Şi totuşi, lungă şi deosebit de grea va fi ea pentru câţiva dintre responsabilii europeni care, deja de la ora la care citiţi acest text, se pregătesc să încheie dezbaterile primei zile de lucru a Consiliului European de primăvară, au decis ce trebuia să fie decis în privinţa proiectului care se va întâmpla odată, cel al Uniunii Europene a Energiei, căreia România, evident, îi este pe deplin favorabilă în toate cele cinci dimensiuni componente ale sale, aşa cum a subliniat Preşedintele nostru, domnul Klaus Werner Iohannis. Imediat după aceea vor intra la dineul oficial ce este programat să înceapă la orele 19 şi va dura până la orele 22, răstimp dedicat exclusiv discutării situaţiei din Ucraina şi problemei extrem de delicate a sancţiunilor împotriva Rusiei.

Un program comunicat din timp tuturor cancelariilor şi care nu punea probleme deosebite, totul până în momentul în care, din nou, criza grecească, nesfârşita criză ce riscă acum să intre în faza cangrenei de sistem,  a apărut imperativ la orizont, Prim-ministrul Tsipras a cerut reuniune de urgenţă şi Europa s-a conformat ascultătoare, organizând în ultimul minut un mini-summit în cadrul Summit-ului.
Urgenţa? Sigur că există, din punctul de vedere al Greciei care, iarăşi, stă cu mâna întinsă la pomană, sperând să forţeze în ultimă instanţă punga comunitară (aşa cum s-a mai întâmplat) şi să primească o nouă tranşă de împrumut, una mai micuţă decât celelalte, de doar 7,2 miliarde euro, dar vitală pentru o ţară care spune că numai aşa mai poate rezista până în iuni şi să achite din datoriile scadente cele mai urgente. 

Din nou, pe culoarele de la Bruxelles, se aude aceeaşi veche placă ce se pune la patefon doar în asemenea momente, şantaj moral direct la adresa bieţilor europeni creduli şi foarte uşor impresionabili : nu daţi imediat banii, atunci este foarte posibil să procedăm la GREXIT, ieşirea Greciei din UE, cu toate consecinţele dramatice şi deosebit de importante ale unei asemenea decizii. Pe plan financiar, economic, social, politic şi militar. În orice caz, cu perspectiva imediată ca Uniunea Europeană, FMI sau Banca Mondială să nu mai vadă înapoi nimic din sutele de miliarde înghiţite până în acest moment de gaura neagră numită Grecia, dar şi cu cvasi-certitudinea că, într-un asemenea caz, prima măsură va fi naţionalizarea băncilor străine, cele mai expuse fiind cele originare din ţările-mari donatoare. 
Tensiunea este relativ mare, mai ales după ce guvernul stângii radicale condus de Tsipras, după ce venise la Bruxelles să dea asigurări că doreşte să negocieze la modul cel mai serios o continuare a programului de reforme în schimbul unor bănuţi daţi urgent pentru ca ţara sa să nu intre în faliment, a dat de acum celebra lege ultra populistă a ajutoarelor sociale extinse, adică energie electrică gratuit până la finele anului pentru cele mai sărace familii, chirie subvenţionată pentru 30.000 de familii şi ajutoare alimentare tip “cantină populară” pentru alte 300.000 de familii.

Sigur că este o decizie ce aparţine în totalitate unui guvern suveran, dar în ce măsură suveranitatea asta trebuie plătită la nesfârşit din banii contribuabilului european? Întrebare dificilă, din ce în ce mai dificilă în contextul ridicării reale în Europa a unui val de simpatie pentru ideile extremei drepte (fapt ce s-ar putea concretiza în Franţa printr-o fabuloasă victorie a Frontului Naţional creditat acum cu 30% în alegeri locale). 

Apare din ce în ce mai limpede că, în situaţia actuală şi cu perspectivele care rezultă din toate analizele economiei greceşti, soluţia este fie întreruperea acestui ciclu vicios de acum, fie asumarea politică a situaţiei. 

Adică, în traducere complet incorectă politică, decidem să plătim noi europenii, ştiind că pierdem financiar dar să ţinem Grecia în sistem, sau nu plătim şi lăsăm ceilalţi actori majori să ne ia locul (ruşii în primul rând, dar şi China şi câteva ţări arabe)?

Aceasta este tema reală de discuţie şi, chiar dacă în noaptea asta se va încerca al n-iemelea compromis mai bun sau mai prost, doar pentru a câştiga timp, toţi ştiu că, la un moment dat, astefel se va pune problema. Numai că, dacă se pune acum, în noaptea sta cu decizie finală cu tot, s-ar putea ca urmările să depăşească amplitutidinea unei bombe atomice lansate asupra eşichierului puterii europene. 

Nimeni nu trebuie să aibă vreo iluzie că, în caz de urgenţă, la primul strigăt de ajutor al Greciei, Rusia nu are deja miliardele de euro pregătite pentru a asigura un răspuns imediat şi credibil, chiar dacă pentru asta, spre exemplu, ar trebui să emită un împrumut sindicat la nivelul băncii BRICS. Nu cred însă că ar fi nevoie, pe piaţa de la Bruxelles existând de mai mult timp zvonuri privind un eventual sprijin coparticipativ chinez, ceea ce, desigur, al rezolva instantaneu orice problemă posibilă de lichidităţi.

Dar nu este numai atât. Tsipras ştie foarte bine că, în acest moment precis, un GREXIT ar însemna o lovitură teribilă dată credibilităţii proiectului european, confruntat acum cu presiunea rusească şi încercând, pe cât se poate, să recupereze din timpul pierdut şi să propună formule de unificare a pieţelor interne. 

În consecinţă, ceva va trebui făcut, fie numai şi pentru a salva această credibilitate şi a-i da o tinereţe regăsită de tip nevinovat-feciorelnic pentru a explica ceva credibil opiniei publice. Ceva care să valoreze 7, 2 miliarde euro. Pe puţin. Iată de ce liderii importanţi ai Europei, intuind just dimensiunea problemei, nu s-au mai purtat cu m,ănuşi şi se reunesc doar în format de cinci (Tusk, Merkel, Hollande plus cei doi preşedinţi, ai Băncii central Europene şi, respectiv, Eurogrupului). Şi, din partea unor alţi lideri europeni, se folosesc toate canalele de presiune pentru ca formula să fie măcar puţin mai largă, din motive uşor de înţeles...Oricum, semnalul e deja dat, gata cu politeţurile şi protocoalele, restul se duc la hotel, vor fi informaţi mâine de ce s-a decis. Asta e, neplăcut, dar jocul e prea grav ca să mai sufere aşteptare, asta de la Tsipras citire...