Cota de popularitate a lui Francois Hollande şi Manuel Valls a crescut după atentate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cota de popularitate a preşedintelui francez, Francois Hollande, a crescut cu opt puncte procentuale, iar a premierului Manuel Valls cu trei puncte, potrivit unui sondaj BVA realizat pentru Orange şi iTele după atentatele de la 13 noiembrie, relatează AFP în pagina online, citată de Mediafax.

Aceste creşteri în sondaje sunt mai mici decât cele constatate după atentatele din ianuarie, notează AFP.

Cota şefului statului a crescut net, 33% dintre francezi afirmând că au o părere bună despre el (65% au o părere proastă), faţă de 25% luna trecută, însă după atentatele din ianuarie popularitatea sa a crescut cu 10 puncte procentuale.

Potrivit institutului, 51% dintre francezi îl consideră pe Hollande "capabil să ia deciziile care se impun", cu patru puncte procentuale mai mulţi decât în ianuarie şi cu 34 de puncte mai mulţi decât în noiembrie 2014. De asemenea, 42% îl consideră unificator (o creştere de trei puncte faţă de ianuarie şi de 32 de puncte faţă de acum un an) şi 40% îl consideră competent (o creştere de 3 puncte faţă de ianuarie şi de 19 puncte în ultimul an).

Premierul obţine la rândul său 40% din opiniile favorabile (58% defavorabile), faţă de 44% în ianuarie, când cota sa înregistrase o creştere de nouă puncte procentuale.

Aceste creşteri nu înseamnă neapărat că se vor menţine în timp. După atentatele din ianuarie, preşedintele a scăzut sub pragul de 30% încă din martie, în timp ce premierul a oscilat în jur de 40%, aminteşte institutul.

Francezii continuă în orice caz să judece aspru politica Guvernului, 28% considerând-o corectă şi 22% eficientă.

Sondajul a fost realizat pe Internet, la 18 şi 19 noiembrie, pe un eşantion de 1.088 de persoane, reprezentativ pentru populaţia franceză de peste 18 ani.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite