Corespondenţă de la Sofia: bulgarii învaţă să protesteze, guvernul nu aude
0
Sofia. Pe zidurile Universităţii sunt postate câteva afişe. Oraşul e liniştit, doar câţiva poliţişti şi jandarmi arătând că aici s-au întâmplat unele lucruri. Porţile Universităţii sunt închise, iar două steaguri bulgare le decorează. #Octabka! Acesta este semnul care este vizibil prin toată Sofia. În Română, expresia francă “Demisia!”.
De trei săptămâni, în cea mai veche universitate din Bulgaria studenţii fac legea, iar cursurile au fost suspendate. Pe fondul protestelor care au pornit în vară, studenţii au decis să redea suflul contestatar şi să intre într-un Occupy universitar. Au intrat în amfiteatrul 272, cel mai mare din clădire. Au fost 15 oameni, apoi 50. După câteva zile, erau mai mulţi oameni şi s-au extins în toată clădirea.
Decizia e cu atât mai importantă pentru o ţară ca Bulgaria, pentru că de la căderea comunismului şi reinstaurarea democraţiei în ţară, studenţii au fost o masă pasivă, care nu a protestat activ. E prima mişcare Occupy care se întâmplă în ţară, iar ea este una care aduce speranţă, dar mai ales un simbol al schimbării pe care o doresc studenţii.
Tineriii consideră că actualul guvern este exponentul unor interese oligarhice. Ei spun că guvernele succesive au eşuat în reformarea politicii şi în a pune bazele unei creşteri economice stabile şi cer o nouă morală în politică.
La poarta Universităţii stau trei tineri, cu jachete fosforescente pe care scrie #Octabka. Ei sunt gărzile protestului. Dani are 19 ani şi stă zgribulită pe unul dintre scaunele din plastic de acolo. La Sofia sunt puţin peste 10 grade. Nu avem voie să intrăm. Jurnaliştii bulgari nu sunt lăsaţi în sălile universităţii decât după ce sunt invitaţi de către aşa-numiţii lideri ai protestului studenţesc. Jurnaliştii străini sunt mai rari, aşa că suntem nevoiţi să aşteptăm 15 minute ca să fim primiţi, deoarece prin staţiile Walkie Talkie nu sosea un răspuns din sală. A fost primul moment când am devenit doi oameni fără identitate. Am devenit pentru câteva zile „rumŭnski zhurnalisti”.
Trecătorii privesc dincolo de poartă sau se opresc. Aşa a făcut şi un cuplu de bătrâni, care le-a lăsat o pâine de casă şi o sticlă mare de ceai. „Trăim cu 75 de euro pe lună. Luaţi şi luptaţi, ca să nu trăiască şi copiii voştri la fel ca noi”, spune bătrâna. Dani, fata care ne-a întâmpinat, ia sticla şi pâinea şi o pune alături. „Oamenii vin să ne aducă de mâncare în semn de solidaritate cu noi şi ne spun că noi luptăm acum bătăliile pe care ei le-au pierdut în urmă cu 20 de ani”.
60% din bulgari susţin protestele studenţilor, potrivit unui sondaj de opinie, iar mulţi au venit să le aducă mâncare şi să-i ajute. Totul este împărţit la bucătărie, unde toată lumea se poate servi. E ca un stat în stat, aşa cum mândri declară unii studenţi.
Cel care ne introduce în Universitate e Manol Gliskev (30 de ani), istoric şi doctorand. Înalt, mândru, vorbeşte o engleză impecabilă, cu accent bun. E un lider, iar lucrul acesta e confirmat chiar şi de către el. Face parte din consiliul de conducători informali, numiţi la mişcarea de ocupaţie Headquarters.
Peevski - demonul cu zeci de capete media
Peevski este o figură extrem de controversată în Bulgaria. Cu un chip care nu inspiră încredere, Delyan Peevski conduce autoritar mass-media din ţara vecină nouă. Un afiş pe holurile Universităţii înfăţişează dimensiunea imperiului său mediatic: împreună cu mama sa, Irena Krasteva conduce peste şase ziare, două televiziuni, dar şi alte reviste. Peevski a fost anchetat pentru şantaj, dar nu a păţit nimic.
„S-au adunat foarte mulţi oameni pe 14 iunie, poate 10.000, ceea ce nu este tipic pentru Bulgaria. Chiar şi când Peevski a fost recuzat de la conducerea DANS (Agenţia de Stat pentru Securitate Naţională), protestele au continuat. Se întrecuseră nişte bariere. Peevski este un simbol al mafiei şi al tuturor legăturilor oligarhiei cu statul”, ne spune Lora Fileva, jurnalistă la cotidianul online Devnik. „În timpul verii, protestul a devenit unul antiguvernamental, iar acum, odată cu protestul studenţilor, e o manifestaţie pentru moralitate, pentru un sistem nou”, explică Fileva.
În momentul când ajungi în Bulgaria şi vorbeşti cu oamenii este frapantă lipsa lor de speranţă, lipsa de alternative. Aşa cum ne spune şi o studentă pe holurile Universităţii, „voi nu aveţi cum să înţelegeţi”, crezând că suntem presă occidentală. Dar asemănarea cu România există la diferite niveluri: oligarhie, mafie, politică sub controlul intereselor unor oameni de afaceri şi lipsă de speranţă. „Nu avem lideri noi. Protestul este spontan din acest punct de vedere. Asta i-a menţinut o anumită calitate. Oamenii nu recunosc lideri. Studenţii nu vor să fie lideri, ei nu oferă ceva concret, ci vor o schimbare. Nimeni nu ştie ce va fi în continuare. Pentru mine, ca jurnalist, asta este înfricoşător”, spune Lora Fileva.
Oamenii din Bulgaria nu-i mai vor nici pe socialiştii de la putere, în frunte cu prim-ministrul Plamen Oresharski, dar nici pe cei de la GERB, partidul care a condus ţara până în februarie, sub conducerea lui Boiko Borisov.
„Partea bună e că oamenii ştiu că pot ţipa, că pot protesta. Sunt uimită că după 157 de zile, chiar dacă uneori sunt puţini, ei tot vin în piaţă. Mă întreb cum poate prim-ministrul să se simtă. Chiar l-am întrebat asta şi mi-a spus că se simte minunat. Mi-a spus că ar trebui să-i întreb pe oamenii din stradă de ce trebuie să fie atât de multă Poliţie în Sofia”, explică jurnalista bulgară.
Consiliul de la 272
În sala 272, cea mai mare de la Universitatea din Sofia, Manol ne conduce către Adunarea Generală a studenţilor. Acesta este forul suprem de organizare în cadrul mişcării de ocupaţie. Nu există lideri formali, ci doar un Cartier General format din aproximativ 10 studenţi care discută ce propuneri să le facă la şedinţe colegilor lor. În sală sunt aproximativ 400 de studenţi. Pe pereţi sunt pancartele mişcării, ideile lor scrise pe foi mari, citate motivaţionale, ghiozdane, iar în partea de sus a amfiteatrului zac sacii de dormit în care s-au culcat studenţii, unii dintre ei, pe parcursl ocupaţiei.
Manol ne explică faptul că astăzi se votează viitorul mişcării. Vor continua ocupaţia pentru întreaga universitate sau se vor rezuma doar la o sală? În faţa sălii ies pe rând studenţii pentru a-şi exprima opinia privind acest lucru. Există un moderator şi ar trebui să existe 10 discursuri. Mulţi dintre studenţi vor să plece la TV7, acolo unde ministrul de Interne, Tsvetlin Yovchev, este invitat la o emisiune. Alţii vor în faţa Parlamentului, la doar un pasaj distanţă.
Adunarea Generală strânge între 50 şi 700 de studenţi, în funcţie de zi şi de subiectul discuţiei. Finalul încins lasă o umbră asupra viitorului protestului. Manol ne spune că decizia a fost în favoarea radicalilor, acei studenţi care vor ca ocupaţia să continue peste tot, nu doar într-o sală.
Moment de cumpănă - ori pleacă, ori închid anul universitar
Rectorul Universităţii, Ivan Ilchev (60 de ani, profesor în istorie modernă a Balcanilor) le-a dat un ultimatum studenţilor, ne explică Ivelin Penchev (23 de ani, student la Facultatea de Resurse Umane de la Academia Economică). Conform legii educaţiei din Bulgaria, dacă după patru săptămâni de blocare a cursurilor nu se reia activitatea, anul universitar este anulat şi nu va fi luat în considerare. Legea pune presiune pe studenţi, care sunt împărţiţi între un protest radical şi unul simbolic.
Au produs o schimbare în cele trei săptămâni? Ivelin, un puşti creţ, cu mustaţă, care-şi ţine pachetul de tutun în buzunarul de la piept al gecii sale, îl citează pe Stefan Ţsanev, un scriitor contemporan bulgar: „Adevărata schimbare va veni abia când generaţia ’90 va ajunge la 30-35 de ani”.
Un protest fără rost
Nu e timp de gândire. Haosul unor mişcări le trădează tinereţea studenţilor, care caută un sens al mişcării lor. Aşa că, aproape ca într-un film de ficţiune, ajungem brusc în staţia de metrou Joliot-Curie, de unde urcăm spre Park Hotel Moskva, sediul televiziunii TV7, una care este pozitivă la adresa actualei guvernări. Într-una dintre camerele hotelului stă Ţsvetlin Yovchev, considerat responsabil pentru numirea lui Peevski la conducerea DANS.
Sunt 50 de oameni în faţa hotelului comunist. 50 de oameni şi 50 de poliţişti. E întuneric, deja e ger, iar protestatarii strigă Octabka! Sunt 50 de oameni şi ne uităm în jur pentru a înţelege de ce suntem aici. Evident că nu vor fi mai mulţi oameni şi nu se va întâmpla nimic. Uneori, studenţii acţionează din instinct şi se duc după protestele greşite. Dacă nu ai fi lângă ei, nu ai putea să-i vezi sau să-i auzi, căci sunt retraşi în spatele unor copaci.
La TV7, ministrul de Interne îşi va încheia emisiunea şi se va duce în drumul său. Studenţii au aruncat energia în van. TV7 a fost parte a grupului lui Tsvetan Vassilev şi era sub influenţa lui Delyan Peevski. Corporate Commercial Bank, banca lui Vassilev este cel mai mare cumpărător de publicitate la publicaţiile lui Peevski, dintre care toată pierd bani. Peste 70% din publicitatea media clanului Peevski e adusă de Corporate Commercial Bank. O cultură a oligarhiei şi mitei cu care încearcă să se lupte o mână de studenţi. Rămâne în urmă pancarta lui Manol: „Politicienii ne umplu de apatie”.
Imperiul lui Delyan Peevski - toate aceste publicaţii sunt controlate de el şi mama sa
„Pentru fiica mea”
„Am doi copii. Amândoi sunt în America. Au plecat pentru că nu aveau ce face aici”. Sunt vorbele lui Mladen Mladenov, un bătrân de 82 de ani, care se sprijină în baston în faţa Parlamentului de la Sofia. Are un trenci lung, barbă albă şi şapcă elegantă în cap. Ne abordează când aude că se vorbeşte engleză. A fost inginer şi vine la proteste chiar dacă sunt puţini oameni.
Situaţia de la Sofia a evoluat, iar acum, în a 157-a zi de protest, cei 200-300 de oameni care mai sunt în faţa Parlamentului par la fel de izolaţi ca mia de oameni care iese în stradă pentru Roşia Montana la Bucureşti. Protestul a obosit şi în Bulgaria, deşi pe 12 noiembrie au fost câteva altercaţii cu Poliţia. Protestatarii, în număr mai mare, au încercat să blocheze parlamentarii să iasă. „În primele zile ale protestelor a existat o acţiune care se numea Cafea la Parlament, organizată dimineaţă. Oamenii au înconjurat Parlamentul şi stăteau acolo”, ne explică Lora Fileva. După aceste momente, Parlamentul bulgar, o clădire de dimensiunea Muzeului Antipa, a fost înconjurată de un gard negru al jandarmilor. Protestul de la TV7 a fost uitat, acum urmează protestul zilnic din faţa Parlamentului.
Bulgarii, la fel ca românii, fac de multe ori greşeala de a protesta doar simbolic. Iar acest lucru înseamnă a protesta în faţa unor clădiri goale. E duminică seara, iar oamenii cântă, bat în tobe şi vorbesc. Dar Parlamentul rămâne gol. Şi va rămâne aşa până a doua zi.
Kamen Asenof (58 de ani, inginer) a ieşit în stradă de peste 150 de zile. L-am găsit în faţa Parlamentului strigând şi el „Octabka!”. Nu o face pentru el, ci pentru fiica sa, care vrea să plece din Bulgaria. „Fata mea cunoaşte trei limbi străine, a absolvit Şcoala de Pian şi termină Dreptul. Pentru ea sunt aici. Să o ajut să rămână în ţară”, spune Kamen.
„Cred că prin proteste îndelungate, guvernul va ceda la un moment dat. Nu vreau ca ţara mea să mai fie condusă de comunişti”, continuă Asenof.
O noapte pe holurile universităţii...
Seara sofiotă se apropie de final. În interiorul clădirii universităţii lucrurile par liniştite. Studenţii socializează, în 272 de uită la un film, iar unii stau pe holuri, împăturiţi în sacul de dormit. Aşa am găsită şi pe Maria Modenova. Stă aici de trei săptămâni şi doarme noaptea pe holuri. Are doar 19 ani şi studiază sociologie. Visează la un viitor mai bun şi consideră că protestul e un lucru de atitudine, nu de rezultate. Cel mai important lucru e să transmiţi un mesaj politicienilor şi lumii academice că studenţii sunt în stare să facă ceva. Chiar dacă cel mai curajos lucru e să ocupe universitatea, să o transforme în casa lor.
Studenţii bulgari s-au organizat. Au grupuri de lucru, au bucătărie, au cel mai mare amfiteatru doar pentru ei. „Bulgarii s-au obişnuit să nu zică nimic. Să accepte situaţia cum este ea acum. Oameni bogaţi, oameni săraci. Nicio clasă de mijloc”, ne spunea Mladen Mladenov la cei 82 de ani ai săi în piaţă. Ce pot să schimbe studenţii din situaţia asta?
Prima zi de şcoală, ultima de ocupaţie totală
Ora 10.00: încă din drum zărim porţile larg deschise de la intrarea în curtea Universităţii. Pe gard stau agăţate pieziş două buchete de flori primite de la trecătorii solidari. Dani şi colegii ei pe care i-am găsit de pază cu o zi înainte dispăruseră. Aşa cum dispăruseră şi pâinea sau plăcintele de pe gard. Acum, un domn în uniformă de gardian stă cuminte în cabina lui de la intrare. Nu ne mai întreabă nimeni nimic de data asta.
E altă viaţă în Universitate, cafeneaua din curte e deschisă, studenţii stau la mese, aşteaptă să înceapă cursurile. În sfârşit, după trei săptămâni în care au avut vacanţă, forţată de o parte din colegii lor, se pot întoarce în băncile din sălile friguroase ale facultăţii. Intrăm pe uşa principală, nu mai suntem nevoiţi să ne trecem numele pe vreo listă sau să insistăm spunând „the two Romanian journalists”.
Suntem şi noi nişte studenţi acum, ceva cam debusolaţi. Pare ca şi cum coridoarele şi sălile nu ar fi fost masă, pat şi casă pentru cel puţin o sută de studenţi în ultimele trei săptămâni. Nu mai e nicio urmă de „ocupaţie”. Ne îndreptăm spre sala în care fusesem ieri, dar pe drum ne oprim în faţa unei uşi păzite de un băiat cu zulufi negri. Este primul care ne anunţă că Adunarea Generală de ieri a decis ca studenţii protestatari să ocupe o singură sală din Universitate: Aula Magna. „Au făcut asta pentru a-i lăsa pe studenţi să-şi continue cursurile şi anul universitar", ne-a spus el. Totul a fost făcut peste noapte, târziu, la un alt vot.
În spatele uşii pe care o păzeşte se află câteva postere cu mesaje anti-guvernamentale strânse din celelalte săli. De la etaj se aude cineva care vorbeşte la un microfon. Ca de obicei, ne luptăm cu limba. Urcăm şi ne întâmpină un miros de sos de usturoi şi pate de porc. Pe hol e amenajat bufetul de dimineaţă pentru studenţii care şi-au petrecut încă o noapte aici, iar pe jos sunt saci de dormit, izopreni, pături şi perne. S-au strâns cu toţii, de data asta, în ceea ce va deveni sufrageria comună de acum înainte.
Misiunea protestului
Aşteptăm să vorbim cu una dintre feţele cunoscute de ieri, îl căutam pe liderul ceva mai radical, Manol, cel care susţinea blocarea întregii clădiri a Universităţii, dar nu dăm de el. Atunci apare Nadia Doikova, 20 de ani, care avea să devină translatorul nostru pe ziua de azi. Nadia e studentă la Etnologie şi s-a alăturat protestatarilor încă din primele zile. E responsabilă cu asigurarea de servicii de prim-ajutor pentru studenţii protestatari, dar şi de patrularea în rândul studenţilor pentru a-i identifica pe cei care beau alcool sau sunt puşi pe scandal. Da, protestul studenţilor din Sofia este unul organizat pe grupuri care au misiuni diferite şi activităţi zilnice: grupul de artă, de educaţie, de pază, de sănătate.
Crede în rolul ei în acest protest şi, cât stăm de vorbă, se salută cu vreo cinci oameni. Lumea o cunoaşte pe Nadia, iar Nadia cunoaşte regulile acestui non-joc. Tot ea ni l-a prezentat pe Ivailo Dinev, unul din liderii protestatarilor.
Ivo, cum îl strigă colegii, are 24 de ani, este student la Master la Facultate de Antropologie şi este unul dintre cei care au intrat în Parlament, cu trei zile înainte de „ocupaţie”, purtând cu el un afiş pe care scria „Nu vă e ruşine?”. El vede în protest un prim pas spre un viitor fără mafie şi oligarhi, un „un viitor al studenţilor şi al oamenilor din stradă”. Îşi iubeşte ţara şi nu vrea să fie obligat să o părăsească pentru un trai mai bun într-un alt stat al Uniunii Europene.
„Vrem demisia guvernului, dar nu cred că acest lucru se va întâmpla mâine sau săptămâna viitoare. Este un guvern care nu înţelege şi nu aude oamenii din stradă”, ne explică el. Ivo lansează o teorie cu tentă conspirativă despre atitudinea pasivă a jandarmilor şi a poliţiştilor care i-au supravegheat în stradă la protestul din 12 noiembrie. „Nu a existat o agresiune puternică din partea Poliţiei, tocmai pentru ca oamenii să nu iasă în stradă şi să nu vină în sprijinul studenţilor. Guvernul nu vrea să rişte să declanşeze furia oamenilor aşa cum s-a întâmplat în Turcia.”
Noi nu vrem să vorbim cu oamenii din guvern, noi vrem demisia lor. Iar demisia nu este negociabilă
Apatia Guvernului
Peste 150 de zile au trecut de când lumea protestează în Bulgaria, dar Guvernul nu vrea să audă, spune Ivo. Reacţiile de sus întârzie să apară. Lui Mihail Milkov, şeful Parlamentului, nu pare să-i pese foarte mult de vocea oamenilor din stradă. Prim-ministrul Oresharski rămâne şi el impasibil, deşi i-a invitat pe liderii protestatarilor la o discuţie. „Noi nu vrem să vorbim cu oamenii din guvern, noi vrem demisia lor. Iar demisia nu este negociabilă”, comenzează Ivo.
Deşi „ocupaţia” s-a contractat într-o singură sală, studenţii cred că unul dintre ţelurile protestului a fost atins: acela de a crea o cultură a protestului în Bulgaria. „Ocupaţia e doar o formă care să ne ajute să aducem o schimbare în atitudinea oamenilor. Acum, că studenţii îşi pot urma cursurile în universitate, sperăm ca mai mulţi dintre ei să ni se alăture protestului, pe parcurs”, spune Ivo, conştient că schimbarea nu va veni doar în urma acestor mişcări.
Conversaţia se opreşte abrupt. Uşa de la sala Aula Magna se izbeşte de perete, iar pe ieşire se înghesuie studenţi grăbiţi, ţipând către Ivo. Mulţi dintre ei coboară pe scări vociferând. Nadia ne spune că „cineva ne sfâşâie afişele şi bannerele din sala 272. Înţelegerea cu administraţia a fost că, în cazul în care se întâmplă asta, vom reveni la ocuparea întregii clădiri”. O luăm şi noi la fugă, pe scări, către sala în care, de fapt, nimeni nu rupea niciun afiş. Oamenii din administraţia facultăţii le dădeau jos de pe pereţii din interior. Spiritele s-au liniştit, a fost o alarmă falsă, afişele erau în siguranţă.
Când profesorii îşi pun speranţa în studenţi
În curtea universităţii viaţa studenţilor şi a profesorilor se derulează nestingherită. Câteva care de filmare stau la vânătoare, în timp ce altele îşi devorează deja prada. Nadia ni-l indică pe profesorul de filosofie, cel care tocmai dădea un interviu, cu mâinile la spate, ascunzându-şi ţigara de camera de filmat. Profesorul Kalin Yanakiev este unul dintre cei mai populari între studenţii de la Universitatea din Sofia.
Cred că protestele reprezintă singura soluţie de a ieşi din starea dezastruoasă în care se află Bulgaria.
A coborât în stradă, alături de protestatari încă din prima zi, motiv pentru care mai multe voci din presă şi din societatea bulgară l-au acuzat ca fiind organizatorul protestelor studenţilor. El se autodeclară un susţinător vehement al protestatarilor, dar neagă că ar avea vreo legătura cu organizarea lor. Totodată studenţii resping acuzaţiile care îi sunt aduse profesorului lor.
„Cred că protestele reprezintă singura soluţie de a ieşi din starea dezastruoasă în care se află Bulgaria. Ţara nu mai este de mult condusă de oameni politici adevăraţi, ci a ajuns să-i aparţină Poliţiei. S-a văzut asta şi la începutul săptămânii trecute, unde la un protest cu 300 de studenţi au venit câteva mii de poliţişti”, ne povesteşte el.
Un protest închinat moralităţii
Nu este singurul profesor în asentiment cu studenţii care se exprimă în stradă sau ocupând Universitatea. În timp ce aşteptăm în faţa biroului rectorului, o persoană la care se ajunge mai greu decât la prim-ministru, în condiţiile date, se apropie de noi un domn care-i strânge mâna Nadiei. E ciudat să vezi atâta căldură de la un profesor pentru unul dintre studenţii lui.
Este şeful Catedrei de Etnologie de la Universitatea din Sofia, Vaselin Tepavicharov, care ne spune că susţine „din toată inima” ocupaţia făcută de studenţii lui. E rezervat când îl întrebăm de schimbările reale pe care le poate aduce protestul, dar crede cu tărie că „această mişcare a şocat Bulgaria într-un mod pozitiv”. Profesorul Tepavicharov vede în tinerii lui o ultimă speranţă a unei societăţi aproape irecuperabile.
„Bulgaria este acum condusă de cei mai buni ucenici ai lui Lenin şi este greu de spus ceea ce va urma. Uniunea Europeană vorbeşte frecvent despre corupţia din Bulgaria şi România, despre mafia de la cârma acestor două ţări. Nu vreau să vorbesc despre România, dar în Bulgaria mafia organizată este atât de adânc implicată în guvernul nostru încât pare imposibil să-i înlăturăm de la conducere”, povesteşte el, resemnat de situaţia din ţara sa. Vădit emoţionat de atitudinea studenţilor, profesorul ştie că „protestul este mai degrabă unul făcut în numele moralităţii”.
De la capăt
Înapoi în Aula Magna, studenţii continuă să discute despre lucruri administrative pentru a se reorganiza după mutare: de la turele gărzilor şi ferestrele care trebuie protejate până la toaleta care s-a înfundat sau marşul pe care vor să-l organizeze. Sunt undeva la 50 de oameni în sală, unul dintre lideri vorbeşte la microfon. Pe jos, lângă noi, un băiat doarme învelit cu o pătură, alţii stau zgribuliţi în scaune sub sacii de dormit din care li se vede doar capul. E mai frig în sală decât afară, unde sunt cam 11 grade. Pe scenă, microfonul se plimbă dintr-o mână în alta. Se votează iar, deşi lumea pare cam plictisită. Cei mai mulţi dintre studenţi sunt cocoşaţi în monitoarele de la laptopuri.
Nadia ne explică pentru ce e votul: dacă să lase sau nu presa în incintă şi de la ce oră. Au decis că presa naţională nu are voie decât seara să intre în holul principal, dar nu în sală. Sala lor e ca un locaş sfânt. Este, de fapt, teritoriul independent pe care şi l-au format, acel stat în stat de care vorbea Ivo.
Deşi nu susţine metoda, conducerea universităţii se declară mândră de mişcarea născută de Ivo, de Manol, de Nadia şi de restul celor ca ei. „Am vorbit în fiecare zi cu studenţii. Le-am spus că aceste trei săptămâni vor aduce mai mult prestigiu societăţii noastre. Cu toate acestea, ei trebuie să fie inteligenţi şi să-şi schimbe forma de a protesta”, povesteşe Milena Stefanova, vicerector la Universitatea din Sofia şi coordonatorul programelor de Master.
Oamenii pe care noi i-am întâlnit aici vor să nu mai trăiască în minciună, să nu se mai simtă înşelaţi în fiecare zi de un guvern care este ostentativ de corupt. Un sentiment care nu le e străin nici românilor. Au bulgarii vreo alternativă? „Nu există un partid politic care să fie recunoscut de protestatari ca o alternativă. E foarte devreme să ne gândim că protestele ar putea naşte un nou partid politic sau o coaliţie nouă”, crede vicerectorul universităţii.
Fără o societate civilă, fără lideri de opinie care să funcţioneze ca modele, fără opoziţie în Parlament şi fără alternative de guvernare, Bulgaria a tresărit în 2013 prin #Octabka!. Este protestul studenţilor care au reluat o luptă pe care părinţii şi bunicii lor au pierdut-o în ultimii 20 de ani.
Se încarcă comentariile...
