Simbolică alegere şi interesant mesaj în momentul în care tensiunile se acumulează la frontierele de est al Europei într-un context departe să fie lămurit şi care se poate conexa cu alte zone de instabilitate majoră din alte părţi ale lumii. Ca şi atunci, naţionalismul exacerbat, fanatismul, intoleranţa şi orgoliile naţionale pot fi, la limită, bazele unor noi situaţii de criză, De data aceasta, însă, disputele şi incertitudinile se potenţează pe baza unor raţionamente economice, în primul rând acela al dependenţei energetice.
 
Această dependenţă severă condiţionează nu numai dezvoltarea economică de ansamblu a UE şi diferitele pieţe naţionale (în procente variabile dar oricum importante). Constituie şi o condiţionalitate directă sau indirectă în discuţiile politice cu marii parteneri, SUA şi Federaţia Rusă.
 
Foto (© Belga) Memorialul Porţii Menin de la Ypres, dedicat soldaţilor britanici şi din Commonwealth ucişi în bătăliile feroce purtat în jurul localităţii şi dispăruţi fără mormint în timpul Primului Război Mondial
 
De aici, fireşte, discuţia esenţială ce revine şi pe agenda acestui Consiliu şi care este departe a putea fi rezolvată. Presupune o dilemă pe două paliere, rezolvarea acesteia valorând foarte multe miliarde de euro şi presupunând eventuale rebalansări decisive la nivelul economiilor europene. Primul palier înseamnă nevoia de a se da un răspuns (dacă se va putea vreodată) la întrebarea : cine va fi pe viitorul partenerul strategic al UE privin importul de energie în condiţiile în care dependenţa actuală a UE de importuri energetice este undeva în jur de 70% şi, conform unor rapoarte, urmează să crească până în 2030, undeva peste 80%?
 
Deci, de unde vom importa? Există două mari variante, fiecare favorizate de un grup de ţări din UE. Prima variantă este cea de menţinere a actualului status quo, adică importuri din Rusia, principiul invocat fiind acela al proximităţii dublate de existenţa unei reţele de conducte de transport deja construite şi funcţionale. Aşa este, replică adversarii ideii, numai că uitaţi-vă şi la nivelul de incertitudine pe care-l provoacă, cu relativă regularitate, fiecare criză în relaţia Rusia-Ucraina, ceea, în worst case scenario  , poate determina întreruperea fluxului de aprovizionare. Plus, evident, situaţia inconfortabilă în care se află europenii în faţa unui partener care deţine, în acest caz, toate cheile jocului...
 
Atunci ar rămâne a doua variantă: importurile de gaze din SUA, ţară care anunţă care, foarte rapid, în urma rezultatelor spectaculoase obţinute din exploatarea gazelor de şist, va avea capacitatea de export necesară pentru a răspunde integral unei eventuale cereri europene. Aceasta ar însemna ca acest capitol să fie integrat în viitorul Acord de liber-schimb şi conducând într-un viitor previzibil la o posibilă piaţă energetică integrată. Obiecţii ? Costurile de transport maritim, costurile pentru modernizarea sau construcţia de terminale specializate. Ruşii spun deja că, în aceste condiţii, europenii ar putea plăti mulot mai mult decât o fac acum. Posibil, nu însăşi dacă, la pachet, aşa cum se vorbeşte, americanii ar oferi UE tehnologiile de ultimă generaţie pentru exploatarea gazelor de şist în condiţiile în care s-ar putea trece pe continentul nostru la o exploatare de acest gen pe scară largă.
 
Este una dintre variantele de joc. O a doua ar fi economiile prognozate pe baza unei reduceri importante a consumului energetic, Numai că, pe agenda acestui Consiliu European, apare o problemă formulată într-un document ce va fi prezentat de preşedintele Consiliului, Herman Van Rompuy şi de Jose Manuel Barroso, Preşedintele Comisiei Europene prin care se propune reducerea obiectivelor deja asumate pentru 2030. UE nu va mai viza, până în 2030, decât un nivel de 25% pentru economiile în materie de consum energetic în raport cu anul de referinţă 2007. Aparent, asta poate să pară o discuţie pur teoretică deoarece chiar şi obiectivul din faimoasa Agendă 2020 era de 20% şi nu era obligatoriu. Acum s-ar dori ca obiectivul de 25% să devină obligatoriu pentru toate statele membre.
 
Urmează o bătălie acerbă (iară cu mize de mii de miliarde de euro) între un grup de 7 state membre (Germania, Belgia, Danemarca, Grecia, Irlanda, Portugalia şi Luxemburg) care doresc un prag obligatoriu de 40% şi grupul statelor din estul Europei care, împreună cu Marea Britanie, care se opun definirii unui obiectiv clar definit pentru eficienţa energetică pentru 20130, lăsând statelor membre posibilitatea de a opta pentru politici flexibile în alegerea mijloacelor celor mai puţin costisitoare şi mai avantajoase în raport cu posibilităţile populaţiei de a atinge obiectivul de 40% în reducerea efectului de seră. 
 
Dispuna este esenţială pentru ce urmează să fie condiţia principală de dezvoltare pe viitor a economiei europene. Aici este bătălia. Pe de o parte, avem decizia Parlamentului European din 5 februarie 2014 care stabilea un obiectiv de 40% în eficienţa energetică, conform potenţialului de economie de energie precum şi o reducere cu cel puţin 40% a emisiiilor de gaz de seră în raport cu nivelele înregistrate în 1990 şi o creştere cu cel punţin de 30% a prezenţei energiilor neconvenţionale în produsul energetic final destinat consumului.  
 
Cei care sunt în favoarea impunerii unor asemenea baremuri extrem de ambiţioase afirmă că acestea ar putea asigura o creştere anuală a UE cu 4% şi cu un impact pozitiv de 3,15% la nivelul pieţei muncii, scăzând consumul de gaze cu 42,2% şi, la modul general pentru UE, ducând la o scădere cu 40% a importurilor de gaze. Posibil, răspund scepticii, numai că statele membre nu au reşit să îndeplinească până acum nici obiectivul cu mult mai modest de 20% fixat în Agenda 2020, atunci cum oare să ne închipuim că va exista voinţa politică pentru a  aloca sumele uriaşe pe care le presupune conformarea la o asemenea decizie cu putere de lege europeană?
 
Iată doar una dintre temele de discuţie ale acesui Consiliu de vară. Li se adaugă, evident, negocierile formale sau nu, în jurul numelor propuse, avansate sau susţinute de de ţările membre pentru ocuparea posturilor de decizie la nivelul marilor instituţii europene. Pozţii şi nominalizări alese, la fel de limpede, în funcţie de puterea, credibilitatea şi ştiinţa de joc a fiecareia dintre ţări, căci acesta a fost, este şi va rămâne singurul algoritm real în funcţie de care se iau deciziile importante. Acum se vede care sunt grupele de joc în care este integrată o ţară şi, în raport cu aceasta, cu grupul de alianţe în care intră, îşi poate măsura şansele de a-şi impune candidaţii. Este ultima mare discuţie-negociere dinainte de începerea audierilor în Parlamentul European pentru poziţiile de Preşedinte al Comsiei Europene şi comisari, acum se fac acodurile finale asupra numelor şi portofoliilor. 
 
Fireşte, trebuie să mai consemnăm momentul solemn şi foarte important pentru noi toţi, cel al semnării documentelor de viitor european de către Republica Moldova, Ucraina şi Georgia. Dar acestui subiect, mai mult, în zilele următoare.