare, metode noi de depistare precoce. Dar cum să scriu despre aşa ceva când Rusia ocupă Ucraina în coasta noastră? Mi se strânge inima când aflu ştiri despre ce se întâmplă la noi peste gard. Iar americanilor de rând puţin le pasă.

În ultimii ani, atenţia americanilor a fost canalizată în mod sistematic spre conflicte cu iz mai mult religios. Oamenii de rând de aici habar nu au de Ucraina. Iar dacă află că nu e vorba despre musulmani atacând o ţara creştină, ci despre ortodocşi atacând ortodocşi, nimeni nu ridică nici măcar o sprânceană. Habar nu au ce e aia ortodox. Iar dacă se bat ortodocşii între ei, treaba lor. Noi americanii de vedem de treabă. 

Ameninţările Casei Albe sunt de abecedar. Izolăm Rusia. De parcă le pasă! Americanii de rând, gospodinele şi oamenii muncii, baza ţării, cei care votează, nu simt nimic, nu simt niciun fel de  iritare, niciun fel de supărare la faptul că o ţară invadează altă ţară. Undeva în Europa de Est. Este ceva aşa de îndepărtat încât nici nu atrage prea mult atenţia.

Oamenii se uită la Oscar şi la comentariile despre rochii şi despre cine a mâncat pizza, nu la criza din Ucraina. Este ceva periferic.  

Doar pacienţii mei ucrainieni, pentru că am şi de acest fel, suferă şi plâng. Suferă pentru că ţara lor este lăsată pradă animalelor sălbatice. Nici nu le mai pasă de cancer. 

Iar eu, românaş plecat, înstrăinat, dar cu inima acasă, sufăr alături de ei. Şi mă uit la spectacolul lumii încercând să înţeleg, fără prea mult succes, ce e drept şi ce e strâmb.

Un lucru e clar. Mării invadatori din istorie, cum au fost Hitler, Napoleon, Alexandru cel Mare nu au fost mari bărbaţi. Cei din jur au fost slabi. Istoria răsplăteşte întotdeauna învingătorii. Pentru că învingătorii scriu istoria. 

Eu mă lupt cu cancerul. Habar nu am despre politică. Văd ce mi se de voie să văd. Şi ce văd nu e de bine. 

Mâine va fi încă o zi. O zi cu bolnavi de cancer. Oameni care se luptă pentru viaţă. Iar unii dintre ei suferă şi pentru ţara lor de departe. Le simt inimile sângerând. Doamne ajută!