Crimeea, începutul sfârşitului

Despre criza din peninsula Crimeea, despre soluţii şi referendum, un interviu cu Raymond Clarinard, redactor-şef adjunct al Courrier International, realizator al numărului special al acestui săptămânal francez, împreună cu redacţia revistei The Ukrainian Week.

Ce mai poate schimba un referendum în soluţionarea crizei din Ucraina, mai ales că ştim cum va vota majoritatea populaţiei?
Pentru Ucraina pe care o cunoaştem, independentă, dacă nu a putut fi cu adevărat liberă, de 23 de ani, este din păcate doar începutul sfârşitului. Kievul, pentru că a încercat să se debaraseze de o oligarhie de mafioţi, a fost trimis într-o poziţie de şah şi mat de Moscova. Rusia a pus în mişcare, evident, un plan preparat cu mult timp în urmă, pentru a-şi însuşi Crimeea şi a o separa de restul ţării, ceea ce este relativ uşor, pentru că este suficient să ai controlul asupra istmului Perecop.

Ucraina nu mai are astfel decât două soluţii, ambele negative. Fie atacă, dar cu o armată care nu este pregătită, care a fost mai mult sau mai puţin slăbită de puterea pro-rusă, de ani de zile, pentru a încerca să recupereze controlul asupra Crimeei. Kremlinul va putea în acest caz să se prezinte ca fiind apărătorul nefericiţilor locuitori ai Crimeei, victime ale unei agresiuni "fasciste" şi, nu numai că va păstra Crimeea, dar va invada şi restul estului ţării, cel puţin. Fie Kievul lasă acest referendum de mascaradă să se deruleze, iar rezultatul, până la urmă, tot acelaşi va fi. Incitaţi de rezultatul referendumului, bineînţeles favorabil "independenţei" şi unirii cu Rusia, ruşii din est, agitaţi deja cu grijă de Moscova, vor decide să facă la fel. Ucraina, în ambele cazuri, va fi amputată de jumătate din teritoriu.

Există oare o soluţie la această teribilă capcană? Crimeea se prepară să devină o altă Transnistrie, Oseţie de Sud, Abhazie, încă un teritoriu necunoscut.
Pentru Ucraina, şi pentru toată regiunea, este o soluţie fără ieşire. Crimeea va deveni într-adevăr o altă Transnistrie, Oseţie de Sud, Abhazie...Un stat nerecunoscut în plus, care va deveni o nouă zonă de non-drept şi de trafic (mafiile rusă şi ucraineană fiind deja bine implantate în peninsulă). Şi mai rău, ceea ce se petrece acum în Ucraina nu este decât debutul unei recuceriri progresive a spaţiului ex-sovietic de către Moscova, care nu a admis niciodată de facto independenţa "pieţelor" sale de desfacere.

După Crimeea şi restul Ucrainei, riscăm să asistăm la derularea unui aceluiaşi scenariu în jurul deltei Niprului, lângă Cherson sau Mikolaiv. Apoi la Odessa. De la Odessa la Tiraspol nu e decât un pas, şi, din senin, acest mare plan se dezvoltă fără probleme, iar noi vom vedea o Transnistrie alăturată spaţiului "mare rus", în loc să fie izolată. Autorităţile de la Chişinău sunt fără îndoială conştiente de această ameninţare care se profilează la orizont.

Auzim din ce în ce mai multe voci care acuză Occidentul, Orientul, de a fi obsedate de Rusia, de a suferi de paranoia faţă de acest etern teribil inamic, care, acum, vede în UE doar un vecin provincial. Au dreptate? Ne-am lăsat păcăliţi?
Paranoia evocată este legată, o vedem astăzi, de un pericol foarte real. Moscova, ca întotdeauna, şi-a aşteptat liniştită momentul potrivit. În spiritele liderilor şi al intelighenţiei ruse, independenţa ucraineană nu a fost niciodată acceptată. Victor Suvorov, un fost membru al forţelor speciale ruse care scria sub acest pseudonim în anii 80, explica într-o lucrare consacrată Spetsnaz (aceste unităţi de comando ale elitei sovietice, apoi ruseşti) că în cercurile militare din Moscova, naţionalismul ucrainean a fost întotdeauna considerat cel mai dur inamic.

Rusia nu poate pierde Ucraina. Deci, această paranoia este compusă de cei care au suferit direct din cauza imperialismului rus: Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria şi, bineînţeles, România, atât de des aflată în linia întâi.

Occidentul, care nu vede în Rusia decât un uriaş obosit şi nu are ochi decât pentru îndepărtata Chină, se înşală foarte mult. Nu e vorba de paranoia iar Rusia nu este un uriaş obosit. Ea şi-a reconstituit economia, ceea ce îi permite acum să pună presiune pe UE. Să ne amintim că tot ea este al doilea creditor al Washingtonului, care trăieşte din credite de mai mulţi ani.

Drama evenimentelor din Ucraina este că asistăm la ceva ce crezusem de acum înainte imposibil: vedem o ţară cu o importanţă mijlocie care are ghinionul de a avea un vecin prea puternic, şi care se prăbuşeşte în faţa logicii imperiului. Drama este agravată şi de faptul că, de douăzeci de ani, Occidentul face cum îl taie capul, în ciuda suveranităţii mai multor ţări, începând cu Serbia şi Irakul, din motive care nu sunt mereu altruiste, ci mai degrabă economice şi politice. Din 2008, vedem Rusia lui Putin, cu mult mai sigură de forţa sa, cum ne aruncă cinic în faţă toate argumentele pe care le-am utilizat pentru a ne justifica invaziile, destrămările şi alte independenţe puse sub semnul întrebării.

Occidentul s-a împiedicat astfel în propria sa capcană şi nu mai poate face nimic înainte ca Rusia să impună dorinţele sale imperialiste vecinului care face parte din fostul ei imperiu, cu riscul de a declanşa, altfel, o nouă catastrofă mondială. Ucraina pe care o cunoaştem nu va ieşi cu bine din impas, este din păcate preţul care trebuie plătit pentru ca lumea să-şi continue mersul.