Corespondenţă de la Bruxelles. În România, acuzaţie de trădare a interesului naţional! Cine răspunde?

Avem un text absolut halucinant, deoarece este o poziţie a prim-ministrului României în legătură cu persoana, acţiunile şi intenţiile preşedintelui României, cel care deţine comanda supremă a Armatei Române, cea mai înaltă şi reprezentativă autoritate a statului în raport cu toate entităţile, statele şi structurile internaţionale.

Printre altele, conform prevederilor consituţionale, şi preşedinte al CSAT, organismul al cărui vicepreşedinte este acuzatorul său, adică domnul Victor Ponta, prim-ministru al României.

Iată textul postat de domnul Victor Ponta imediat după ce Preşedintele Iohannis a anunţat că respinge forma actuală a Codului Fiscal şi trimite textul spre reexeminare în Parlament:

„Decizia Domnului Klaus Iohannis de a respinge noul Cod Fiscal ( agreat şi lăudat de mediul de afaceri , votat în unanimitate de Parlament, aşteptat de societatea românească în ansamblu nu doar pentru că readuce cota de TVA la 19% ci pentru că garantează dezvoltarea economică şi socială a ţării ) are doar două posibile explicaţii :

1 - este o decizie pur politică de blocare a activităţii economice a Guvernului şi a ţării cu orice cost ( ceea ce făcea şi Traian Basescu indiferent la consecinţele negative)

2 – este o decizie luată în afara României şi împotriva intereselor României pe care Dl Iohannis trebuie să o aplice cu orice risc ( ceea ce nici măcar Traian Basescu nu ar fi făcut vreodată)!

Indiferent care din cele doua variante e cea reală oricum pt români este cea mai proastă veste posibilă ( iar pentru cei care au votat în Noiembrie cel mai clar semn că au fost înşelaţi)".

Avem aici cele mai grave acuzaţii aduse vreodată unui Preşedinte al României în istoria post-decembristă. Avem aici acuzaţii care nu pot să nu fie luate în serios, extrem de în serios, dată fiind poziţia politică reprezentativă pentru naţiunea română pe care o are autorul acestor rânduri.

Ceea ce face ca, instantaneu, textul să fi fost preluat de ambasade şi transmis către cancelariile diplomatice şi, extrem de rapid, ajunse în dosarul prioritar de informaţii sensibile ce este prezentat liderilor politici la cel mai înalt nivel din ţările respective. În paralel, conform unui protocol foarte bine pus la punct, ştirea a fost integrată în categoria red alert de către analiştii de situaţie din Comsia Europeană, Consiliu, Parlamentul European şi NATO.

Este absolut firesc să se întâmple aşa deoarece România este o ţară membră UE şi NATO, iar o acuzaţie de trădare a interesului naţional, de lucrare conştientă împotriva României sau, ca variantă, de acţiune prezinenţială motivată de îndeplinirea  unor puncte dintr-un plan elaborat în altă parte, nu pot fi nicidecum înţelese cum suntem noi tentaţi s-o facem, adică parte a bălăcărelii locale, expresie a mentalităţii bolnave a unei ţări balcanice nedesprinsă de trecutul şi mirosul său de Fanar.

Nu. Ei, adică cei pe care noi i-am vrut ca parteneri, chiar cred într-un sistem de valori şi în comportamentele aferente, judecând conform unor standarde care dau puterea de rezistenţă a eşafodajului zonei euro-atlantice. Caz în care, atunci când află că asemenea acuzaţii sunt vehiculate - şi încă la un asemenea nivel - într-o ţară membră, aşteaptă urgent o lămurire a parametrilor jocului pentru a şti cu cine (mai) stau de vorbă şi cine iese automat de pe scena politică şi intră în cea a penalului.  

Mai mult (dacă admiteţi că poate exista ceva şi peste acest nivel) starea de nervozitate a receptorilor sensibili de la Bruxelles, din capitalele europene şi de peste Ocean, este accentuată de nefericita suprapunere a apariţiei acestui set de acuzaţii împotriva Preşedintelui României cu criza în al cărui spaţiu geografic se află România: la graniţă cu perspectiva din ce în ce mai ameninţătoare a unui conflcit militar de mari proporţii în Ucraina pradă acum unui dublu război civil (trupe guvernamentale contra separatiştilor ruşi dar şi a formaţiunilor para-militare ale naţionaliştilor ucrainieni), cu Marea Neagră ce tinde să devină nodul de interese contradictorii şi chiar adverse ce pot declanşa oricând o situaţie foarte gravă, apoi cu Balcanii unde naţionalismul degenerează în tensiuni în Bosnia, Macedonia...apoi cu Grecia al cărei viitor va fi cu siguranţă marcat de mişcărilor sociale ce vor răspunde implantării planului se supra-austeritate.

Acestea sunt mizele vizibile ale unui joc enorm, cu mult mai profund, cu întregi etaje subterane de implicaţii geo-strategice, totul parte a unui proces de reaşezare a plăcilor tectonice în politica mondială.

Exact în acest moment, ieşim, ca ţară, cu acest mesaj halucinant trimis către lumea civilizată exact de pe linia de fractură unde toate coşmarurile sunt permise.

Întrebarea, cred singura importantă, este dacă suntem în poziţia să lăsăm să treacă - fără a fi imediat lămurit - un asemnea episod, cu indiferenţa şi lehamitea care îndeobşte ne caracterizează, zicând pur şi simplu, cum am făcut-o de atâtea ori, "lasă-i să se spele singuri pe cap cu astea, noi suntem în vacanţă şi e cald!". Se poate, se prea poate ca asta să fie tentaţia, numai că ceilalţi nu judecă în parametrii aceştia. Le-am devenit parteneri, ne-au acceptat la cererea noastră, chiar ne tratează ca atare şi ne-au integrat în sistemul care asigură stabilitatea şi securitatea acestei părţi de lume, acum cea care prezintă riscurile cele mai importante de explozie.

Cred că, în virtutea ideii superioare de interes naţional, există obligaţia celor doi lideri aflaţi în fruntea sistemului de decizie al naţiunii să lămurească cât mai rapid situaţia. Tocmai pentru a nu ne arunca în zona ţărilor cu comportamente impredictibile, cu care se poate întâmpla totul şi se poate spune orice.

Nu suntem o asemenea ţară, exact asta ne-am angajat că nu vom fi niciodată din momentul aderării la structurile euro-atlantice, atunci când marea promisiune (de atunci repetată la fiecare ocazie) a fost că, dimpotrivă, avem ambiţia naţională de a fi furnizor de securitate în zonă.

Şi atunci, de unde şi cum am ajuns la exprimarea mesajului cu pricina? Ce este real în toate astea? Există măcar o urmă de adevăr în acuzaţii? Dacă da, cine ar trebui să reacţioneze, ce instituţii ale statului ar fi trebuit deja să se auto-sesizeze şi să demareze o anchetă ale cărei rezultate ar fi normal să fie imediat comunicate opinie publice?

Suntem într-o situaţie de criză, fie şi numai una de încredere şi credibilitate pentru ambele instituţii implicate - cea a Preşedintelui şi cea a Primului Ministru. Ceea ce, după cum scrie în cărţile despre buna guvernare, este un lucru de nepermis într-o ţară cu structuri democratice stabile şi oameni politici responsabili.

Până la urmă, cine se trezeşte din amorţeala produsă de caniculă şi reacţionează, nu la nervi, nu isteric, ci cu o demonstraţie argumentată şi responsabilă? A venit, poate, timpul să vedem cu adevărat despre ce este vorba şi cine poate fi vinovat. Sau, la fel de posibil, n-a venit timpul şi atunci de ce să ne mai mirăm că lipsim pe lista celor chemaţi la momentul marilor decizii, noi, stat balcanic şi peninsular, rănindu-se cu tragică inconştienţă mereu doar pe sine, cu o plăcere auto-destructivă al cărei preţ mai înalt de-abia urmează să fie plătit.