Consecinţele demisiei premierului leton Valdis Dombrovski

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul leton Valdis Dombrovski
Premierul leton Valdis Dombrovski

Premierul leton Valdis Dombrovskis a anunţat miercuri demisia Guvernului pe care-l conduce, în urma catastrofei de săptămâna trecută soldate cu 54 de morţi după surparea acoperişului unui supermarket la Riga, relatează AFP.

"Având în vedere tragedia de la supermarket şi circumstanţele în care s-a produs, este necesar ca Guvernul să obţină susţinerea unei majorităţi clare în Parlament (...). Mi-am anunţat demisia din funcţia de premier, asumând responsabilitatea politică a tragediei", a declarat Dombrovskis în faţa presei, în urma unei întâlniri cu preşedintele Andris Berzins.

Şeful statului a acceptat demisia premierului şi a anunţat o reuniune a Consiliul Naţional de Securitate pe 4 decembrie în vederea studierii consecinţelor acestei catastrofe, cea mai gravă de la proclamarea în 1991 a independenţei acestei ţări baltice, cu aproximativ două milioane de locuitori.

"Îndemn toată lumea să privească spre viitor, să îşi asume responsabilităţile şi să acţioneze în consecinţă", a declarat el.

Premierul nu a spus dacă doreşte organizarea unor alegeri anticipate sau formarea unui nou guvern cu Parlamentul actual.

Următoarele alegeri legislative în Letonia sunt prevăzute în octombrie 2014.

Demisia lui Dombrovskis, aflat în funcţie din martie 2009, la conducerea celui de-al treilea Cabinet, are loc în contextul în care numeroase întrebări cu privire la cauzele catastrofei nu au primit un răspuns.

Poliţia a deschis o anchetă penală şi privilegiază trei ipoteze, vizând conceperea clădirii, construirea acesteia şi elemente noi care au fost instalate pe acoperiş.

Lucrări erau în curs pe acoperiş în vederea transformării acestuia în grădină suspendată, cu arbuşti şi o zonă de joacă pentru copii.

Plecarea anunţată a lui Dombrovskis are loc în contextul în care Letonia, un stat membru al Uniunii Europene, se pregăteşte să adere la zona euro pe 1 ianuarie.

Dombrovskis a transformat aderarea Letoniei la zona euro într-unul dintre pilonii politicii sale, în pofida reticenţelor letonilor, care se tem că abandonarea monedei naţionale, lats-ul, ar provoca inflaţie.


citat şi:

Premierul leton Valdis Dombrovskis a demisionat în urma catastrofei de la Riga

Premierul leton Valdis Dombrovskis a demisionat miercuri, în urma catastrofei soldate cu 54 de morţi după surparea acoperişului unui supermarket la Riga, a anunţat purtătorul său de cuvânt, relatează AFP.

Preşedintele Letoniei a denumit catastrofa din Riga drept o „crimă”

Preşedintele leton, Andris Berzins, a descris prăbuşirea supermarketului din Riga, dezastru care a provocat moartea a peste 50 de persoane, drept o „crimă”, informează BBC.

Letonia, în doliu naţional după catastrofa de la Riga

Letonia era în doliu sâmbătă, după surparea unui supermarket la Riga care s-a soldat cu peste 50 de morţi, cea mai gravă catastrofă care a avut loc în această mică ţară baltică de la redobândirea independenţei în 1991, cauzele dramei rămânând necunoscute pentru moment, relatează AFP.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite