Cu ce ţări învecinate poate avea România un proiect comun aprofundat?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA
FOTO EPA

Răspunsul ar trebui să fie nu unul conjunctural, ci să facă parte din proiectul nostru de ţară, pe cât de des proclamat ca vital pentru naţiune, de atâtea ori dovedit absolut imposibil datorită incapacităţii clasei politice de la noi de a trece la un stadiu creativ şi, prin asta, condamnându-ne la izolarea excentrică de azi. Asta este cauza pentru care, la nivel naţional, nu ştim şi nici nu pare să vrem să ştim cu cine să jucăm alături.

În Europa aceasta a noastră şi pe care o percepem astfel din ce în ce mai formal, se petrece acum o schimbare esenţială, comparabilă cu modificarea de paradigmă în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial: proiectul european, devenit mult prea general şi ca atare polimorf şi foarte greu de controlat decizional, odată cu Acordul franco-german, se adaptează nevoii vitale de a avea zone de excelenţă care să cuprindă ţări care pot, doresc şi oferă garanţiile necesare pentru a constitui programe regionale de mare forţă şi credibilitate politică şi economică. Se trimite un semnal foarte interesant: se ia în serios principiul subsidiarităţii şi se valorifică la maximum, cu mult faţă de nivelul imaginat până acum, principiul cooperării şi conectării strategice. Se începe cu două ţări vecine cu potenţial comparabil, ţinând structura deschisă pentru toate celelalte, în primul rând cele cu nivel similar de joc.

Drept care, în acest moment, zona de cooperare şi integrare aprofundată anunţată de cuplul franco-german poate uşor fi extinsă către cele trei ţările din BENELUX, poate trimite un semnal de interes Spaniei şi, în anumite condiţii, chiar şi Portugaliei. Transmiţând acum, aşa cum se aude că s-ar şi întâmpla, că există o deschdere ce poate fi foarte uşor formalizată înspre ţările nordice, dar şi faţă de Marea Britanie după ce va decide pe ce drum va vrea să meargă pe viitor.

Este o construcţie care pune pe prim plan criteriul performanţei economice şi spune un adevăr extrem de neplăcut: până la urmă, despre bani e vorba, despre ştiinţa de a guverna şi a te folosi la maximum de atuurile naţionale, cât şi de capacitatea de a te menţine într-o alianţă, fără a întoarce armele când este greu. Şi se mai spune ceva: dacă luăm în serios principiile democraţiei europene, atunci nu trebuie să mai dăm impresia că Statele Membre ar fi cumva silite să intre într-un proiect european care să nu le convină sau care să le dea impresia că le violează suveranitatea naţională.

Şi mi se pare deosebit de interesantă lista celor 14 priorităţi imediate listate de Nicolas Gros-Verheyde, corespondent la Bruxelles pentru Sud-Est şi Lettre de l’expansion. Interesant pentru că, după mult timp, liderii europeni intră în zona problematicii sociale şi încearcă să creeze spaţii comune care pot merge extrem de rapid în contextul unor investiţii masive:

  • Creşterea cooperării în cadrul Consiliului de Securitate al ONU cu ocazia mandatului de 2 ani al Germaniei, mai ales prin „coordonarea“ preşedinţiilor Consiliului deţinute de Franţa în martie şi Germania în aprilie 2019 şi în 2020;  
  • Crearea a 4 institute culturale franco-germane integrate (Rio, Palermo, Erbil şi Bişeţk) şi colocalizare pentru alte 5 (Cordoba, Atlanta, Glasgow, Minsk şi Ramallah);  
  • Crearea unei platforme numerice franco-germană (audiovizual şi informaţie generală);  
  • Programe de mobilitate prin intermediul Biroului franco-german pentru tineret;  
  • Un fond cetăţenesc comun pentru sprijinirea unor proiecte ale societăţii civile;  
  • Comitet de cooperare transfrontalieră cu sarcina de a defini o strategie comună pentru alegerea unor programe prioritare;  
  • Crearea unui comitet comun care să se ocupe de reconversia zonei de proximitate în jurul centralei nucleare de la Fessenheim şi în contextul închiderii acesteia, prin amplasarea unui parc industrial de activităţi economice şi inovare tehnologică, proiect integrat în mobilitatea transfrontalieră;  
  • Ameliorarea legăturilor feroviare transfrontaliere (legăturile între Strasbourg şi aeroportul din Frankfurt, Strasbourg-Palatinat şi între Saarbuck şi Paris);  
  • Cooperare aprofundată în materie de energie şi climat, cu posibilitatea apariţiei unui plan franco-german al strategiilor naţionale energetice;  
  • Crearea unei reţele franco-germane unificate în domeniul cercetării şi inovaţiei, un „centru virtual“ pentru studiul Inteligenţei Artificiale;  
  • Cooperare în sectorul spaţial pe trei axe: strategie pentru o Europă mai inovativă în cadrul noii economii spaţiale, cooperare în cadrul industriei spaţiale şi consolidarea accesului autonom al Europei la spaţiul cosmic prin investiţii;  
  • Promovarea unor directive la nivel internaţional privind normele etice ale noilor tehnologii şi a unor valori comune în sfera societăţii numerice;  
  • Crearea unui grup comun de experţi pentru studiul viitorului pieţei muncii;  
  • Cooperare în cadrul UE în ce priveşte serviciile financiare.

Viitorul va arăta, cred foarte repede, cum va performa această integrare aprofundată pentru bunăstare a Franţei şi Germaniei. Cele două ţări mizează pe reforma conceputului de proximitate creatoare într-o soluţie de integrare naţională  Dacă, prin absurd, am avea politicieni care să dorească procese de integrare şi mecanisme regionale performante de securizare a viitorului, România ar avea şi cu ce ţară vecină să încheie măcar un asemenea Acord ca cel franco-german?

Nu.

Dar ne-am dori vreodată asta, dând astfel străinilor, cine ar fi ei, şansa să pângărească sângele pur daco-roman şi să facă cine ştie ce blestemăţii pe teritoriul multimilenar carpato-danubiano-pontic?

Nu cred.

Ce raport dorim să avem cu Europa viitoarei prosperităţi care pare să se deseneze foarte precis şi pentru care nu vrem să ne pregătim capetele de pod necesare? Cuplul franco-german asta vrea şi asta. I se vor adăuga şi alţii, sunt negocieri deschise la care participă inclusiv foarte discreţi trimişi din UK, toţi vor să nu lipsească dintr-unul dintre jocurile ce se deschid şi care vor începe aplicat după momentul Sibiu 2019, Preşedintele Iohannis fiind cel care va prezenta noua paletă cu care se va picta în viitor.

Va fi o Europă inclusivă sau, dimpotrivă, una exclusivă? Cred că cel mai realist răspuns este că va semăna foarte tare cu o licitaţie organizată de ceea ce va fi viitoarea formulă decizională din UE pentru mari proiecte în care competitorii vor evolua în alianţe realizate conjunctural. Cum ne pregătim pentru viitoarea realitate europeană care va fi mult mai dur-competitivă ca până acum?

Dar, în definitiv, ce avem noi cu prostiile alea când avem ce face, de-abia acum începe o altă etapă de destructurare naţională, avem dosare pe rol, avem scandaluri pentru care să ne pregătim. Să-i lăsăm pe francezi şi nemţi cu farafastâcurile lor şi să zicem din nou cu tărie, pe faţă, cu mult curaj, ceea ce spunea odată şi Caragiale prin vocea nemuritorului Caţavencu: „Să-şi vază de trebile ei Europa. Noi ne amestecăm în trebile ei? Nu... N-are prin urmare dreptul să se amestece într-ale noastre...“. Brusc, parcă te simţi mai bine!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite