Cum va arăta ordinea de securitate a Europei în următorii şapte ani, după invazia rusă a Ucrainei. Scenarii ale desfăşurării războiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rusia şi restul lumii FOTO SHUTTERSTOCK
Rusia şi restul lumii FOTO SHUTTERSTOCK

Aşa cum distructivitatea celui de-al Doilea Război Mondial a prilejuit o reconceptualizare a Europei, aşa şi şocul provocat de invazia rusă creează oportunităţi de revitalizare a ordinii de securitate, modificând tiparul de confruntare cu Rusia, prima dată după Războiul Rece, arată o analiză CEPA (Center for European Policy Analysis) a impactului războiului din Ucraina pe termen scurt, mediu şi lung.

Rusia condusă de Vladimir Putin reprezintă ameninţarea acuta la adresa ordinii globale şi, indiferent de rezultatele imediate ale războiului din Ucraina, se poate naşte o confruntare susţinută între Rusia şi Occident ce necesită regândirea strategiei pe termen lung a NATO şi o aliniere între SUA şi Europa în privinţa securităţii şi nu numai.

Invazia rusă în Ucraina ameninţă direct ordinea de securitate globală,  şi constituie o criză existenţială pentru securitatea Europei. Prin urmare, o victorie sau o înfrângere a Ucrainei va avea consecinţe pe termen mediu şi lung asupra teatrelor regionale din Europa, asupra rolurilor UE şi NATO, dar şi a măsurii în care se va angaja SUA în problemele de securitate ale Europei.

Furnizarea unei asistenţe militare minime Ucrainei pentru a se apăra, evitând escaladarea potenţială cu Rusia, adică  politica din prezent, nu este de natură să promoveze mai multă stabilitate şi securitate în Europa sau în cadrul NATO. Din contră, o politică centrată pe victoria Ucrainei necesită viziune, determinare şi claritate strategică astfel încât pe termen mediu (între trei şi şapte ani) blocul comunitar să dezvolte o politică de securitate comună complementară NATO, Germania să-şi asume eventual un rol de actor strategic cheie în concordanţă cu turnura în politica sa externă, iar Marea Britanie să fie integrată mai profund în infrastructura de securitate a Europei în ciuda Brexitului.

Viitorul Europei depinde de măsura în care reuşeşte Vladimir Putin să-şi atingă obiectivele în Ucraina versus  eficienţa răspunsului Occidentului la cea mai gravă încălcare a ordinii internaţionale de când Coreea de Nord a Invadat Coreea de Sud în urmă cu peste şapte decenii.

Şapte potenţiale scenarii ale desfăşurării războiului, de la cel rău la cel mai bun, vor avea un impact asupra securităţii europene pe termen mediu.

Un război european extins

Disponibilitatea arătată de Putin de a escalada conflictul creşte potenţialul ca Rusia şi NATO să ajungă la confruntare. Posibilităţile merg de la înfruntări minore în şi în jurul membrelor NATO aflate aproape de front (statele baltice, Polonia, România, Bulgaria, Turcia, Norvegia) la un război major european sau chiar transcontinental ce ar implica alături de arme comvenţionale şi arme chimice, biologice şi nucleare.

 În acest scenariu extrem, conflictul dintre Rusia şi Occident atinge proporţii existenţiale şi se poate termina ori cu înfrângerea decisivă a Rusiei sau prăbuşirea coaliţiei Vestului condusă de SUA, ori cu un acord de pace de tipul Ialta, ori cu apocalipsa nucleară.

Rusia câştigă

Rezistenţa ucraineană e învinsă decisiv şi Rusia instaurează un guvern-marionetă la Kiev. Ucraina îşi menţine o independenţă nominală fiind însă subjugată decretelor economice şi politice ale Moscovei şi forţată să adere la structuri de securitate conduse de Rusia.

Europa va ajunge din nou împărţită în două tabere armate ca şi la apogeul Războiului Rece. Achiziţia de facto a Ucrainei se va repercuta ca o pedeapsă asupra fostelor republici sovietice.Totodată, repercusiunile vor fi directe asupra statelor membre NATO din apropierea frontului precum Polonia, România, Bulgaria şi cele trei ţări baltice, care vor fi în special vulnerabile.

Un război lung de uzură

În acest scenariu războiul de acum se duce ani de zile, cu victorii şi înfrângeri de ambele părţi dar niciuna decisivă. Consecinţa: o stare de permanent conflict pe fundalul unui pericol continuu de escaladare.  Occidentul continuă să sprijine Kievul în timp ce statutul său în raport cu instituţiile occidentale rămâne în aer. Între timp presiunea internă asupra Kremlinului creşte, într-o manieră similară cu războiul URSS în Afganistan, riscând să destabilizeze situaţia în ţară.

Impas/Conflict de intensitate scăzută

Acest scenariu este o continuare a statu-quo-ului de dinainte de invazia din 2022. Putin declară victoria retrăgându-şi trupele din aproape întreaga ţară însă întărindu-şi poziţia în Crimeea şi în regiunile Doneţk şi Lugansk. Luptele sunt sporadice, ca în cei opt ani de conflict mocnit. Principalul pericol al acestui scenariu este revenirea la starea de complăcere şi atitudinile de practic indiferenţă faţă de Ucraina de dinainte de invazie.

Asta ar fi opri doar temporar Rusia în încercările sale de a domina sau perturba o mare parte din Europa de Est, cu potenţialul izbucnirii unor noi conflicte.

Ruperea Ucrainei

Rusia anexează în întregime regiunile Doneţk şi Lugansk şi clădeşte un coridor terestru către Crimeea. Poate chiar taie accesul la Marea Neagră luând Odesa. Scenariul este improbabil în acest moment. Implicaţiile pentru Europa sunt similare celui de-al doilea scenariu de mai sus, cu un continent divizat, doar că totul are loc mai la est. În acest scenariu, ţările baltice rămân în strucurile economice şi de securitate occidentale, la fel şi Bulgaria şi România. Dar acest scenariu nu se susţine pentru că Moscova nu va renunţa la eforturile sale de subjugare a părţilor din Ucraina din afara sferei sale de influenţă şi nici să-şi extindă autoritatea asupra statelor baltice, Moldovei, Georgiei şi Balcanilor.

 

Aproape toţi sunt câştigători

Rusia e forţată să se retragă din aproape toată Ucraina, inclusiv din cele două autoproclamate Republici Populare, dar păstrează Crimeea. Se semnează un nou tratat internaţional ce stipulează suveranitatea Ucrainei şi formalizează un acord ce rezolvă problemele majore teritoriale şi se securitate. În Rusia,Putin pleacă de la cârma ţării şi se deschide calea către o guvernare ceva mai liberală într-un proces reînnoit chiar dacă stângaci de democratizare. În ciuda acestor direcţii favorabile, perspectiva unei „singure” Europe rămâne improbabilă, deşi prestigiul UE şi al NATO va fi îmbunătăţit.Totuşi, deşi continentul european va avea ritmuri diferite, aceste diferenţe vor fi în ansamblu gestionabile în timp ce probabilităţile unui conflict vor fi diminuate.

Ucraina câştigă

Rusia va fi forţată să-şi retragă forţele din Ucraina cu excepţia celor din autoproclamatele Republici Populare ce îşi vor păstra aşa-zisa independenţă.Ucraina va gravita în jurul Europei şi în final devine membră UE sau dobândeşte statut de candidată. Apartenenţa la NATO rămâne o posibiltate teoretică, dar una îndepărtată. Influenţa UE şi NATO se extinde şi în alte republici foste sovietice - Caucaz, Moldova şi chiar Belarus. Moscova îşi pierde influenţa în Balcani după înfrângerea lui Putin. Iar în Asia Centrală China îşi va traduce puterea economică crescută în pondere geopolitică în defavoarea Rusiei.

În oricare scenariu plauzibil, Europa şi SUA vor trebui să-şi regândească fundamental abordarea faţă de Rusia, atât în sfera economică/diplomatică, cât şi în cea militară, pentru a descuraja agresiunile ulterioare şi pentru a limita influenţa Rusiei.

Occidentul are nevoie de o nouă strategie: pregătirea pentru ceea ce ar putea fi o confruntare strategică care să se întindă pe decenii. Acest lucru va necesita o aliniere amplă între SUA şi Europa în privinţa principalelor componente ale unei viitoare agende Rusia-Vest; limitelor ireductibile ale angajamentului; şi rampele de ieşire, dacă există, pentru Kremlin. 

În acest scop, esenţială va fi combinaţia de instrumente militare, economice şi diplomatice pentru a limita ambiţiile Kremlinului şi pentru a preveni agresiunile ulterioare. 

Componentele politice/economice vor fi, printre altele: războiul economic (măsurile economice coercitive), securitatea energetică, combaterea corupţiei,după ce Rusia a folosit corupţia strategică internaţională via oligarhi ca instrument geopolitic.

O nouă eră de confruntare susţinută cu Rusia – sau un mediu de securitate condiţionat de prăbuşirea dezordonată a regimului Putin – va impune NATO să-şi regândească strategia, postura şi prezenţa pe termen lung.

Războiul din Ucraina a concentrat forţele şi echipamentele convenţionale ruseşti în zona operaţională europeană. Deşi pierderile din Ucraina vor stinge probabil dorinţa Kremlinului pentru alte operaţiuni militare pe termen scurt, Putin a demonstrat un apetit descurajator pentru risc şi dorinţa de a acţiona. Ţintele imediate ale unei posibile noi agresiuni sunt Georgia şi Moldova, urmate de statele baltice şi Polonia şi, într-o măsură mai mică, Finlanda, Suedia, România şi Bulgaria. În acest mediu de ameninţare sporită, va fi o nevoie şi mai mare de descurajare şi reasigurare sporite. Rezultatul imediat al războiului este acela de a îngropa asumpţiile şi angajamentele Actului fondator NATO-Rusia din 1997, care a restrâns poziţia forţelor de est a NATO. Acest lucru va permite o trecere de la descurajare prin pedeapsă către descurajare prin negare. Acest lucru va aduce schimbări în postura şi capacităţile aliate în Europa, între care:

- Stabilirea unei prezenţe permanente, pe termen lung, de-a lungul întregului flanc estic al NATO, de la Marea Baltică până la Marea Mediterană;

- Tranziţia către implementări mai robuste în regiune, cu suport mai mare, capacităţi, logistică şi infrastructură, mai degrabă decât misiuni de prezenţă sau formare prin rotaţie;

- Actualizarea misiunilor regionale de poliţie aeriană la apărarea aeriană, precum şi creşterea capacităţilor de apărare aeriană şi antirachetă (AMD) la nivelul întregului teatru;

- Asigurarea capacităţilor de descurajare nucleară ale alianţei, inclusiv treptele inferioare de pe scara de escaladare;

- Punerea bazei pentru îmbunătăţirea capacităţilor de lovitură cu rază lungă de acţiune (de exemplu, arme hipersonice) în Europa.

SUA nu îşi pot permite să acorde prioritate ameninţării Chinei faţă de ameninţarea Rusiei: conducerea globală a SUA va depinde de capacitatea de a le aborda pe ambele în acelaşi timp.

Schimbările majore recente în politica de apărare şi în opinia publică din Germania, alţi aliaţi şi UE – determinate de agresiunea Rusiei în Europa – vor avea un impact profund, pe termen lung, asupra securităţii europene.

Odinioară neluată în serios UE s-a dovedit a fi un actor important de politică externă. În acelaşi timp, mandatul NATO, multă vreme neglijat, de apărare teritorială este acum din nou o prioritate. 

Având în vedere eşecurile sale militare din Ucraina, Rusia va amplifica probabil războiul politic şi ameninţările hibride în Europa de Est. Datorită coeziunii sale tot mai mari ca actor geopolitic, UE va juca un rol mult mai activ în contracararea acestor ameninţări, deschizând calea pentru o diviziune mai pragmatică a muncii cu NATO. 

Pe termen scurt şi mediu, însă, securitatea europeană se va baza în mare măsură pe rolul de lider al SUA şi pe capacităţile sale militare. Ambiţiile UE pentru „autonomie strategică” au avut parte de  confruntarea realităţii în Ucraina. În ceea ce priveşte securitatea, singurul jucător, deocamdată, este NATO.

Capacitatea alianţei transatlantice de a face faţă provocărilor evidenţiate mai sus pe termen mediu depinde de realitatea pe termen scurt din Ucraina. Criza actuală se poate preta unei revitalizări a unităţii şi a coeziunii în alianţa transatlantică, în timp ce sunt vindecate numeroasele răni autoprovocate (de exemplu, Brexit) care au împiedicat capacitatea Europei de a acţiona strategic. O ordine europeană mai sigură şi mai stabilă – şi, prin urmare, SUA mai sigure şi mai agile – începe cu o viziune pentru victoria finală a Ucrainei asupra Rusiei în război. Această viziune strategică ar trebui să conducă astăzi politica SUA, NATO şi europeană mai largă. Pornirea de la poziţia defetistă sau teamă de provocare va duce inevitabil la o Europă şi o comunitate transatlantică  mai divizate  pe termen mediu, respectiv o Europă profund vulnerabilă pe termen lung.

Pe termen scurt, o viziune strategică pentru victorie înseamnă creşterea urgentă a oricărei asistenţe militare necesare prin înarmarea Ucrainei cu armele şi sistemele de care are nevoie nu doar pentru a se apăra, ci şi pentru a lansa contraofensive eficiente, protejând în acelaşi timp civilii. Înseamnă creşterea sancţiunilor economice asupra Rusiei, în special în sectorul energetic unde Europa a fost deosebit de ezitantă, chiar dacă impactul imediat al unor astfel de acţiuni ar fi mai mare pentru Rusia decât pentru Europa.

Pe termen mediu, înfrângerea Rusiei în Ucraina nu ar elimina fricţiunile politice europene interne, inclusiv cele dintre Ungaria şi UE, repercusiunile continue ale Brexit-ului şi îndoielile cu privire la rolul de lider al Germaniei. Dar o victorie clară pentru Kiev ar genera probabil o bunăvoinţă mai mare faţă de compromisuri care erau de neimaginat înainte.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite