Cu olandezii la reeducare: Gălăgioşii vor fi exilaţi din Amsterdam, ca în secolul al XIX-lea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olandezii gălăgioşi vor fi obligaţi să trăiască în nişte containere dezafectate FOTO YouTube
Olandezii gălăgioşi vor fi obligaţi să trăiască în nişte containere dezafectate FOTO YouTube

Autorităţile olandeze sunt gata să-şi pună locuitorii gălăgioşi la punct. Astfel, primarul Amsterdamului a anunţat demararea unui program prin care olandezii care îşi deranjează vecinii vor fi exilaţi în afara oraşului pentru a fi reeducaţi.

După ce vor fi exilaţi, aceştia vor trăi în încăperi special amenajate de autorităţi sub stricta supraveghere a poliţiştilor, scrie Russia Today în ediţia sa online. La marginea oraşului, olandezii gălăgioşi vor avea parte doar de cele necesare supravieţuirii.

„Scopul nu e să recompensăm oamenii care s-au purtat urât şi să le dăm o nouă casă cu cinci camere şi cu o grădină care are vedere spre sud. Asta este o pedeapsă”, a declarat un purtător de cuvânt al Primăriei din Amsterdam.

Autorităţile olandeze au început să identifice cei mai „deranjanţi” vecini, însă acest proces este oarecum anevoios pentru că poliţia din Amsterdam primeşte anual peste 13.000 de plângeri de comportament antisocial, scrie ziarul Het Parool.

Cei care vor refuza să treacă prin procesul de reeducare, care durează şase luni, vor fi evacuaţi şi lăsaţi pe drumuri. Eberhard van der Laan, primarul Amsterdamului, consideră că acest proiect va proteja cetăţenii cinstiţi, tocmai de aceea a decis să investească în reeducarea olandezilor gălăgioşi aproape 1,3 milioane de euro.

Autorităţile spun că, odată întorşi acasă, olandezii gălăgioşi îşi vor schimba comportamentul.

Noua reglementare va intra în vigoare în luna ianuarie. Deja există câteva proiecte asemănătoare, de dimensiuni mai mici, care sunt demarate în Olanda. De exemplu, în apropiere de Amsterdam sunt 10 containere care au fost transformate în locuinţe pentru cei care şi-au deranjat în mod repetat vecinii.

Iniţiativa primarului a generat controverse, iar olandezii şi-au adus aminte de discursul liderului Partidului Liber, Geert Wilders, care spunea anul trecut că „cei care încalcă legea în mod repetat ar trebui să fie scoşi cu forţa din cartierul lor de rezidenţă şi să fie trimişi într-un sat pentru scursurile societăţii”.

Ideea de a exila persoanele care nu acţionează conform cutumei sociale nu este una nouă. În secolul XIX, în Olanda, răufăcătorii erau exilaţi în sate speciale din afara Amsterdamului. În vremea Uniunii Sovietice, exista „regula celor 101 de kilometri”, adică celor care încălcaseră legea le era interzis să trăiască mai aproape de 100 de kilometri de oraşele mari.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite