Conflict major în Ucraina: implicaţiile pentru România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există posibilitatea unui conflict major între Ucraina şi Federaţia Rusă. Scenariul încă relativ improbabil deoarece, în afara semnalelor vocal-războinice din ce în ce mai puternice de la Kiev şi a unui mârâit ameninţător de răspuns de la Moscova, probabilitatea unei intervenţii străine în sprijinul forţelor ucrainiene este mică deoarece intrarea în teren a unor elemente armate străini ar internaţionaliza conflictul.

Greu, aproape imposibil de crezut, că ar putea exista un mandat conferit de Consiliul de Securitate pentru o misiune în Ucraina care să implice prezenţa militarilor. Poate una de observatori, utili în această situaţie exact cum au fost cei de la OSCE în Crimeea, adică zero absolut. În rest, cred că nici în visele cele mai îndrăzneţe ale celor de la ONU nu există varianta unui vot în favoarea unei forţe de „căşti albastre“ pentru menţinerea sau impunerea păcii sau, cum ar fi fost cazul acum, de interpunere. La fel, greu de imaginat că NATO va decide, la cererea deja formulată de ucrainieni, să trimită nave de război în Marea de Azov, în misiune poate doar demonstrativă căci, după cum se ştie foarte bine, podul peste strâmtoarea Kerci, foarte puţin înalt, nu permite decât trecerea unor nave cu pescaj redus, în niciun caz a unor nave militare grele care să îndeplinească misiuni reale de luptă, spre exemplu crucişătoare purtătoare de rachete. În fine, tot guvernul ucrainean mai adresa Germaniei aceeaşi cerere privind trimiterea de nave de luptă sau, măcar, de întrerupere a proiectului North Stream2, ambele idei nefezabile mai întâi din raţiuni politice evidente. apoi din considerente militare şi dintr-o logică economică elementare.

În condiţiile de acum, raportul de forţe este total dezechilibrat, de departe în favoarea Rusiei care mai are de partea sa încă o posibilitate majoră, extrem de la îndemână şi cu efect imediat, adică activarea în regim de luptă a tuturor forţelor din republicile separatiste din estul Ucrainei. Astfel, guvernul de la Kiev s-ar putea confrunta cu două fronturi active, cel pe linia Donbas şi cu unul deschis printr-un eventual desant major care să anihileze Mariupol, principalul lor port la Marea de Azov. Dubla mişcare ce să fie combinată cu eventuale proteste de tip insurecţional în zona de sud-vest (zona Karpathia unde există o majoritate maghiară cu partide politice agresiv autonomiste) sau reluate în zona Odessa, unde se păstrează un potenţial exploziv foarte important şi uşor de alimentat în caz de criză.

Perspectiva este, în primul rând (deoarece este şi cea mai convenabilă ruşilor) de a vedea dezvoltarea şi amplificarea în Ucraina a unei stări pre-conflictuale specifice oricărei zone în care Kremlinul a favorizat existenţa unui „război îngheţat“ care să pună o presiune enormă şi continuă asupra Kievului şi care să-i macine autoritatea într-un spaţiu politic în care, tocmai din această cauză, apar favorizate partidele politice care militează pentru soluţii de forţă şi îşi alimentează succesul prin discursuri naţionaliste inflamate şi care aduc în prim plan eroii care, odinioară, luptau pentru Ucraina liberă alături de forţele care se opuneau armatei sovietice.

Pentru România, situaţia asta poate avea nişte implicaţii foarte serioase.

Este din ce în ce mai limpede că Rusia este pe cale să-şi extindă şi să-şi întărească controlul direct asupra unor zone pe care le socoteşte drept esenţiale pentru propria securitate naţională. Mişcare ce se poate desfăşura pe scenariul Crimeea, adică anexare directă de teritoriu sau, cum se întâmplă acum în Ucraina, transmitere clară pe plan internaţional că Rusia deţine de facto controlul în zone strategice ce pot avea pe viitor două trei tipuri de evoluţii, evident toate în sfera de joc a Moscovei.

Prima evoluţie este de a extinde „războiul îngheţat“ din cele două republici separatiste din est şi în alte regiuni ale Ucrainei care ar putea să capete acest statut în urma unor acţiuni specifice de război hibrid.

A doua evoluţie ar privi o extindere a controlului rus asupra Republicii Moldova, folosind Transnistria drept cap de pod şi animând o eventuală mişcare protestatară masivă a populaţiei rusofone care să protesteze dur împotriva orientărilor pro-europene ale guvernului de la Chişinău, situaţie în care Preşedintele Dodon să solicite sprijinul Moscovei pentru rezolvarea situaţiei.

Aşa cum este acum, situaţia din Ucraina nu poate să reziste şi, într-un fel sau altul, va trebui să evolueze înspre un fel de soluţie. Cu armele întinse pentru atac sau cu pistolul la ceafă pe model Lubianka, asta rămâne să vedem.

A treia evoluţue, după părerea mea încă improbabilă, ar fi legată de apariţia unei situaţii conflictuale pe întregul aliniament care, în zona de est a Europei, desparte acum forţele NATO/UE şi cele ale Federaţiei Ruse, caz extrem în care perspectivele tragice sunt legate de posibila intrare în cel de-al Treilea Război Mondial.

Ne interesează deci primele două scenarii, căci, într-un fel sau altul, au acelaşi rezultat: forţele militare ale Federaţiei Ruse ar fi, pentru prima oară în mod direct, posibil de amplasat în vecinătatea imediată a ţării noastre, devenită şi terestru, pe o întindere considerabilă, ultima graniţă europeană şi euroatlantică la contactul cu ruşii. Situaţie potenţială dificilă deoarece ar combina vulnerabilităţile specifice spaţiului Mării Negre, cu nevoia de a acoperi la cu totul alt nivel zona strategică a Gurilor Dunării şi, evident, cu necesitatea absolută de deplasare a unui număr considerabil de divizii înspre o nouă Armată, special creată de România pentru apărarea spaţiului său nordic şi estic. Ceea ce presupune, mai departe, o schimbare aproape completă de perspectivă în elaborarea planurilor pentru situaţii de urgenţă şi de redesenare a cerinţelor pe care le formulăm în acest domeniu către aliaţii noştri din NATO şi UE.

Şi mai există o altă dimensiune, cea imediată în cazul apariţiei primelor semnale privind „supra-încălzirea extremă“ a situaţiei din teren, în oricare din primele două scenarii. Având în vederea experienţele consemnate de serviciile de informaţii militare în cazul conflictelor succesive din Orientul Apropiat, s-a văzut cum evoluează mişcările grupurilor de populaţie care migrează din zona de pre-conflict sau de conflict către cele mai apropiate „destinaţii sigure“. Caz în care este posibil să anticipăm grupuri posibil masive care să încerce să iasă din zona de conflict şi să se îndrepte către ţările unde presupun că ar putea să ceară şi să primească statutul de refugiaţi. Iar una dintre direcţiile de posibilă migraţie pentru ucrainieni (şi în orice caz pentru cetăţenii din R.Moldova) va fi România, supusă în acel moment unei situaţii de mare presiune, factor de vulnerabilitate suplimentar pe care îl pot lua în considerare strategii de la Kremlin atunci când vor face asemenea calcule în ce priveşte vulnerabilizarea posibilă a situaţiei sociale din România, spre exemplu.

Ca orice scenarii, şi acestea pot fi sub puse sub semnul întrebării deoarece sunt supuse unor decizii politice la nivel înalt luate (sau refuzate) în mari reuniuni de tipul acesteia de acum a G20 de la Buenos Aires.

Un lucru este cert: aşa cum este acum, situaţia din Ucraina nu poate să reziste şi, într-un fel sau altul, va trebui să evolueze înspre un fel de soluţie. Cu armele întinse pentru atac sau cu pistolul la ceafă pe model Lubianka, asta rămâne să vedem.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite