Cum prăduieşte Viktor Orban Ungaria prin interpuşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viktor Orban, premierul care pozează în apărător al valorilor creştine de dragul dăinuirii regimului său FOTO EPA-EFE
Viktor Orban, premierul care pozează în apărător al valorilor creştine de dragul dăinuirii regimului său FOTO EPA-EFE

Premierul ungar Viktor Orbán îşi consolidează puterea printr-o serie de fundaţii private care au preluat controlul universităţilor, alături de un patrimoniu de multe miliarde de euro.

Printr-o gigantică falsă privatizare, Viktor Orbán prăduieşte sistematic statul ungar în profitul apropiaţilor săi, în vreme ce îşi extinde influenţa în instituţiile culturale şi universitare ale ţării. Un exemplu flagrant, scrie „Le Monde Diplomatique”, este felul în care a fost şi este favorizată familia Tombor. Omul de afaceri Balázs Tombor şi fiul său András conduc o reţea de fundaţii care au primit gratuit din partea statului un important patrimoniu imobiliar şi pachete de acţiuni la întreprinderi mari ale statului.

Anti-imigraţia, o idee profitabilă

Stâlpul acestei reţele este Mathias Corvinus Collegium, o fundaţie înfiinţată de Tombor senior în 1996 pentru a promova valorile creştine. Mathias Corvinus Collegium a crescut de-a lungul timpului sub aripa lui Viktor Orbán. Primele contacte cunoscute dintre familia Tombor şi liderul ultraconservator de la Budapesta datează din 2000, pe când Orbán se afla la mijlocul primului său mandat de premier. Apoi, odată cu revenirea lui Orbán la putere în Ungaria, în 2010, cele două părţi şi-au intensificat legăturile, implicând afaceri obscure, cum ar fi predarea unor obiecte de patrimoniu şi facilitarea unor afaceri în schimbul întăririi principiilor conservatoare în Ungaria. Pe lângă Mathias Corvinus Collegium, familia Tombor s-a extins cu Institutul Tihanyi, menit să finanţeze proiecte universitare şi culturale dorite de regimul Orbán. Pe măsură ce devenea un important grup de presiune ultraconservator, Institutul Tihanyi acapara numeroase bunuri publice.

Astfel, statul i-a cedat gratuit un important patrimoniu imobiliar şi pachete de acţiuni în câteva din cele mai importante întreprinderi ale statului: nu mai puţin de 10% din giganticul trust de petrol şi gaze Mol, dar şi din compania farmaceutică Gedeon Richter. Doar în decursul anului 2020, fundaţia a primit cadou de la stat un ansamblu de active de 500 miliarde forinţi (1,4 miliarde euro). Este mai mult decât bugetul anual cumulat al tuturor celorlalte 27 de universităţi din Ungaria în 2019, remarcă „Le Monde Diplomatique”.

Fundaţia s-a ales cu proprietăţi de lux, cum ar fi portul de agrement Révfülöp de pe Lacul Balaton, Hotelul Konferencia din Győr, precum şi Hotelul Aranybika, din centrul oraşului Debreţin.

Ca dovadă de fidelitate faţă de regim, fundaţiile familiei Tombor au creat în toamna anului 2015 Institutul de Cercetare a Migraţiei. Institutul, care se prezintă un atelier intelectual de cercetare şi înţelegere a complexei probleme a migraţiei, „unul dintre cele mai importante fenomene care afectează Europa şi Ungaria în secolul XXI”, este condus de secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul Balázs Orbán, fără nicio legătură de rudenie cu premierul Viktor Orbán. În timpul crizei migraţiei din 2015, Viktor Orbán s-a poziţionat împotriva politicii porţilor deschise pentru migranţi adoptată de Uniunea Europeană şi s-a erijat într-un apărător al Europei creştine.

„Naşul”

Portalul budapestbeacon.com a întocmit un portret revelator în cazul personajului András Tombor. Melodia legendară din filmul «Naşul» a început brusc să cânte la una din petrecerile de toamnă ale Colegiului Mathias Corvinus. Alegerea neaşteptată a DJ-ului marca sosirea fondatorului colegiului, András Tombor, şi nu era întâmplătoare, în ciuda glumelor de la eveniment, scrie budapestbeacon.com.

András Tombor este un personaj influent, atât de influent încât îşi permite să ofere împrumuturi mari pentru oligarhul Árpád Habony, creierul campaniei anti-imigraţie din Guvernul Orbán, şi să-l ajute în afaceri pe bancherul Sándor Csányi, dar şi să doboare un preşedinte de partid prin încrengături cu iz de spionaj. Se uită spre Moscova, dar trăieşte ca un aristocrat occidental. În tot acest timp, el se înconjoară de tineri pentru a creşte o elită care să-i asigure control în cadrul statului odată ajunsă în poziţii-cheie. Acesta este András Tombor, un om al Fidesz - partidul lui Viktor Orbán - din spatele scenei, conchide budapestbeacon.com.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite