Conserva

E unu noaptea. Mi-e foame de crăp. Nicio coajă de pâine în casă. Nici în găleata de gunoi. Deschid frigiderul. E gol. O să mor până se deschide la Profi.

Trag de capacul compartimentului pentru fructe. Măcar o roşie tuflită! Un ardei gras mucegăit! E gol... Ba nu! O conservă. Pate de ficat? Peşte în ulei? O înşfac, eşti a mea, te halesc orice-ai conţine, chiar şi carne de maimuţă! Are o etichetă albă. Recunosc steguleţul albastru, cu steluţe, al Uniunii Europene. Citesc deasupra steguleţului: „Conservă din carne de vită în suc propriu“. 300 de grame. Mamăăăă, carne! Citesc mai jos scrisul cu litere mici: „Ajutoare din Fondul European destinat celor mai defavorizate persoane...“ Lasă, dracului, cititul!

M-am născut cu graniţe înfipte în creier şi am trăit ca într-o... conservă.

Pun mâna pe cuţit şi-i înfig vârful în capac. Atenţie să nu-mi tai degetele! Îmi amintesc de unde sunt „ajutoarele“. De la soacră-mea! Dumnezeu s-o ţină sănătoasă cu ajutoare! Câţi ani au trecut de-atunci? Trei-patru? Cum a ajuns în frigiderul nostru? Cum a stat aici fără ca nimeni s-o mănânce? Îndoi capacul şi descopăr carnea de vită. Carne de la Uniune. O întind pe farfurie, în bucăţi compacte. Carne de culoare mov-rozalie. O fi de la lumina becului. Trebuie să-l schimb. Mă uit pe fundul cutiei. N-are niciun strop de suc propriu. S-o fi evaporat. O miros. N-are miros. Dar îmi curg balele. Apuc cu două degete o bucăţică şi-o bag în gură. Mestec. Carne! N-are niciun gust. Pun mâna pe furculiţă, să mănânc ca un om civilizat. Mă aşez la masă, mestec, înghit, închid ochii de plăcere, Uniunea m-a scos din foame, deschid ochii, contemplu eticheta: este trecută şi sigla Guvernului României. Te salut, guverne! Hăpăiesc fericit. Sunt norocos, şi cu Uniunea, şi cu soacră-mea! Mănânc ajutoare de la Uniune. Eu, martor, al istoriei facerii şi frământărilor Uniunii. Poate nepoţii şi strănepoţii mei nu se vor mai frământa atâta cu Uniunea şi sigur nu vor mânca din ajutoare acesteia. Nu pot să-mi imaginez la ora asta cum va arăta Uniunea, dar eu sper ca urmaşii mei să nu-şi facă atâtea complexe că se trag dintr-o ţară din curul Europei, vor trăi firesc oriunde vor dori ei pe teritoriul european, vor mânca pâinea şi carnea Uniunii şi vor munci unde vor considera ei că e mai bine pentru viaţa lor pe lumea asta, dar să-şi amintească şi de mine, străbunicul lor, un român... Român care s-a născut cu graniţele în minte, care a trăit cu graniţele în cap. M-am născut cu graniţe înfipte în creier şi am trăit ca într-o... conservă. Dar ei să trăiască fără graniţe. Asta le doresc urmaşilor mei, europeni, fără graniţe!

S-a dus şi carnea de la Uniune! Mâine dimineaţă mă duc Profi. Poate bagă nişte unt la promoţie. Arunc conserva la gunoi. Totuşi, ar trebui s-o păstrez. Amintire. S-o las urmaşilor mei: uite ce mânca străbunicul vostru – ajutoare de la Uniune, primite de soacră-sa, stră-străbunica voastră dintr-un sat din sudul Moldovei!... Mă roade stomacul. Am un gust acru în gură. Aoleu! N-am verificat termenul de garanţie!

Mă reped la gunoi, extrag conserva şi citesc pe capac: August 2020. M-am încadrat, sunt în termen, sunt valabil, sunt european.