De Crăciun am primit cadou un calendar cu afirmaţii motivaţionale: şi de atunci, în fiecare dimineaţă mă bucur să citesc, la cafea, sfaturi drăguţe de viaţă, menite să-ţi aducă un zâmbet la începutul zilei. Azi, în calendar scria: ”Fii bucuros că trăieşti!” Şi cumva, paradoxal, sfatul nu mi s-a mai părut întocmai pozitiv.

Sigur că mă bucur că trăiesc. Dar până în urmă cu două săptămâni planificam încă vacanţa de vară. Tot până acum două săptămâni, întâlnirile cu prietenii, cumpărăturile, mersul la cinema erau o normalitate. Iar pandemia coronavirus ne-a arătat rapid lucruri pe care teoretic ar trebui să le ştim cu toţii, dar pe care le ignorăm, şi anume că totul se poate schimba de la o zi la alta. Ne-a readus sau redus la tradiţionalul ”sănătoşi să fim!”

Nouă paradigmă

Încă nu am intrat în panică. De un posibil comportament obsesiv-compulsiv - în cazul de faţă curăţatul şi spălatul - nu mai sunt, însă, departe.

Hârtie igienică nu am cumpărat în cantităţi mai mari decât de obicei. M-am decis, în schimb, foarte serios, să acţionez la obiect şi consecvent. Şi dintr-o dată, viaţa mea de zi cu zi a început să arate altfel. Pe alocuri amuzant, pe alocuri nu prea. Lucrez de acasă, la fel ca marea majoritate a colegilor mei jurnalişti în Germania. Ies din casă extrem de rar şi atunci numai pentru strictul necesar. Nu am niciun contact social direct.

Aşa că noua rutină se desfăşoară pe 120 mp, deveniţi, pe lângă casă, sală de conferinţe, studio TV, birou, news room, sală de fitness şi... cine ştie ce-o mai aduce viitorul.

Dezinfectarea uşilor şi a clanţelor a devenit o activitate aproape zilnică (picture-alliance/dpa Themendienst/F. Gabbert)

Dezinfectarea uşilor şi a clanţelor a devenit o activitate aproape zilnică

Cine ar fi crezut vreodată că o să ajung să dezinfectez fiecare pachet pe care îl scot din plasa de cumpărături, înainte ca acesta să aterizeze în frigider? Sigur că iau în serios sfaturile virologilor, şi anume că infectările de pe obiecte sunt rare. Dar ce e sigur e sigur. Doar n-o să bag viruşii în frigider la conservat, îmi spun în gând.

Nu m-aş fi gândit niciodată că voi instaura regula descălţatului la uşă. De peste o săptămână, pantofii rămân pe casa scărilor. Clanţele şi podelele le spălam şi până acum. Dar în niciun caz atât de des şi nu cu dezinfectant medicinal. De câteva zile avem în hol un adevărat ”centru de dezinfecţie”: orice intră în casă trebuie întâi să treacă pe acolo. Altfel aş putea chiar vizualiza în detaliu cum viruşii se strecoară nesimţiţi şi neinvitaţi în sufragerie. OCD -  tulburarea obsesiv-compulsivă 2.0!

Am început chiar şi, în timp ce mă spăl pe mâini, să cânt Happy Birthday de două ori, aşa cum se recomandă de către specialişti, pentru a mă asigura că respect timpul necesar de spălare de 30 de secunde. Când ajung la versul ”Happy Birthday dear...”, mă cam poticnesc. Nu ştiu cu ce nume să mai umplu acel puncte-puncte, care se cere completat de zeci de ori pe zi. Sunt convinsă că atunci când las geamul deschis, vecinul de vizavi crede că sunt ţăcănită de-a binelea. Mai contează? Şi el îşi tine un stoc de cutii cu ouă pe geam.

Coronavirus şi un deja-vù din vremea comunismului

Recent am ieşit scurt la cumpărături în supermarket. Cu mască şi mănuşi. În centrul Berlinului. Se pare că am fost încă o imagine destul de amuzantă pentru mulţi, de vreme ce câţiva cumpărători au pufnit în râs, începând să mă ironizeze. ”Mai vorbim noi într-o săptămână”, mi-am spus în gând, amintindu-mi de cât de razant au crescut cazurile de Covid-19 în Germania, în numai 48 de ore. Amuzaţii erau aceiaşi, însă, care aşteptaseră deja la coadă înainte de ora 7, ora deschiderii, şi care au dat buzna să-şi facă acele ”Hamsterkäufe”, cum le numesc germanii, adică un comportament asemănător unui hamster care-şi umple fălcile cu hrană. #hamstereală

Caricatură Sergey Elkin Coronavirus şi Hamsterkäufe

Caricatură Sergey Elkin "Coronavirus şi Hamsterkäufe"

Comunismul e back, m-am gândit, şi imediat mi-am adus aminte cum bunicul stătea la cozi în România de la 5 dimineaţa, în anii '80, ca să cumpere lapte sau pâine. Sau ce se mai găsea pe-atunci. Exact aşa arăta la supermarketul ”meu” din inima Berlinului zilele trecute. Cred că oricine a trăit în acele vremuri în Europa de est se gândeşte la acelaşi lucru, când vede rafturile semi-goale uneori, în supermarketurile din Germania sau Franţa zilelor noastre. Din cauza problemelor actuale în transport şi a cumpărăturilor excesive, marfa nu ajunge întotdeauna la timp.

De siguranţă, mi-am făcut minimul necesar de provizii de alimente şi produse de curăţat. Făină, paste, dezinfectanţi şi mult râvnita hârtie igienică (isteria asta n-am reuşit încă să o înţeleg) au devenit o raritate. Chiar şi pe platformele comerciale online. Unde mai pui că o livrare durează peste două săptămâni în Germania.  

Cu umor către necunoscut

În toată această perioadă am comunicat mai des cu prietenii decât de obicei. Oameni care trăiesc în diverse ţări europene şi care îmi spun că şi la ei e la fel. Lumea face cumpărături în disperare, dar ignoră, în acelaşi timp, apelurile autorităţilor de a restricţiona interacţiunile sociale. La Berlin, cu o seară înainte de a se închide cluburile şi barurile, mulţi s-au gândit că ar fi cazul să petreacă sănătos (interesantă expresie, în context) pentru ultima dată. Câteva zile mai târziu, au fost anunţate zeci de cazuri de coronavirus în cercurile respective. Nici în Franţa unii n-au înţeles gravitatea situaţiei. Muţi au ieşit la picnic în grupuri, trecând câte o sticlă de băutură de la unii la alţii. Nici în România o mare parte a populaţiei nu ia în serios sfaturile autorităţilor. Acesta este motivul pentru care în mai multe ţări europene, precum Italia şi Spania, oamenii au fost deja consemnaţi la domiciliu.

Între timp, pe Internet curg bancurile şi glumele pe tema coronavirus. Omenirea mai are încă umor: ”Frizerii închise, saloane de înfrumuseţare închise. Cum vor arăta femeile după criza coronavirus? Adevărata apocalipsă abia atunci începe!”, sau ”Suntem în stare de criză. Până acum nu am fost în stare de nimic”. Mediile sociale sunt pline. Se face haz de necaz.

Dar total relaxaţi nu avem cum să fim. Cât va mai dura această criză? Oare viaţa pe care o ştim va deveni istorie? Dacă economia se prăbuşeşte, vom trăi ca după război? Ce va fi cu bătrânii? Sunt sistemele de sănătate pregătite pentru pandemia coronavirus? Toţi cu care am stat de vorbă îşi pun aceste întrebări.

Doar viruşii mai au viaţă socială

Coronavirus (picture-alliance/dpa/imageBROKER)

Din perioada scolii nu m-a preocupat niciodată atât de mult subiectul biologiei viruşilor. Mi-am făcut, aşadar, temele, ca să ştiu cu cine avem de-a face. Organisme microscopice, care există aproape peste tot pe planetă. Pot infecta plante, animale, oameni şi chiar şi bacterii. Sunt alcătuiţi din material genetic, RNA sau DNA şi un înveliş protector format din proteine, lipide sau glicoproteine. Viruşii nu se pot divide independent şi de aceea au nevoie de celule gazdă pentru a se înmulţi. Paradoxal, ei există numai pentru a se înmulţi! Nişte paraziţi nenorociţi!

Îmi vine în cap imaginea lui Gargamel, personajul negativ din serialul TV al anilor '80 ”Ştrumfii”, cu care am crescut. Gargamel e hidos, urăşte ştrumfii şi ar face orice îi stă în putere să-i prindă. Oamenii de ştiinţă au descoperit că viruşii au o viaţă socială destul de bogată. Paraziţii în miniatură îşi fac chiar şi planuri pentru cum să-şi atace victimele. Uneori există adevărate lupte de concurenţă între viruşi.

La aceste concluzii au ajuns în anul 1999 biologii evoluţionari Paul Turner, de la Universitatea Yale, şi Lin Chao, de la University of California. Bacteriofagii – adică viruşii care distrug bacteriile – au un comportament oportunist şi joacă o variantă proprie a ”dilemei prizonierului”: când le convine, fac echipă în atac şi când nu, le întorc spatele fără scrupule semenilor lor.

Science Fiction să se întoarcă la cinema!

Destul de inteligenţi aceşti monştri invizibili cu ochiul liber. De fapt, sunt atât de mici, încât peste 500.000 de viruşi ar ajunge, aşezaţi în linie, la un centimetru. Cu invizibilul duce, deci, omenirea un război mondial.

Despre un război a vorbit recent şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Să sperăm că oamenii noştri de ştiinţă vor fi rapid cu un pas înainte şi îi vor arăta ei pandemiei coronavirus! Să sperăm că, rapid, subiectul va deveni istorie şi va deveni un bun material pentru blockbuster-ele de la Hollywood. Pentru că SF-ul trebuie să plece din viaţa reală şi să se întoarcă în cinema. Iar ”viralul” ar face bine să revină acolo unde îi e locul: pe Internet!

Lavinia Pitu - Deutsche Welle