Cum a câştigat Viktor Orban pariul cu refugiaţii

Dacă cea mai mare parte a comunităţii internaţionale a condamnat măsurile dure luate de guvernul ungar împotriva refugiaţilor, lideri europeni cerând sancţionarea ţării, pe plan intern, premierul Viktor Orban a realizat o lovitură de maestru. La ora  actuală, popularitatea lui „a ajuns pînă la cer“, cum s-a exprimat un analist politic la o emisiune de televiziune.

Rezultatul ultimului sondaj realizat pe 21 septembrie de „Ipsos” indică o creştere de 5% a opiniei pozitive despre premier, de la 43% în iunie la 48% acum. Motivul principal al acestui salt, afirmă analiştii, este poziţia adoptată de Orban în problema refugiaţilor. Alături de el a crescut semnificativ şi popularitatea formaţiunii sale politice – Fidesz. La întrebarea „dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri, cu cine aţi vota”, 41 la sută dintre alegătorii siguri au răspuns că ar vota acest partid, 26 la sută - formaţiunea de extremă dreapta „Jobbik” şi abia 17 la sută Partidul Socialist Ungar. Potrivit „Ipsos”, Fidesz a reuşit să recâştige 300.000 de alegători, intelectuali de vârstă medie. De fapt, se arată în analiză, Fidesz a progresat în toate categoriile sociale şi de vârstă cu excepţia tinerilor sub 30 de ani care simpatizează cu Jobbik.

Cine a urmărit evenimentele politice din ţara vecină în ultimul an, a putut observa degringolada partidului de guvernământ şi a liderului său în sondaje. Vara şi toamna trecută au fost nefaste pentru ei din cauza unui mare număr de scandaluri de corupţie la nivel înalt, unele dintre ele afectând chiar familia premierului. Prăbuşirea unei firme de brokeraj (alături de alte două sau trei), în care mii de mici acţionari şi-au pierdut banii, a fost agravată şi de dezvăluirea că guvernul ştia de neregulile din această firmă şi diferitele instituţii guvernamentale şi-au retras banii înainte de declararea falimentului. În acelaşi timp, Statele Unite au anunţat că retrag dreptul de viză pentru un număr de înalţi funcţionari de stat, implicaţi în grave probleme de corupţie. Cum nu era obligaţia autorităţilor americane să dezvăluie numele persoanelor în cauză, opinia publică aştepta de la guvern să găsească vinovaţii, ceea ce nu s-a întâmplat, o singură persoană, directoarea Direcţiei Vămilor, recunoscând că se află pe lista americană. La aceasta s-a adăugat scandalul taxei pe internet care a scos pe stradă mii de protestatari fără afiliere politică. Presiunea a fost atât de mare încât proiectul de lege a fost retras.

În aceste condiţii, mulţi observatori considerau ca o certitudine slăbirea în continuare a popularităţii guvernului Fidesz şi a premierului. Nu a fost să fie aşa deoarece au apărut, ca un fel de „Deus ex machina”, refugiaţii. Orban şi-a dat seama de potenţialul ce se ascunde în această problemă, a mizat pe ea şi, cel puţin pe plan intern, a câştigat pariul. El şi-a construit cu grijă strategia, a lansat primele avertismente încă din ianuarie, odată cu intensificarea fluxului de refugiaţi, a urmat campania agresivă de afişe care, deşi neadevărată, a speriat o mare parte a populaţiei, a organizat consultarea naţională privind refugiaţii şi apoi a aplicat măsurile din ce în ce mai dure: ridicarea gardului la granţele Ungariei în pofida nemulţumirii şi conflictelor cu vecinii şi votarea unei noi legislaţii care permite folosirea armatei cu sarcini de poliţie, intervenţia brutală împotriva refugiaţilor şi imigranţilor care au atacat gardul.

Premierul mai este conştient de un alt aspect: neputinţa partidelor de opoziţie. De pildă, liderii Partidul Socialist Ungar ar trebui să fie în favoarea refugiaţilor, dar nu au curajul să susţină prea mult ideea deoarece majoritatea membrilor săi resping prezenţa acestora pe teritoriul ţării, aşa cum a reieşit dintr-un alt sondaj. Singurul lider de partid vocal a fost fostul premier Ferenc Gyurcsany care a şi primit în casa lui refugiaţi, dar deocamdată partidul lui, deşi a crescut în sondaje, nu contează prea mult pe eşichierul politic.

Orban era de la bun început conştient că atitudinea lui contravine poziţiei şi politicii Uniunii Europene, a pus pe cântar avantajele şi dezavantajele ce decurg din ea – şi a considerat că pentru el popularitatea pe plan intern, câştigarea în perspectivă a următoarelor alegeri, oricât de îndepărtate sunt, valorează mai mult decât acceptarea lui de către Europa. În decursul mandatelor sale, Orban s-a confuntat de nenumărate ori cu Uniunea Europeană ale cărei principii le-a încălcat adesea şi a dat înapoi numai când şi-a dat seama că a depăşit o graniţă. Acum, are norocul că unele dintre ideile lui sunt susţinute şi de alte state din UE şi în discursurile sale scoate în evidenţă acest fapt, fără să mai vorbim de repetarea în permanenţă că, prin măsurile adoptate, Ungaria nu face decât să apere graniţele exterioare ale spaţiului Schengen. Este adevărat, dar criticabile sunt pe deoparte mijloacele, pe de altă parte, propaganda duşmănoasă şi neadevărată legată de refugiaţi.

Nu este pentru prima oară că Orban reînvie din propria-i cenuşă. Până una, alta la acest joc el a mizat şi a câştigat. Numai că la orice joc, norocul poate să se întoarcă şi câştigătorul devine perdant. Premierul ar trebui să strângă un pot uriaş de popularitate ca să poată să se menţină cât mai mult pe val. Să vedem dacă va reuşi şi cu ce preţ...