Critici dure la adresa lui Berlusconi după ce a afirmat că Mussolini „a făcut şi lucruri bune“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Afirmaţiile lui Silvio Berlusconi că Mussolini a făcut lucruri bune, cu excepţia "legilor rasiale" antisemite, au declanşat, duminică, un val de proteste în Italia, atât în cadrul comunităţii evreieşti, cât şi în lumea politică, relatează AFP.

"Declaraţiile lui Silvio Berlusconi nu sunt doar superficiale şi inoportune, dar, de asemenea, (...) lipsite de sens moral şi fundament istoric", a denunţat preşedintele Uniunii comunităţii evreilor italieni, Renzo Gattegna.

"Persecuţiile şi legile rasiste antisemite italiene s-au născut înainte de război şi au fost aplicate autonom sub repsonsabilitatea deplină şi întreagă a regimului fascist, după aceea aliat şi complice voluntar şi conştient al Germaniei naziste", a precizat el.

"Asemenea declaraţii trebuie respinse şi demonstrează că Italia are încă dificultăţi să îşi accepte istoria şi propriile responsabilităţi", a concluzionat el.

Mai mulţi oficiali politici de stânga şi-au exprimat indignarea, începând cu candidatul Partidului Democrat pentru postul de preşedinte al Consiliului de Miniştri, Pier Luigi Bersani.

"De ziua comemorării trebuia să reflectăm cum umanitatea noastră se poate precipita într-un abis fără nume. Berlusconi a folosit această oportunitate pentru o mică manevră electorală şi pentru a obţine câteva voturi de la dreapta fascistă", a apreciat el.

"În opinia mea, aceasta este ceva indecent", a concluzionat el.

Il Cavaliere este "caricatura" lui Mussoloni, a comentat Antonio Di Pietro, liderul Italiei Valorilor (IDV).

"Berlusconi preia astfel o foarte grea responsabilitate morală şi politică. El se bucură de un larg ecou mediatic şi se află în fruntea unui partid care va dori să guverneze, dar, astăzi, acreditează versiunea unui Mussolini oarecum acceptabil", a denunţat, la rândul său, Debora Serracchiani, deputată europeană din partea PD.

Liderul grupului PdL din Camera Deputaţilor, Fabrizio Cicchitto, l-a apărat de critici pe fondatorul partidului din care face parte.

"Dictatura fascistă nu a atins vreodată oroarea celei naziste şi celei staliniste", a susţinut el, declarând că "dezbaterea instrumentalizată care s-a deschis deturnează sensul cuvintelor lui Berlusconi, care s-a referit, în mod evident, la politicile de ajutor social şi de susţinere a familiilor" întreprinse de Il Duce.

Mişcarea populistă Liga Nordului, membră a coaliţiei guvernamentale conduse de Berlusconi până la plecarea de la Guvern, în noiembrie 2011, s-a arătat stânjenită. "Suntem în campanie electorală. Înţeleg polemicile, dar nu vreau să le alimentez", a anunţat secretarul Ligii, fostul ministru de Interne, Roberto Maroni.

"Legile rasiale reprezintă cea mai mare greşeală a unui lider, Mussolini, care, în schimb, a făcut lucruri bune în atât de multe alte domenii", a afirmat fostul şef al Guvernului, la Milano, cu ocazia Zilei de comemorare a victimelor Holocaustului.

De altfel, Italia "nu a avut responsabilitatea Germaniei", a subliniat Il Cavaliere, care, în calitate de lider al partidului Poporul Libertăţii (PdL), se află în plină campanie pentru a recâştiga puterea în cadrul alegerilor legislative de la 24 şi 25 februarie, la care Partidul Democrat (PD, de stânga) este favorit.

Benito Mussolini a condus Italia în perioada 1922-1943. Începând din 1938, regimul Mussolini a adoptat o serie de decrete, numite în general "legi rasiale", prin care evreii au fost excluşi din cadrul armatei şi învăţământului şi li s-a limitat dreptul la proprietate. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, peste 7.000 de bărbaţi, femei şi copii evrei italieni au fost exterminaţi în lagărele morţii.
 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite