Corespondenţă din Varşovia. Relaţia NATO-Rusia între nelinişti, disuasiune reciprocă şi perspectiva unui acord „status quo“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Summit Varsovia

Ce decide acum NATO? Asupra unui punct, toate discursurile publice şi mesajele neoficiale auzite aici, la Varşovia, sunt concordante: „pregătirea noastră este pentru a întări capacitatea de disuadare şi cea de apărare pentru a fi gata de a ne îndeplini misiunea esenţială a Alianţei, adică apărarea colectivă a teritoriului euroatlantic“.

Cu măsurile de acum bine ştiute, deciziile privind, pe de o parte, Polonia şi statele baltice şi, pe de altă parte, zona de sud est, odată cu înfiinţarea brigăzii multinaţionale româno-bulgare.

Dar, din punct de vedere politic, întrebarea de bază provoacă şi cele mai mari tensiuni diplomatice: întărim la un nivel fără precedent atât capacităţile de disuasiune şi apărare, aducem noi unităţi de sprijin pe tot flancul de est, dar cine este inamicul? Cine este desemnat drept principalul furnizor al ameninţărilor cu care se confruntă statele membre ale Alianţei şi ale UE? Cine este sursa de dezechilibru care poate degenera în scenarii conflictuale pentru care planificatorii militari trebuie să primească ordinul de a elabora din timp planurile de răspuns în caz de urgenţă (contingency plans)?

Nu vă grăbiţi cu răspunsurile. Iată-l pe cel oficial al NATO, exprimat foarte clar ieri de Jens Stoltenberg, Secretarul General al NATO:

Alianţa nu este o ameninţare pentru vreo ţară. Nu dorim un nou Război Rece. Nu dorim o nouă cursă a înarmărilor. În timp ce continuăm să ne întărim capacitatea de disuasiune şi de apărare, continuăm să căutăm un dialog constructiv cu Rusia. Rusia este cel mai mare vecin al nostru. Este un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Şi are un rol important în provocările de securitate în şi în jurul Europei. Rusia nu poate şi nici nu trebuie să fie izolată. Mai mult, odată cu creşterea activităţii militare în şi în jurul Europei, avem interes să ajungem un acord cu Rusia asupra regulilor jocului ("rules of the road"). Trebuie să facem toate eforturile pentru a evita claculele proaste şi accidentele. Consiliul NATO-Rusia reprezintă o modalitate importantă de a manageria relaţiile dintre noi în acest nou şi provocator context de securitate de acum".

Dorinţă de non-escaladare a tensiunilor? Evident. Temere că, cel puţin pe acest subiect, poziţile aliaţilor europeni au fost, sunt şi ar putea rămâne divizate, creind o fractură (cel puţin de interpretare) între estici şi ţările occidentale, acestea din urmă mai departe de raza directă de distrugere a unui prim val rusesc?

Să vedm însă ce zic ruşii, mult mai precişi şi mai direcţi în discuţia acestei problematici. Să amintim, din nou, de faptul că, în noua doctrină de apărare a Rusiei, NATO este considerată drept principala ameninţare militară externă. Cu ocazia unei reuniuni care a avut loc în martie, ministrul rus al apărării a reluat termenii exacţi ai terminologiei folosite în perioada Războiului Rece, calificând NATO drept "duşman probabil". Foarte de curând, într-o discuţie cu diplomaţii ruşi de înalt nivel, Putin a denunţat din nou acţiunile NATO, considerând că "azi, orientarea anti-rusă a NATO apare la lumina zilei. Nu numai că Alianţa caută în relaţiile sale cu Rusia o legitimare şi justificare a existenţei sale ci şi, în plus, întreprinde măsuri reale de confruntare; în Polonia, în ţările baltice, sunt desfăşurate forţe de reacţie rapidă şi sunt amplasate aresnale de arme ofensive...iar toate acestea au ca scop ruperea echilibrului militar stabilit timp de decenii".

Tabere faţă în faţă şi preludii războinici la declanşarea unor tensiuni extreme care se pot termina în conflict militar? Este opţiunea apocaliptică, posibilă ca orice scenariu pe lumea asta. Dar sursele mele, prezente şi la reuniunea de la Varşovia, favorizau o altă variantă, şi după părerea mea mult mai credibilă. Cea care vine în sensul celor spuse ieri de Preşedintele Hollande care a afirmat foarte clar că, cel puţin pentru ţara sa, Rusia nu reprezintă o ameninţare ci un partener....Se vorbeşte, deci, despre posibilitatea ajungerii la un acord de tip stand-by cu Rusia, expresie a unei realpolitik care să ia în cont câteva dintre datele existente în teren şi care sunt, cum îmi spunea un înalt oficial al Alianţei, "realităţi consumate şi care sunt deja istorie, misiunea noastră fiind de a gera soluţiile din prezent care să construiască viitorul".

Care ar fi acest realităţi? Prima, foarte incomod şi neplăcut pentru noi de admis, este că, în orice scenariu viitor de discuţie cu Rusia, anexarea Crimeii este considerată drept "fait accompli" şi că nu poate exista o negociere asupra statutului viitor a ceea ce a fost anexat ilegal, dar totuşi anexat fără ca întreaga comunitate internaţională să poată acţiona altfel decât la nivelul unor sancţiuni. Dar nu pe fond, adică obligând Rusia la returnarea teritoriului.

Apoi, chiar dacă susţinerea morală şi materială rămâne în favoarea ţărilor pe teritoriul cărora există "conflicte deschise", există o şcoală de gândire care le trece şi pe acestea pe inventarul situaţiilor, adevărat dramatice, dar care trebuie luate şi acceptate ca atare (deci nu considerate drept piedici absolute în relaţia cu Rusia). Iar asta ar putea avea un rezultat foarte interesant pentru echilibrul geo-politic al regiunii dacă, pentru a avea un viitor acord cu Rusia, cineva şi-ar dori ca situaţia din Ucraina să fie trecută şi ea în acest inventar, sub noua posibilă definiţie de "frozen and forgotten conflicts".

Posibil? De ce nu, atâta timp cât discuţia despre punctul nevralgic pe care-l reprezintă acum spaţiul Mării Negre a fost amânată pentru octombrie, în contextul în care lucrurile se pun acum complet diferit în zonă din cauza revirimentului total şi spectaculos al relaţiilor Turciei şi Rusiei, redevenite prieteni entuziaşti şi uitând micile şi neînsemnatele episoade dramatice din ultima perioadă şi care erau gata să ducă la conflict deschis. Cadrul nou de lucru pentru NATO care, de data asta, chiar ar putea propune în octombrie, cu acordul Bulgariei şi Turciei, o susţinere a ideii româneşti de a avea o "prezenţă asiguratorie amplificată martimiă şi aeriană la Marea Neagră".

Şi de ce nu, dacă elementul fundamental, adică un acord cu Rusia, ar putea începe să fie negociat, stabilind liniile noi ale joculuiMarea Neagră fiind contraponderea de tip "buffer zone" pentru ceea ce se construieşte acum ca structură reală şi amplificată de forţe în zona comandamentului operaţional nord-est care cuprind Polonia, Statele Baltice, Ungaria, Slovacia?

Dacă admitem afirmaţia că frontiera de est a Alianţei a devenit zona vitală nu numai de tensiuni majore dar şi de construcţie a unui nou echilibru de securitate, atunci trebuie să înţelegem rolul de pivot pe care îl are zona Marii Negre, atât pentru NATO cât şi pentru Rusia. Aceasta este noua zonă pivot de sud, împreună cu Baltica la nord şi, mai departe, conexarea cu spaţiul de alte mari tensiuni, cel al extremului nord). Aceasta este linia pe care se negociază, acestea sunt punctele nevralgice ale noii hărţi de securitate.

Ea se va realiza, acum mai repede chiar decât unele estimări de la începutul acestei veri, odată cu apariţia noi hărţi de putere pe care nucleul dur din UE o impune agendei instituţionale europene. Cum va arăta oare noua hartă reală de putere, cea suprapusă între partea europeană a NATO şi cea a noii Europe, în partea sa care evoluează înpre consolidarea proiectului statal?

Şi poate este util să ne reamintim de ce spunea Hannah Arendt (From lies to violence, 1972): Puterea corespunde aptitudinii de a acţiona la modul cel mai concret. Corect, asta ştiu foarte bine şi ruşii dar şi cei de la NATO. Întrebarea deschisă acum este: care va fi sensul acestei acţiuni la modul cel mai concret? Acum se defineşte contextul răspunsului şi se negociază "noile reguli de joc".

Material din ziarul rus Pravda de azi, a cărui concluzie este „Se pare că NATO visează la un război cu Rusia!”

image
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite