Lipsa de unitate din spaţiul politic şi economic, în general din societatea ucraineană, se reflectă şi în viaţa Ortodoxiei ucrainiene, divizată în trei mari Biserici: Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană, Biserica Ortodoxă a Ucrainei - Patriarhia de Kiev şi Biserica Ortodoxă a Ucrainei - Patriarhia Moscovei.

Aceste diviziuni administrative bisericeşti - apărute mai mult din închinarea la Cezar şi ambiţiile lumeşti comise de unii dintre episcopii ucrainieni, decât ca expresie a voinţei creştinilor ortodocşi ucrainiei - au tulburat, prin starea de conflict permanent întreţinută, viaţa religioasă a Ucrainei. Prin acţiunile lor tot mai mult îndepărtate de esenţa misiunii Bisericii Creştine - adică mărturisirea lui Hristos şi urmarea poruncilor Sale - cele trei Biserici Ortodoxe din Ucraina au slujit mai degrabă interesele puterii politice de la Kiev, pe cele ale opoziţiei pro-UE sau nu în ultimul rând, ordinele primite de la Patriarha Moscovei, pentru păstrarea influenţei acestei Patriarhii şi implicit a Feredaţiei Ruse, în Ucraina.

În acest moment istoric deosebit de tensionat, când existenţa unui stat ucrainean unitar şi indivizibil este pusă sub un mare şi periculos semn de întrebare, cele trei mari Biserici Ortodoxe din Ucraina sunt chemate să aleagă: vor sluji lui Hristos - şi astfel îşi vor aduce o contribuţie majoră la pacificarea şi normalizarea situaţiei din Ucraina - sau vor rămâne nişte extensii ale unor forţe politice lumeşti şi necreştine - şi astfel se vor număra în rândul celor care se pregătesc să mutileze marea naţiune ucraineană.

Personajul care a preluat recent rolul principal în drama dezbinării pe care comunitatea ortodoxă ucraineană o trăieşte de atât amar de vreme, este Înalpreasfinţitul Onufrie Berezovski Mitropolitul Cernăuţilor şi Bucovinei, care a fost ales Locum Tenens ca în scaunul mitropolitan al Kievului, devenind astfel conducătorul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei - Patriarhia Moscovei.

Declaraţii făcute de Înaltpreasfinţitul Onufrie referitor la tensiunile din Ucraina au tulburat sentimentele noastre naţionale şi au provocat îngrijorări pentru situaţia minorităţii ortodoxe româneşti din Bucovina de Nord.

Astfel, la întâlnirea preşedintelui interimar al Ucrainei cu reprezentanţii cultelor religioase din Ucraina, Înaltpreasfinţitul Onufrie a declarat că etnicii români din Bucovina de Nord ar vrea să ceară intervenţia României pentru a fi protejaţi, cităm: „Nu vreau să vorbesc mult, pentru că astăzi nu e vremea de discuţii, ci e vremea pentru rugăciuni, e vremea când trebuie să fie instaurată pacea în ţara noastră. Sunt multe probleme, cu caracter economic, financiar, religios, dar, dacă nu se va face pace, dacă oamenii nu se vor linişti, nicio problemă nu va putea fi rezolvată. Lumea sună în bisericile noastre din Kiev şi întreabă de ce Patriarhie ţin. Astea sunt deja nişte presiuni. Dacă războiul politic se va transforma în unul religios, va fi mult mai rău pentru statul nostru, asta ar putea duce la prăbuşirea Ucrainei. Nu trebuie să uităm că avem zone vorbitoare de limbă română care sînt tulburate de zvonurile precum că protestatarii de pe Euromaidan merg să ocupe mănăstirea Bănceni unde au un azil de copii cu 500 de suflete. Sînt vorbitori de limbă română, sînt foarte tulburaţi şi au şi început a răspîndi zvonul că vor cere ajutorul României să-i ajute, că România ar putea să bage trupele armate în Odessa. Acolo e o astfel de stare de spirit încât oamenii sunt gata să ceară statutului român să-i protejeze, să introducă trupele lor şi să ocupe o parte din Ucraina, o parte din regiunea Odesa. Dacă asta se va întâmpla, Doamne fereşte!, va fi începutul sfârşitului. De aceea vă rog: faceţi tot posibilul ca să nu izbucnească violenţe pe bază religioasă“.

Loialitatea Înalpreasfinţitului Onufrie faţă de Patriarhia Moscovei este mai presus de orice îndoială şi în contextul lumesc al supunerii faţă de superiori este chiar firească, însă evoluţia extrem de rapidă a evenimentelor din Ucraina - între care cel mai periculos eveniment este începutul de secesiune provocat de miliţiile pro-moscovite în Crimeea - îi vor solicita Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Ucraina - Patriarhia Moscovei să renunţe la astfel de declaraţii incendiare şi să facă apel la respectata şi deosebit de eficienta diplomaţie bizantină, specifică Ortodoxiei de peste un mileniu.

Îngrijorarea manifestată de Înalpreasfinţitul Onufrie în legătură cu ”pericolul românesc” la adresa integrităţii teritoriale a Ucrainei - care îngrijorare evident că este doar expresia unei tulburări sufleteşti a ierarhului ucrainean şi nu o realitate, căci unui stat membru al U.E., cum este România, îi este interzis apelul la forţele armate în apărarea minorităţilor sale naţionale din teritorii străine - îngrijorarea Înaltpreasfinţitului Onufrie trebuie deci să fie extinsă şi asupra ”pericolului rusesc”, dacă acesta cu adevărat există, care posibil că se va manifesta în Crimeea şi în teritoriile de Est ale Ucrainei. Aici îşi poate aduce contribuţia Înaltpreasfinţitul Onufrie în rezolvarea crizei din Ucraina, asumându-şi rolul de interfaţă între ortodocşii ucrainieni - cetăţeni, politicieni, oameni de afaceri, militanţi ai societăţii civile etc. - şi Patriarhia Moscovei condusă de Preafericitul Patriarh Kiril, a cărei puternică influenţă asupra guvernului Federaţiei Ruse şi mai ales, a Preşedintelui Putin, este binecunoscută.

Ierarhii celorlalte două Biserici Ortodoxe Ucrainiene - a căror implicare în viaţa politică a statului ucrainean este cel puţin asemănătoare cu a Înalpreasfinţitului Onufrie, cu deosebirea că au ales să slujească alte forţe, discutabil dacă mai mult sau mai puţin benefice naţiunii ucraninene - au aceeaşi datorie faţă de credincioşii ortodocşi pe care îi păstoresc, anume să contribuie la pacificarea şi păstrarea unităţii teritoriale a Ucrainei. O contribuţie reuşită din partea lor este însă condiţionată de renunţarea la naţionalismul extrem şi de diluarea atitudinii anti-ruseşti.

Trebuie să privim în jurul nostru cu atenţie şi să înţelegem că marile puteri politice şi militare ale lumii - USA, U.E. şi Federaţia Rusă - deja negociază viitorul Ucrainei.

Dincolo de declaraţiile ofensive, în cancelariile marilor democraţii se cunoaşte şi aproape că s-a acceptat unanim faptul că interesele Federaţiei Ruse la Marea Neagră şi în Ucraina nu se pot negocia. Putin nu doreşte şi chiar dacă şi-ar dori, nu poate să renunţe, din motive de prestigiu şi stabilitate politică, la prezenţa militară şi economică a Federaţiei Ruse în regiune. Totodată, cei iniţiaţi în geopolitica Europei de Est înţeleg şi faptul că pentru Federaţia Rusă costurile politice, militare şi mai ales, economico-financiare necesare susţinerii unor teritorii secesioniste din Ucraina sunt extrem de mari şi pot provoca o criză internă chiar în Federaţia Rusă. 

În acest context, liderii religioşi ai comunităţii ortodoxe ucrainiene sunt chemaţi să renunţe, cel puţin pentru o vreme, la dependenţa lor faţă de forţele şi idealurile politice străine, fie pro-europene, fie pro-moscovite, şi să-şi asume dialogul şi împreună lucrarea pentru pacificarea Ucrainei şi refacerea, treptată şi în comuniune cu Hristos, a unităţii canonice a Bisericii Ortodoxe Ucrainiene.

Alternativa este doar vărsarea de sânge, distrugerea Ucrainei şi reîntoarcerea Europei la vremurile ”războiului rece”.

UPDATE 1 Martie 2014

Federaţia Rusă a decis să intervină militar în Crimeea. Glasul armelor este mai puternic decât şoapta rugăciunii. Ortodocşii ruşi se luptă cu ortodocşii ucraineni. Se va auzi oare glasul ierarhilor ortodocşi ruşi şi ucraineni chemând pacea lui Dumnezeu şi povăţuind liderii politici de la Moscova şi Kiev să nu verse sângele celor care sunt fraţi întru Hristos? Dumnezeu să ne ajute!