Corespondenţă din Bruxelles. Parlamentul European voteză Raportul Keller: deschiderea spre susţinerea  Planului Juncker

În aşteptarea reuniunii foarte importante de pe 14 septembrie a Consiliului JAI, convocat în şedinţă extraordinară pe tema crizei refugiaţilor, ieri, Parlamentul European a votat mult aşteptatul Raport Keller (după numele raportului Ska Keller din grupul Verzi/ALE/DE). A trecut neobservată mişcarea, cel puţin la nivel public, dat fiind că toată lumea s-a ocupat, normal, de discursul preşedintelui Comisiei Europene.

Dar, cu toate acestea, a fost vorba despre un pas esenţial în favoarea Planului Juncker şi arată care este echilibrul de forţe din legislativul european în favoarea celor două planuri, cel vechi privind relocarea a 40.000 de persoane şi acelui nou, privind relocarea obligatorie a încă 120.000 de persoane.

Chiar dacă textul se referă, concret, doar la prima parte a propunerilor de realocare, aprobând decizia din vară a Consiliului privind plafonul de 40.000 de persoane, în textul  Rezoluţiei în care se anunţă că „va fi luată în considerare o mărire a numărului iniţial, europarlamentarii afirmând că noua propunere, cea a uuni mecansim permanent de relocare de urgenţă trebuie să se bazeze pe «o contribuţie mai substanţială a Statelor Membre şi la partajarea corectă a solidarităţii şi responsabilităţii, mai ales printr-o mărire semnificativă a numărului destinaţiilor de relocalizare... pe baza unor indicatori transperanţi şi obiectivi»”.

Interesantă, tocmai pentru că dă o idee asupra modului în care se va vota în ce priveşte a doua propunere legislativă – cea la care lucrează acum Consiliul European, Comisia, în consultare permanentă cu şefii principalelor grupuri parlamentare, pe baza propunerii prezentate ieri de Jean-Claude Juncker – este situaţia votului final: 498 de voturi pentru, 158 de voturi contra şi 37 de abţineri. Două surse de nivel înalt, una de la Comisie, alta din Consiliu, mi-au spus azi că structura votului este o supriză dintre cele mai plăcute în condiţiile în care, cel puţin din mass-media, se părea că opoziţia din unele state membre este chiar reală şi că, mai ales, se va regăsi exprimată ca atare în intenţiile de vot. N-a fost să fie aşa, semn că politica este mult mai complicată şi jocurile cu mult mai subtile şi în forţă decât ar da să se înţeleagă relatările în alb/negru care au abundat în ultimele zile.

Interesant şi semnificativ, de asemenea, este că nu numai voturile PPE au existat în susţinerea noii iniţiative Juncker, ci şi cele ale socialiştilor care, într-un comunicat, spuneau, la rândul lor, că:

„Obiectivul nostru este să instaurarea unui dispozitiv permanent obligatoriu de relocare a refugiaţilor care cer azil în toate Statele Membre.”

Raportul Keller este esenţial, tehnic, politic, nu fiindcă acoperă o realitate deja anacronică, cea nevoii de realocare a 40.000 de persoane (în conţiile în care, doar în luna iulie, raportul FRONTEX indică faptul că au intrat în Europa aproape 100.000 de migranţi), ci pentru indicaţiile de politică generală care devin linie de acţiune deja asumată de negociatorii şi experţii Consiliului European.

Ce se spune în documentul adoptat de Parlamentul European?

• „salută iniţiativele Comsiei privind repartizarea şi relocarea, precum şi noua propunere privind relocarea de urgenţă a unui număr mai mare de persoane care soliită azilul care au nevoie de o protecţie internaţională... susţine anunţul Comisiei Europene privind un mecanism permanent de realocare ce va fi activat în cazuri de urgenţă şi va ţine cont de numărul de refugiaţi prezenţi într-un Stat Membru bazându-ne pe art 78, par.2 din Tratatul de funcţionaree al UE, fiind dispuşi să examinăm în procedură accelerată de decizie noul regim de repartizări de urgenţă şi ne declarăm intenţia la ajuta progresia, în paralel, a tuturor celorlalte măsuri propuse de Comisie, astfel încât Statele Membre să nu întârzie punerea în aplicare a mecanismului permanent de realocare, reamintind Consiliului că Parlamentul este în favoarea unui mecanism de relocare obligatoriu care, în măsura posibilului, să ţină seama de preferinţele refugiaţilor”
• deplânge faptul că unii decidenţi politici din câteva state membre şi partidele de extremă-dreapta exploatează situaţia actuală pentru a alimenta sentimentul antiimigraţie, în acelaşi timp făcând UE responsabilă responsabilă de cfriza actuală şi că asta duce la o multiplicare a actelor de violenţă împotriva migranţilor; invită Comisia şi stetele membre să ia urgent măsuri împotriva actelor de violenţă şi discursurilor de ură care vizează migranţii
• subliniază că va trebui să ne concentrăm mai mult asupra iniţiativelor deja demarate de Comisie în vederea furnizării de noi mijloace pentru protecţia solicitanţilor de azil; estimează că UE şi statele membre ar trebui să se concentreze, în afara sistemului obligatoriu de relocare, pe o serie de alte măsuri de acces pe teritoriu în legalitate şi siguranţă, aşa cum ar fi vizele cu caracter umanitar...” (sbln.n)

Este exact ceea ce spera să audă Comisia Eurpeană care-şi vede reconfirmate programele de lucru prin acordul fără ezitări sau corecturi majore. Este ceea ce aşteptau, cum au declarat deja public, experţii Consiliului European şi mai ales grupul de lucru care redactează decizia Consiliului JAI din 14 septembrie- decizie care se construieşte acum şi este mult mai uşor de făcut din moment ce există mandatul de susţinere al Parlamentului European, esenţialul partener în procesul de codecizie.

Ştim cu toţii care este poziţia finală a României, exprimată ca angajament politic fundamental şi irevocabil, de preşedintele Johannis. Nu există posibilitate de discuţie, nu există interpretări posibile, aceasta este poziţia pe care ne-o asumăm ca cetăţeni ai României europene şi euroatlantice.

Mi-aş fi dorit, în acest caz, ca în dezbaterile privind noul Plan Juncker, spre exemplu, să aud exprimată această poziţe de forţă a României, susţinută de argumentele necesare, prin vocea unuia dintre iluştrii noştri europarlamentari. Mi-aş fi dorit să văd circulând măcar documentele lor de poziţie difuzate sub forma unor interpelări serioase, iarăşi pe bază de argumente, adresate, conform procedurile, domnilor Juncker, Timmermans, spunând că se raliază nu poziţiei grupurilor politice din PE, ci poziţiei afirmate de cei de acasă. NU.

De ce nu? De ce România, în asemenea momente decisive, este astfel reprezentată şi, mai ales, de ce se acceptă în continuare, cu nonşalanţă, o asemenea situaţie stranie?

Repet, cu disperare: atenţie, ce se joacă acum, în aceste ore, în aceste zile (nu mai rămân multe) nu este doar modul în care se va rezolva criza refugiaţilor (veţi vedea planul complet, este comprehensiv şi dă temeiuri reale de speranţă), ci locul, credibilitatea şi forţa de joc viitoare în noua Europă, cea care se construieşte, negociază şi formează în aceste zile!