Cum arată structura de putere în Comisia Europeană

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi-a croit încă din prima zi echipa de comisari din politicieni de carieră, ci nu din tehnocraţi. Luxemburghezul a creat o nouă structură de putere pentru CE.

Aceasta a fost croită pentru a forţa colaborarea, în vreme ce şapte vicepreşedinţi stau în vârful piramidei de putere pentru a bloca orice reglementare europeană percepută ca fiind inutilă. Însă nu toţi comisarii sunt creaţi egali, scrie Politico.eu

Realitatea cotidiană este mult mai complicată pentru comisarii europeni, care trebuie să joace după o schemă organizaţională pseudo-corporatistă, impusă de crizele care au zguduit UE, de la votul britanicilor pentru ieşirea din blocul comunitar şi până la fluxul migratoriu.

Jurnaliştii de la Politico.eu au analizat influenţa, vizibilitatea, eficienţa, precum şi responsabilităţile îndeplinite de fiecare comisar european, pentru a determina cine se află în vârful piramidei de putere. Rezultatele au fost surprinzătoare, întrucât zece comisari europeni deţin mai puţină putere reală de decizie decât şeful cancelariei preşedintelui CE, Martin Selmayr.

De asemenea, votul britranicilor pentru ieşirea din blocul comunitar a avut un impact asupra structurii de putere, în primul rând prin eliminarea oricărei urme de putere a comisarului britanic, dar şi prin predarea unor responsabilităţi suplimentare în portofoliul comisarului francez Pierre Moscovici.

Alţi comisari europeni reuşesc să aibă o voce prin rolul jucat în probleme cheie pentru CE, printre aceştia se numără Kristalina Georgieva, a cărui portofoliu - în administraţie şi probleme bugetare - este de regulă unul neimportant. Alţi comisari şi-au folosit în mod eficient portofoliile valoroase, printre ei se numără Margrethe Vestager (competiţie economică) şi Cecilia Malmstrom (comerţ).

Cum arată un comisar european puternic?

Preşedintele Jean-Claude Juncker este fără nicio urmă de îndoială cel mai puternic comisar, tocmai pentru că se poate baza pe Selmayr. Însă, tocmai pentru că a delegat o parte din atribuţiile cheie spre mâna sa dreaptă, prim vicepreşedintele Frans Timmermans, a devenit ţinta directă a criticiilor cu privire la atitudinea sa în criza migranţilor şi în criza politică cauzată de Brexit. De asemenea, Juncker a fost criticat şi pentru că a predat o serie de puteri legale europene în mâna executivelor naţionale, în special în domenii cheie cum este comerţul. 

Asta nu înseamnă că poziţia de vicepreşedinte garatează accesul la putere. Atunci când lumea vrea informaţii despre politica energetică europeană sau cea pentru climat, comisarul Miguel Arias Canete este mult mai important decât vicepreşedintele căruia îi raportează, Maros Sefcovic (energie). Într-un cadru mai restrâns, acelaşi lucru se poate spune şi despre Gunther Oettinger (economie digitală şi societate), care stă mai sus în structura de putere decât Andrus Ansip (agenda digitală). De asemenea, Pierre Moscovici deţine mai multă putere decât Valdis Dombrovskis (economie).

Timmermans are însă acces la putere adevărată.

”Este singurul comisar care se poate baza că Secretariatul General va termina lucrurile. Alexander Italianer este foarte apropiat de Timmermans şi Ben Smulders. Ei ştiu cum să facă sistemul să funcţioneze în favoarea lor”, a declarat o sursă din Comisia Europeană.

Din punct de vedere oficial, comisarii ar trebui să reprezinte interesul european, iar naţionalitatea lor să fie irelevantă în procesul luării decizilor. Însă asta nu se aplică fostului comisar britanic Jonathan Hill, precum niciunui alt britanic care a susţinut ieşirea din blocul comunitar.

Criteriile folosite pentru a evalua un comisar sunt: extinderea puterilor, mărimea şi flexibilitatea bugetelor pe care le controlează, rezultatele legislative, accesul la Juncker, Selmayr şi la echipa prezidenţială, cum sunt văzuţi în exteriorul CE, precum şi nivelul de influenţă de care se bucură în grupurile lor politice.

Talentul nu este întotdeauna suficient pentru a obţine succes. De altfel, comisarul maghiar Tibor Navracsics înfruntă două mari dezavantaje, reprezintă Ungaria într-un moment în care Viktor Orban este extrem de nepopular la Bruxelles şi deţine un portofoliu - Educaţie, Cultură, Multilingvism şi Tineret - cu puteri extrem de limitate.

 Alţi comisari, printre care se numără Carlos Moedas (cercetare) şi Corina Creţu (politică regională), sunt limitaţi pentru că UE stabileşte un buget pe o perioadă de şapte ani, ceea ce le dă puţin control asupra politicilor. Corina Creţu se bucură de puţin mai multă putere decât comisarul demisionar britanic, Jonathan Hill. Bugetul comisarului român este în prima linie de bătălie după ieşirea Marii Britanii din UE, iar credibilitatea ei internă a fost puternic afectată de criticiile primite din partea foştilor angajaţi.

Rolul şefului de cabinet este eşenţial pentru eficienţa de care se bucură un comisar, iar unii dintre şefii de cabinet joacă mai bine decât alţii. Selmayr şi-a dus rolul la un nou nivel - unul care inspiră orice, de la admiraţie la frică şi resentiment.

Mai multe surse au precizat că în timp ce Juncker se concetrează exclusiv pe problema migraţiei, criza din Grecia şi Brexit, Selmayr deţine un control virtual asupra a zeci de politici europene.

Însă, dependenţa lui Juncker de Selmayr creează anumite dificultăţi pentru cei doi politicieni. Selmayr nu s-a temut în niciun moment să intre în conflicte publice cu o serie de miniştri naţionali, printre care se numără ministrul german al Finanţelor. Acest comportament este opus celui recomandat pentru controlarea puterii în spatele cortinei. Un diplomat francez a avertizat că lipsa de vizibilitate este de obicei condiţia unei puteri mari.

Mulţi alţi şefi de cabinet sunt pe dinafară. Sursele europene se plâng de accesul limitat la documente înainte de întâlnirile sâptămânale cheie ale celor 28 de comisari. Uneori, echipele comisarilor europeni îşi creează propriile limitări. Fabrizia Panzetti, şefa cabinetului comisarului Federica Mogherini, încearcă să se ridice la măsura rolului jucat de fostul angajat Stefano Manservisi.

Criteriile folosite pentru a-i evalua pe şefii de cabinet sunt: respectul câştigat din partea colegilor, abilitatea de a acoperii slăbiciunile comisarilor, relaţia pe care o au cu Juncker şi echipa sa, abilitatea de a obţine rezultate pozitive pentru comisar şi de a bloca orice politică controversată, relevanţa pe care o au în grupurile politice, propuneri primite din partea persoanelor cu capacitate de decizie.

Cine iese în evidenţă?

Peste aşteptări este comisarul irlandez Phil Hogan, a cărui respingere vehementă a politicilor comerciale propuse de ambasadorul american i-a câştigat admiraţia la Bruxelles. De asemenea, acesta a fost extrem de eficient în semnarea unor acorduri cu producătorii de lactate şi nu s-a temut să facă campanie împotriva ieşirii Marii Britanii din UE.

Pachetul surpiză a fost descoperit în mâinile lui Miguel Arias Canete, care a fost criticat dur pentru lipsa de expertiză în ceea ce priveşte mediul înconjurător, atunci când a preluat portofoliul european al climatului. Însă, Canete a devenit arhitectul acordului climatic de la Paris şi a câştigat un larg respect. ”COP21 a fost o realizare diplomatică excelentă”, a declarat un diplomat non-UE. 

Un vicepreşedinte cu rădăcini adânci este Kristalina Georgieva, care a câştigat admiraţie pentru modul în care a obţinut bani dintr-un sistem inflexibil, tocmai pentru a gestiona urgenţe atunci când toate soluţiile politice au eşuat. 

Brandurile globale sunt reprezentate de Margrethe Vestager şi Cecilia Malmstrom, cele mai cunoscute comisare europene la nivel internaţional. Acestea au în mână portofolii importante şi au pus bazele unor agende active, depăsind rolul de gestionare a crizelor care apar.

Premiul pentru muncă de echipă merge spre Pierre Moscovici şi principalul său consilier, Olivier Bailly. Cei doi au colaborat excelent şi au stabilit legături directe cu absolut oricine contează în sistemul UE.

Relaţii dificile există între Frans Timmermans şi Ben Smulders.