Diplomaţii expulzaţi vor avea doar o săptămână să părăsească teritoriul UK, apoi se au în vedere controale suplimentare pe avioanele private, la punctele de frontieră şi asupra mărfurilor transportate, îngheţare conturilor ruseşti în cazurilor în care se descoperă că aceştia ar reprezenta o „ameninţare la viaţa sau proprietăţile cetăţenilor britanici sau persoanelor cu rezidenţă în UK“, suspendarea imediată a tuturor contactelor sau reuniunilor la nivel înalt prevăzute între UK şi Rusia, interdicţie de participare pentru membrii Guvernului britanic sau ai familiei regale la ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale de fotbal.

O altă poveste cu spioni? Sigur că da. Dar nu numai atât. Sunt câteva elemente cu totul noi care merită toată atenţia deoarece, în opinia multora dintre locuitorii unei lumi de regulă ascunsă în spatele a mai multe ziduri succesive de identităţi false şi protocoale de siguranţă. asistăm la o rupere a regulilor şi la un posibil început de „operaţiuni de curăţare“ de mare amploare.

În centrul acestei poveşti de acum se află Serghei Skripal, fost membru al serviciului de informaţii ale armatei ruse (GRU), recrutat de cei de la MI6 în anii '90, „captură“ socotită de cel mai mare interes deoarece Skripal a dat britanicilor lista completă a agenţilor secreţi ruşi care operau în Europa, a locaţiilor în care se aflau aceştia, plus numele de cod şi codurile de încriptare, locurile de întâlnire, traseele prevăzute de fugă, etc. Skripal este arestat la Moscova în 2004 şi, un an mai târziu, e condamnat pentru trădare la 20 de ani în lagăr de muncă în condiţii severe, pedeapsă redusă la 13 ani pentru „colaborare“. Este graţiat în 2010 de preşedintele Medvedev şi eliberat din Rusia în cadrul unui schimb de spioni.

Până aici, poveste clasică cu spioni, demonstrând, dacă mai era vreun dubiu în mintea cuiva, că acţiunile underground au continuat la un nivel deosebit de intens şi după căderea Cortinei de Fier, chiar dacă, aparent, începea, măcar de ochii lumii, să se invoca o lume a destinderii şi colaborării. Curând după '90, a început să devină evident că toate marile bătălii pe zone de interese şi influenţă s-au deplasat în „lumea tuturor posibilităţilor“ din fostul univers al agenţilor de informaţii din est, rămaşi liberi de contract după prăbuşirea sistemului comunist. Recrutarea şi exploatarea lor s-a dovedit incredibil de productivă şi de ieftină (Skripal cu faimoasa sa listă a costat „doar“ 100.000 $) dat fiind că ei deţineau, la momentul respectiv, accesul liber la toate bazele de date naţionale pe care l-au permis necondiţionat foştilor lor adversari. Provocând astfel, în imediat, pierderi imense la nivelul economiilor naţionale şi deschizând breşe foarte grave în sistemul de securitate naţională al acestora.

După ceva timp, mai ales după sosirea la comandă a lui Vladimir Putin, un om care avea viziunea perfectă din interior asupra acestor mecanisme din care făcuse parte anterior la un nivel superior, s-a început operaţiune de colmatare urgentă a breşelor. Odată cu cea direct aferentă, de pedepsire exemplară a vinovaţilor, tocmai pentru a disuada potenţiale acte viitoare. Iar asta, în istoria serviciilor secrete, nu s-a putut şi nu cred că se va putea rezolva astfel decât prin folosirea unei violenţe extreme. Dar nici asta nu este ceva nou.


Serghei Skripal

Şi atunci, ce s-a întâmplat acum foarte deosebit de alte „operaţiuni de pedepsire“ organizate de departamentele specializate din cadrul serviciilor de informaţii din toată lumea?

În primul rând, nouă este opţiunea ca execuţia să fie executată cât mai public pe teritoriul principalei ţări „aspirante de talente“, Marea Britanie, cel mai important aliat al americanilor şi, de foarte multe ori, prima etapă a procesului de „debriefing“ pentru agenţii care alegeau să fugă din ţările lor de origine. Este al doilea caz în care un fost ofiţer rus de rang înalt este asasinat în Marea Britanie. E vorba de persoane care deveniseră, în interpretarea rusă, „trădători disidenţi“ care nu numai că-şi vorbeau de rău ţara, dar deţineau încă şi un pachet de informaţii considerat drept strategice.

În al doilea rând, se pare că a fost luată decizia de eliminare a acestor „cazuri speciale“ nu prin „operaţiuni de precizie chirurgicală“ ca în trecut ci, cu scop didactic şi demonstrativ, s-a ales special o procedură de execuţie care să producă o moarte lentă, în chinuri teribile. Un nou tip de „semnătură operativă“, lecţie pentru luarea aminte a celor direct interesaţi. Aşa s-a petrecut în cazul Litvinenko, aşa s-a întâmplat şi acum când a fost folosit un anume agent neurotoxic care nu există decât în arsenalele ruseşti, lucru confirmat de unul dintre creatorii săi care trăieşte acum în SUA.  

Aici ajungem în miezul problemei. Substanţa care a fost folosită acum face parte din grupa Noviciok („nou venit“ în rusă) şi a fost dezvoltată în URSS ca parte a programului militar în perioada anilor '70-'80. Mai apoi, acest tip de substanţe au fost perfecţionate pentru a deveni „arme chimice binare“, ceea ce presupune că alături de agentul neurotoxic mai există încă cel puţin două alte substanţe chimice mai puţin toxice dar care, în momentul când sunt amestecate, produc un nou tip de agent, de câteva ori mai puternic decât elementul iniţial.

Există, notează experţii consultaţi de BBC, trei case de agenţi neuro-toxici: prima este constituită de agenţii „Noviciok“, a doua conţine Agenţii G şi a treia Agenţii V. Agenţii G cuprind o largă varietate de substanţe, acum arme de luptă de înaltă eficacitate printre care sarinul, iar Agenţii V includ substanţa VX, folosită pentru uciderea fratelui vitreg al lui Kim Jong Un pe aeroportul din Kuala Lumpur....

Dacă serviciile secrete ruseşti - aşa cum acuză în mod oficial premierul Teresa May, pun la dispoziţia operativilor pentru „misiuni K“ asemenea substanţe din depozitele militare presupus a fi fost închise şi distruse conform convenţiilor internaţionale privind armele chimice (cea mai relevantă datează din 1993), atunci semnalul este cumplit de grav.

Este vorba despre un atac confirmat cu o armă de ucidere în masă pe teritoriul unui stat membru NATO împotriva unui rezident cu acte în regulă şi aflat sub totala protecţie a statului respectiv.

Poate fi semnalul - şi asta este noua etapă pe care o evocam la începutul acestui material - că regulile sunt anulate şi că ne-am întors la perioada în care totul era permis şi, ca atare, se foloseau din ce în ce mai multe substanţe şi arme experimentale. S-a auzit în perioada respectivă că existau cereri din partea diverselor agenţii de  li se permite să folosească în operaţiuni complicate, în ultimă instanţă, substanţe din depozitele militare cu arme de distrugere în masă. Numai că, până acum, nu s-a raportat oficial niciun fel de asemenea eveniment, decidenţii politici neîndrăznind să treacă această linie roşie.

Niciodată până acum. De aici sperietura foarte mare şi consecinţele foarte grave ce-ar putea să curgă în serie dacă se va confirma oficial o implicare rusească. Reacţii vin în flux continuu, de condamnare şi îngrijorare extremă, de la NATO şi UE (reacţie specială a lui Donald Tusk), de la americani, dar şi o convocare în regim de urgenţă a Consiliului de Securitate.

Cazul Litvinenko nu a fost „o intoxicare întâmplătoare cu poloniu“. Cazul de acum poartă toate semnele de identificare ale unei acţiuni punitive. Apar pe piaţă substanţe de luptă cu efect nimicitor. Ruşii par totalmente în defensivă, oficial susţinând că nu sunt amestecaţi. Foarte puţin probabil, replică toate serviciile de informaţii occidentale. Dar dacă există o şansă minimă ca apărarea rusă să fie reală, atunci intrăm în alt coşmar: cine poate deţine o asemenea substanţă, din ce depozit şi când a dispărut şi cine a dat comanda? Ştiau ruşii că au dispărut cantităţi din aceste substanţe de luptă din depozitele militare? Dacă da, de ce nu au raportat incidentul?

Până se vor lămuri lucrurile, un singur lucru este foarte clar: este vorba despre un atac confirmat cu o armă de ucidere în masă pe teritoriul unui stat membru NATO împotriva unui rezident cu acte în regulă şi aflat sub totala protecţie a statului respectiv. Ceea ce este, în mod clar, un act ostil şi, în funcţie de turnura ulterioară a evenimentelor, ar putea fi invocat de Marea Britanie pentru o reuniune de urgenţă a Consiliului NATO. Şi, la limită, invocarea aplicării Art.5.

Şi aşa ne putem întoarce rapid în epoca de piatră.