Criza din Ucraina, analizată la Geneva. Putin, considerat „omul negru“ care alimentează tensiunile din estul ţării

Criza din Ucraina, analizată la Geneva. Putin, considerat „omul negru“ care alimentează tensiunile din estul ţării

Soldaţii ucraineni mobilizaţi în Estul ţării. FOTO Reuters

Estul şi Vestul se vor întâlni, astăzi, la Geneva pentru a încerca să ajungă la un compromis în ceea ce priveşte criza din Ucraina. Totuşi, oficialii occidentali se tem că Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, va încerca să menţină starea de incertitudine din estul Ucrainei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Miniştrii de externe ai Rusiei, Ucrainei şi Statelor Unite ale Americii se vor întâlni cu ministrul pentru politică externă al Uniunii Europene pentru a discuta despre criza din Ucraina şi cum ar putea Kievul să recapete controlul asupra oraşelor din estul ţării. Andrii Deshchitsia, ministrul ucrainean de externe, a spus că tensiunile dintre ţara şi Rusia se pot domoli, timp pentru negocieri este, scrie Reuters.

„Cred că încă avem o şansă la a controla această situaţie folosind măsuri diplomatice. Şi vom încerca asta din greu. Şi alături de Ucraina este şi Statele Unite ale Americii“, a apreciat ministrul. „Totuşi, acum e momentul nu doar pentru a ne exprima îngrijorările, ci şi pentru a căuta o răspuns concret şi adecvat la planurile şi acţiunile Rusiei“.

Oficiali ai SUA nu văd însă o rezolvare în Geneva, dar dacă nu se ajunge la un acord, atunci se impun mai multe sancţiuni pentru Rusia. Preşedintele SUA Barack Obama a spus, ieri, că Rusia este pasibil de sancţiuni mai aspre, dacă va continua să îi susţină pe separatiştii din Ucraina de Est. „Vor fi consecinţe, asta am tot spus de fiecare dată când Rusia a încercat să destabilizeze Ucraina şi să încalce suveranitatea acestei ţări“, a afirmat preşedintele SUA. 

Pe de altă parte, Vladimir Putin a acuzat guvernul de la Kiev că riscă să degenereze totul într-un conflict cu vărsare de sânge, dacă va apela la armată pentru a-i opri pe opozanţii din Est. „Sporirea acestui conflict aduce ţara pe marginea unui război civil“, i-a declarat Putin lui Angela Merkel, cancelarul Germaniei. „Deciziile lui Putin nu doar că sunt periculoase pentru Ucraina, ci şi pentru Rusia“, a mai spus Obama într-un interviu pentru CBS.

 
   CITEŞTE MAI MULT
 
Armata ucraineană, săracă şi demodată Armata Ucrainei numără aproximativ 193.000 de militari, conform cifrelor oficiale din 2012. Numărul soldaţilor a scăzut an de an, de la declararea independenţei statului, în 1991, când număra 700.000 de persoane. Din totalul de 193.000, aproximativ 139.000 reprezintă cadrele militare de profesie. Dar forţele armate ucrainene sunt prost dotate şi depinde de o combinaţie periculoasă de subvenţii de la oligarhi şi populaţie.
 
VIDEO Adevărul Live: A izbucnit deja războiul civil în Ucraina? Jurnalistul Mircea Barbu şi specialistul în geopolitică Marius Văcărelu au fost în studioul Adevărul pentru discuta despre evenimentele din ultimele 24 de ore, care ameninţă să rupă Ucraina în două.
 
Primăria din Doneţk a fost capturată de paramilitari separatişti. Grupările armate pro-ruse au ordin să ucidă Un grup format din circa 20 de bărbaţi înarmaţi şi cu cagule a intrat miercuri dimineaţă în primăria din Doneţk, în estul Ucrainei. Doi militari ucraineni au fost capturaţi de paramilitarii pro-ruşi, care au ordin să ucidă, susţin serviciile ucrainene.
 
INFOGRAFIE Lupte grele pe „frontul de est“ din Ucraina Lupte grele se dau în estul Ucrainei. Militarii ucraineni au luat cu asalt aerodromul militar din Kramotorsk ocupat anterior de separatiştii ruşi. Cerul este survolat de avioane de luptă. S-au înregistrat deja morţi şi răniţi. În asaltul aerodromului a fost implicat departamentul special al Ministerului de Interne „Omega“.
 
Ucraina: Agitatorii ruşi folosesc femei şi copii drept scuturi Operaţiunea antiteroristă declanşată de autorităţile de la Kiev în estul Ucrainei se desfăşoară cu greutate, deoarece nu vor să facă victime în rândul populaţiei civile.
 
„Primăvara rusă“: Cum sunt învăţaţi „turiştii“ ruşi să provoace haos în Ucraina, cu arma la purtător. Deşi forţele speciale ruseşti sunt suspectate pentru atacurile care au lovit mai multe părţi ale Ucrainei la sfârşitul săptămânii, cei mai mulţi dintre agresori susţin că fac parte dintr-o comunitate de cetăţeni nemulţumiţi. Între timp, ruşii curajoşi care visează reînvierea U.R.S.S. sunt învăţaţi, pas cu pas, ce să facă pentru a destabiliza Kievul, prin intermediul unui website: „Primăvara rusă“.
 
Urmaşii Romanovilor aprobă anexarea Crimeei de către Rusia. Sancţionarea Rusiei după ce a integrat Crimeea este „absurdă", a apreciat marea ducesă Maria Vladimirovna de Rusia, şefa Casei Imperiale Romanov, într-un interviu pentru ediţia de luni a cotidianului rus Izvestia, relatează AFP.
 
Traian Băsescu: Moscova poate face conflictele îngheţate să explodeze. Pe rând sau toate deodată. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, din Portul Constanţa, la scurt timp după ce a vizitat distrugătorul USS Donald Cook, că situaţia din Ucraina, provocată de acţiunile Federaţiei Ruse, reprezintă un risc şi la adresa securităţii României. Băsescu a punctat că nu este un adversar al Moscovei, însă a subliniat că liderii de la Kremlin provoacă instabilitate în regiune.
 
Ucraina: moştenirile otrăvite ale unei istorii fără noroc. Tensiunile ce-i înverşunează pe cetăţenii Ucrainei unii împotriva altora reflectă memoria însângerată a unei istorii strivite în îmbrăţişarea sufocantă a marilor puteri din jur. Punctul nevralgic al conştiinţei naţionale ucrainene e legătura foarte strânsă cu Rusia, în urma unei istorii împletite, de voie, de nevoie, de peste un mileniu încoace.
 
Adevărul Live: Război civil în Ucraina? General (r) Mihai Mărgărit: „Ceea ce se întâmplă în Ucraina astăzi era previzibil”. Generalul (r) Mihai Mărgărit, fost şef al Direcţiei Informaţii Militare din cadrul MApN, a discutat cu jurnalistul Cristian Unteanu, în cadrul emisiunii Adevărul Live, despre posibilitatea declanşării unui conflict sau a unei serii de conflicte majore în estul şi sudul Ucrainei, despre posibila reacţie a comunităţii internaţionale la acţiunile Rusiei şi despre consecinţele acestora pe plan militar şi diplomatic.
 
Imperialismul rus - eurasianism şi totalitarism „heideggerian“ (I). În afară de motivele economice sau istorice, conducerea Federaţiei Ruse mai are un motiv pentru care a declanşat războiul împotriva Ucrainei. Acesta ar putea fi cel mai important imbold care „îi mână în luptă” pe decidenţii politici din Rusia, deasupra cărora tronează preşedintele dictator Vladimir Putin.
 
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU: Rusia îndeamnă Kievul să nu folosească forţa în estul Ucrainei. Reuniunea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU privind situaţia din Ucraina a început luni dimineaţă la New York, după ce Kievul şi Moscova au cerut o întâlnire în acest sens. În ultimele două zile, sediile mai multor administraţii regionale din cel puţin şapte oraşe ucrainene au fost ocupate de militanţi ruşi.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: