Astfel, au devenit „disponibile” pentru o licitaţie pentru a se şti în care ţară vor fi relocate două dintre agenţiile esenţiale ale UE: Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), cu ai săi aproape 900 de funcţionari, şi Autoritatea Bancară Europeană, cu ai săi aproximativ 200 de funcţionari. Discuţie care s-a transformat rapid într-o teribil de dură bătălie în spatele scenei principale în care apar zâmbitori decidenţii politici ai Europei instituţionale.

Mizele sunt enorme. Economice, politice şi la nivel de simbolistică politică în acest neîncetat joc între ţările din vestul şi estul Europei.

Este o temă mai mult decât sensibilă deoarece, în primul rând, este vorba despre bani. Despre foarte mulţi bani la nivel de bugete (spre exemplu, EMA are un buget anual de 360 milioane euro). Dar, evident, în spate se află şi uriaşe interese ale atât de puternicei şi influentei industrii a medicamentelor dominată de enormele conglomerate internaţionale sau ale sectorului bancar (cu bănci europene care, foarte adesea, implică o participare internaţională a altor giganţi din diverse părţi ale lumii), la Londra aflându-se până acum 160 de funcţionari europeni care scriau şi coordonau regulile din sectorul bancar în întreaga Uniunea Europeană. Agenţiile mai sunt o miză şi datorită faptului că generează venituri considerabile pentru statul-gazdă: anul trecut, peste 9000 de persoane au vizitat EBA, iar în 2015 au fost 36.000 de vizitatori. Pentru EMA este nevoie ca ţara gazdă să asigure locaţii hoteliere pentru cel puţin 30.000/nopţi anual, iar pentru EBA este nevoie de aproximativ 900 nopţi/an, conform unei raportări prezentate de cei de la Financial Times.

S-au stabilit nişte criterii generale tehnice pentru ţările care vor să depună (până la 31 iulie) reconfirmarea oficială a interesului lor pentru a găzdui una dintre cele două agenţii. Printre acestea: locaţie accesibilă, condiţii adecvate de educaţie pentru copiii funcţionarilor care vor lucra acolo, acces facil la piaţa muncii pentru soţiile funcţionarilor, acces la servicii sociale şi sănătate performante etc.

Problema în acest moment este că negocierile s-au împotmolit, marţi, la nivelul ministerial în Luxembourg (atunci când miniştrii noştri de profil, cel de Externe şi cel al Afacerilor Europene, erau demisionari) pe o dezbatere politică de primă importanţă pentru viitor, chiar pentru relaţia între statele „vechii” şi „noii Europe”. Propunerea care a stârnit controverse şi care ajunge azi pe masa decidenţilor europeni a privit competenţele reale ale Comisiei Europene în acest joc. Prima variantă (susţinută de Italia şi Olanda, sprijinite puternic de Spania, posibil şi Suedia şi Grecia) ar fi fost ca la nivelul Comisiei să se realizeze o „listă scurtă” de 6-7 ţări dintre care, în urma unor tururi succesive de vot, să rămână numai două dintre care să fie făcută alegerea finală. Nu, au replicat în principal ţările din est (Bulgaria, România, Croaţia, Cipru şi Slovacia), ar trebui păstrat principiul iniţial, iar rolul Comisiei ar trebui să fie doar să bifeze lista de criterii în raport cu oferta finală făcută de o ţară sau alta, implicându-se strict doar la acest nivel tehnic, lăsând drum liber deciziei politice care trebuie să hotărască locaţia fiecăreia dintre cele două agenţii până la finele lunii octombrie. Caz în care Comisia Europeană va spune până cel mai târziu pe 30 septembrie, în atenţia Secretariatului General al Consiliului şi a Statelor Membre, o „evaluare finală a ofertelor făcute de Statele Membre”, evaluare care va fi făcută publică şi va fi precedată „de o discuţie politică” între Statele Membre.  

Astfel, decizia finală nu va fi luată la nivelul Consiliului de Afaceri Generale (miniştri şi ambasadori), ci doar de şefii de state şi guverne reuniţi în Consiliul European.

Bătălia de lobby este deschisă de luni de zile, aproape imediat după anunţul referendumului pe BREXIT. Pentru EMA se luptă Spania, Italia, Danemarca şi Irlanda, dar şi unele ţări din est, printre care şi România. În privinţa EBA, competitorii cu cele mai mari şanse sunt Germania, Franţa, Olanda, Austria şi Franţa.

Dincolo de toate problemele tehnice în raport cu lista de criterii, îmi spunea în această dimineaţă o sursă implicată la negocierile de cel mai înalt nivel, „problema esenţială este că, în final, este evident că decizia va fi una politică, luată în funcţie o o multitudine de criterii, toate în raport cu noua structurare a puterilor reale din Europa, proces care a demarat odată cu ieşirea din sistem a Marii Britanii.

Care sunt acum şansele României? Contextual bune deoarece, îmi confirma o altă sursă, ţara noastră a efectuat lobby-ul necesar în capitale şi instituţional la Bruxelles, anunţând deja, pe toate canalele că, până la 31 iulie, vom depune documentul oficial de confirmare a intenţiei noastre de a găzdui Agenţia Europeană pentru Medicamente. Acesta este planul şi absolut tot jocul - în contextul ambiguu şi absolut incert al politicii de acasă - se bazează aproape exclusiv (dacă nu chiar în totalitate) pe capacitatea de convingere a Preşedintelui Iohannis, care a abordat problema în Germania şi sunt sigur că o va relua în discuţia pe care o va avea cu omologul său francez Emmanuel Macron. Problema - şi este una importantă pe care ne-am creat-o singuri - este că întreaga ofertă românească, odată agreată la nivel de principiu politic, ar trebui să fie susţinută de un foarte serios dosar făcut şi prezentat de oficialii guvernului care este, vorba nemuritorului politician dâmboviţean. Poate, nu ştiu, cineva îşi găseşte timp pentru asta. Poate, cineva se va gândi „e treaba lui Iohannis, să se descurce” şi atunci cu siguranţă vom pierde orice urmă de şansă deoarece, oficial, Guvernul României este operatorul principal în această situaţie.

Poate - dar nu sunt deloc sigur - politicienii noştri aflaţi la guvernare şi parlamentarii noştri intraţi în vacanţă totală vor realiza că, în acest moment, chiar dacă în România nu există decât problema majoră a cine îşi va pune mai repede fundul şi pe care scaun anume, aici, la Bruxelles, se joacă partide de putere cu implicaţii politice majore şi pe bani cu adevărat foarte importanţi. Cu uşi care se deschid celor care au ştiinţa să le deschidă la timp, profitând de oportunităţile deschise „pe pământurile virgine” care sunt oferite acum spre desţelenire şi posesie ulterioară pe principiul etern „primul venit, primul servit”.

Exact asta se petrece în aceste zile, de aici negocieri de o rară intensitate şi şanse excepţionale - inclusiv pentru România - ca cele despre care vom vorbi în materialul de mâine.