Corupţia din Bulgaria. Case de vacanţă, construite cu fonduri europene, banii cheltuiţi pe autostrăzi, la control

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rumen Porojanov, ministrul bulgar al Agriculturii
Rumen Porojanov, ministrul bulgar al Agriculturii

Ministrul agriculturii din Bulgaria, Rumen Porojanov, şi-a dat astăzi demisia, continuând seria demisiilor oficialilor de nivel înalt cauzată de scandalul apartamentelor de lux procurate la preţ redus şi al construcţiei de pensiuni pe bani europeni. Demisia survine la două săptămâni după ce procurorii bulgari au lansat o anchetă amplă în privinţa fondurilor europene pentru dezvoltarea rurală destinate construcţiei de pensiuni.

Procurorii cred că fondurile gestionate de o agenţie condusă în trecut de Porojanov au fost folosite la construcţia unor vile personale. Presa locală mai relatează că Porojanov a cumpărat în 2004 un apartament spaţios la Sofia sub preţul pieţei şi nu a declarat afaceri imobiliare ale soţiei sale. Porojanov respinge acuzaţiile de corupţie, dar i-a spus premierului Boiko Borisov că demisionează pentru a nu lăsa ca atacurile împotriva sa să aducă daune de imagine guvernului de centru-dreapta. Potrivit indicelui percepţiei corupţiei elaborat de Transparency International, Bulgaria era, în 2018, cea mai coruptă ţară din Uniunea Europeană.

Potrivit comunicatului guvernamental, citat de BTA, premierul Borisov a acceptat demisia lui Porojanov.

Până în prezent, frauda se ridică la 10 milioane de leva (5 milioane de euro). Potrivit datelor oficiale, 746 de case de oaspeţi au fost construite cu fonduri europene acordate Bulgariei între 2007 şi 2013.

Anchetatorii au descoperit că, din verificările întreprinse în cazul a 110 case, 33 au fost construite în realitate pentru folosinţă privată."Am ordonat în mod clar ca persoanele care au încălcat legea să fie aduse în faţa justiţiei. Totul ar trebui să se încheie repede, iar oamenii să nu aibă îndoieli", a declarat premierul Borisov, citat de BTA.

Fondurile cheltuite pentru construcţia de drumuri şi autostrăzi, la control

În plus, Curtea Europenă de Conturi va verifica modul în care au fost cheltuite fondurile europene în construcţia de drumuri şi autostrăzi în Bulgaria. O cerere identică a formulat mai de mult Partidul socialist care afirmă că aceste fonduri au fost fraudate prin încălcarea tehnologiei şi folosirea unor materiale mai ieftine decât cele decontate.

În perioada 2007-2020, Uniunea Europeană a alocat 82 de miliarde euro pentru construcţia de drumuri în statele-membre. O mare parte din bani a fost destinată ţărilor central şi est-europene. Curtea Europenă de Conturi va verifica numai proiecte realizate în Bulgaria, Republica Cehă, Polonia şi Spania. Rezultatele vor fi anunţate la începutul anului viitor.

În afară de verificarea modului cum au fost absorbite fondurile, o atenţie specială va fi acordată calităţii şi respectării termenelor de punere în funcţiune a noilor drumuri şi tronsoane de autostradă. Curtea Europeană de Conturi va căuta răspusul la întrebarea în ce măsură fondurile europene contribuie la modernizarea coridoarelor de transport, scrie europa liberă.

Rezultatele parţiale arată că ţările din Europa Centrală şi de Est încă nu au legături bune între ele şi cu Europa de Vest.

După cum a declarat ministrul adjunct al transporturilor Nikolai Nankov, în Bulgaria vor fi verificate tronsoane ale autostrăzilor „Tracia” (Sofia-Burgas), „Mariţa” (Sofia-frontiera cu Turcia) şi „Struma” (Sofia-Salonic). El a ţinut să sublinieze că verificarea nu este o reacţie la semnale pentru eventuala fraudare, ci una de rutină.

În urmă cu o lună primul ministru Borisov a inaugurat construcţia unui lot de 134 km din autostrada Sofia-Varna (424 km). La toamna vor fi predate un alt lot 10 km iar peste un an alte 16 km din această autostradă. Continuă construcţia ultimelor segmente din autostrada „Struma” – Sofia-Salonic.

Partidul socialist a avertizat că după scandalurile apartamentelor de lux ieftine şi falselor case de oaspeţi ale guvernanţilor va veni într-un mod inevitabil scandalul fraudării fondurilor destinate construcţiei de autostrăzi. Socialiştii afirmă că o parte din bani au ajuns în conturi private prin încălcarea tehnologiei şi folosirea unor materiale mai ieftine decât cele decontate. În ultimele şase luni ei au cerut de trei ori verificarea, de către un laborator european independent, a calităţii noilor tronsoane în 46 de locuri. Din diferite motive Agenţia de stat pentru infrastructură rutieră şi-a tot amânat decizia pentru luarea de probe.

„În curând vom afla de ce apartamentele de lux ale puterii sunt ieftine, iar noile drumuri, scumpe şi de proastă calitate”, a spus vicepreşedintele PSB, Gheorghi Svilenski.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite