Cum se pregătesc britanicii de Brexit INFOGRAFIE

Premierul britanic Theresa May va declanşa, miercuri, retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, conform articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, şi se pregăteşte de negocieri dure, de cel puţin doi ani,cu Bruxelles-ul.

Guvernul britanic va înainta, cel mai probabil, nu numai cererea oficială de a părăsi Uniunea Europeanpă, dar şi o primă schiţă a planului său de negocieri, din care să reiasă priorităţile Londrei şi punctele pe care nu este dispusă să le negocieze. 

Potrivit ministrului britanic pentru Brexit, David Davis, guvernul vrea să negocieze un „acord de liber-schimb amplu, la fel şi un acord vamal amplu care să lase Marea Britanie în aceeaşi poziţie în care este acum dar să-i permită să încheie şi alte acorduri comerciale în afara Uniunii Europene fără aprobarea Bruxelles-ului”. 

Davis a mai afirmat că Marea Britanie îşi va achita obligaţiile financiare faţă de Uniunea Europeană, însă a respins informaţiile că valoarea acestora s-ar ridica la 60 de miliarde de euro.

Echipa de negociatori a UE este condusă de fostul ministru francez Michel Barnier, care se va consulta constant cu Comisia Europeană şi Consiliul European, ceea ce va face întreg procesul mai greoi, dar din perspectiva UE, va asigura unitatea de poziţie a celor 27 de state membre.

Va urma o perioadă de câteva zile - sau săptămâni - în care ţările din UE vor examina documentul britanic, şi îşi vor formula propriile priorităţi, care e de aşteptat să difere foarte mult de la o ţară la alta.

Aceste negocieri vor putea dura doi ani  şi numai după aceea statutul de membru UE încetează, dacă perioada nu este prelungită cu votul unanim al celorlalte 27 de state reprezentate în Consiliul European.  Până la încetarea calităţii de membru UE, Marea Britanie este obligată să-şi respecte toate obligaţiile asumate prin tratatele Uniunii, inclusiv libertatea de mişcare a persoanelor. 

 Cu alte cuvinte, presupunând că data ieşirii Marii Britanii din UE va fi în martie 2019, până atunci orice cetăţean dintr-un stat membru al Uniunii va avea dreptul să locuiască şi să muncească în această ţară.

Ceea ce îi preocupă pe mulţi dintre cei 3,2 milioane de cetăţeni UE din Marea Britanie dar şi pe cei un milion de cetăţeni britanici din UE este ce se va întâmpla cu ei după martie 2019 (sau când statutul de membru UE va înceta). 

Guvernul britanic, care a refuzat constant să garanteze unilateral drepturile cetăţenilor UE din Regatul Unit, a declarat la fel de constant că garantarea statutului tuturor acestor peste patru milioane de cetăţeni va constitui o prioritate a negocierilor ce vor începe luna viitoare. În consecinţă, în această situaţie incertă, mulţi britanici au aplicat deja pentru obţinerea unui paşaport al unui alt stat membru al Uniunii..

Fond de urgenţă 

Ministrul britanic de Finanţe, Philip Hammond, a anunţat că va constitui un fond de până la 60 de miliarde de lire (74 miliarde de dolari) pentru a compensa orice fel de turbulenţă economică provocată de Brexit, considerand că ar o nesăbuinţă ca Marea Britanie să se împrumute pentru a-şi respecta obligaţiile financiare înainte de a ieşi din Uniunea Europeana în 2019.

Apelul producătorilor 

Producătorii britanici fac apel la premierul Theresa May să renunţe la ameninţarea că retragerea Regatului Unit din UE nu va fi urmată de un nou acord comercial. Reprezentanţii unui sector care reprezintă circa 10% din economia naţională susţin că ar fi primii afectaţi de apariţia unor bariere comerciale, transmite Reuters.

În lipsa unui nou acord, comerţul între Regatul Unit şi UE ar fi supus reglementărilor şi tarifelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Automobilele, produsele chimice şi maşinile-unelte exportate de britanici în Europa ar putea fi supuse unor tarife vamale de 5,3%, în medie. Ca valoare, puţin peste jumătate din exporturile ţării au loc către parteneri din Uniunea Europeană. Multe fabrici contează pe libera circulaţie a produselor implicate în procesele de fabricaţie. 

UE va fi afectată serios de ieşirea Marii Brtanii

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va afecta şi blocul comunitar , scrie Reuters. Fără Marea Britanie, Bruxelles-ul va avea cu circa 16% mai puţin de oferit – o premise pentru o luptă între Est şi Vest în legătură cu următorul exerciţiu bugetar, ce va începe în 2021 şi ar urma să dureze şapte ani.

Marea Britanie şi-a folosit influenţa în UE pentru a limita cheltuielile Bruxelles-ului şi pentru a exercita presiuni în favoarea liberului-schimb. În aceste condiţii, ţări mai mici, precum statele nordice şi Olanda, sunt îngrijoraţi că poziţiile lor nu vor mai fi susţinute de membri importanţi.

De asemenea, ţările mai sărace din estul blocului, a căror aderare la UE a fost promovată de Londra, se tem că Germania şi Franţa vor ridica bariere în calea cetăţenilor lor, care reprezintă o forţă de muncă ieftină, sau că vor consolida prerogativele federale, cu care statele foste comuniste nu sunt de acord.

Şi statele candidate, în special cele din Balcani, pierd un aliat împotriva occidentalilor care sunt retincenţi în legătură cu o nouă extindere.

Cele 19 state din Zona euro vor putea dicta, practic, politica UE, în condiţiile în care Marea Britanie era principalul obstacol din calea lor până acum.

Franţa devine singurul stat membru UE care are arme nucleare şi este membru cu drept de veto al Consiliului de Securitate al ONU. În plus, va putea promova aproape fără opoziţie semnificativă planurile pentru o mai mare cooperare în UE pentru apărare, în afara NATO; apărare se află deja pe agenda Bruxelles-ului. UE pierde un interlocutor de nădejde în dialogul cu Statele Unite şi cu lumea anglofonă.

O forţă diplomatică şi militară cu tradiţie, influenţa Londrei în faţa unor puteri precum China şi Rusia sau în Orientul Mijlociu au fost de folos pentru UE. În Africa, o sursă de îngrijorare tot mai mare privind migraţia, fondurile de asistenţă britanică au jucat un rol important.

Multe guverne, în special din ţările mai mici, apreciază ceea ce consideră o abordare britanică faţă de administraţie, mai pragmatică şi care oferă mai multă libertate de acţiune decât cea franceză, care este mai centralizată.