Mecanicul trenului deraiat în Spania: „Vreau să mor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Francisco José Garzon, conductorul trenului care a deraiat aproape de oraşul Saint-Jaques de Compostella, ajutat de un poliţist FOTO: Reuters
Francisco José Garzon, conductorul trenului care a deraiat aproape de oraşul Saint-Jaques de Compostella, ajutat de un poliţist FOTO: Reuters

Francisco José Garzon, mecanicul trenului care a deraiat aproape de oraşul Saint-Jaques de Compostella omorând cel puţin 80 de oameni, este subiectul anchetei oficiale, în timp ce principala pistă a investigatorilor este viteza prea mare a trenului. Bărbatul a fost externat duminică, însă rămâne în custodia poliţiei şi va răspunde întrebărilor unui judecător.

Imediat după tragedia de miercuri, Francisco José Garzon (52 de ani), rănit uşor, a dat primele declaraţii jurnaliştilor: „Sper că nu există morţi, altfel îi voi avea pe conştiinţă”. Spaniolul nu s-a oprit, strigând cu putere: „Suntem oameni! Suntem oameni!”, potrivit mass-media din ţară.

Însă nu trece mult timp şi mărturiseşte: „Ar fi trebui să merg cu 80 de kilometri pe oră, dar eu mergeam cu 190 de kilometri pe oră”. Numărul acesta este de două ori mai mare decât limita de viteză într-o zonă periculoasă. Să fie vorba de neglijenţă?

În orice caz, profilul de Facebook al lui Garzon (închis joi dimineaţa) a fost o importantă sursă de informaţii, fiind găsită o fotografie din martie 2012, în care era surprins cadranul care arăta viteza cu acul indicând 200 de kilometri pe oră.

Mai mult de 30 de ani de experienţă

Nu este mai puţin adevărat că este un conductor experimentat, care lucrează de peste 30 de ani pentru Renfe, compania feroviară de stat din Spania, potrivit ziarului „El Pais”.  Francisco José Garzon a lucrat la început în gara din Monforte de Lemos, satul său natal din Galicia.

În timp, a avansat şi a devenit mai întâi asistent al conductorului, în 2000, iar trei ani mai târziu şi-a obţinut propria titulatură de conductor. A lucrat pe traseul Madrid-Barcelona, iar după câţiva ani s-a transferat din nou aproape de Galicia, pentru a fi alături de mama lui care este bolnavă.

Divorţat şi fără copii, Garzon a lucrat timp de un an pe traseul Madrid-El Ferrol. Pentru prietenii săi din Monforte de Lemons, Francisco José este „o persoană normală şi responsabilă”, a transmis „Publico”. „Îşi iubeşte serviciul şi îl ia foarte în serios”, au insistat oamenii din satul natal. În ceea ce priveşte postarea de anul trecut de pe Facebook, aceiaşi oameni spun că este doar o „absurditate”.

„A deraiat, a deraiat, ce pot să fac?”

Francisco José Garzon a preluat comanda trenului de la Ourense, oraş aflat la aproximativ 100 de kilometri de Saint-Jaques de Compostelle, pentru ultimii 200 de kilometri din traseul Madrid-El Ferrol, scrie „El Pais”.

Atunci când s-a apropiat de curbă, nu a frânat. După accident, Garzon a ajutat câţiva pasageri răniţi. Mai mulţi martori l-au auzit repetând, în stare de şoc: „A deraiat, a deraiat, ce pot să fac?”/p>

Abia după ce a conştientizat întreaga amploare a dezastrului, Francisco José Garzon şi-a pierdut orice speranţă. Vorbind cu membrii echipajelor de salvare şi cu reprezentanţii Renfe, disperarea spaniolului a prins glas. „Vreau să mor, am greşit”, a spus conductorul, potrivit „El Mundo”.

Citeşte mai multe despre accidentul feroviar din Spania:

FOTO VIDEO Accidentul feroviar din Spania, al treilea cel mai grav din istoria ţării: 78 de morţi şi 143 de răniţi

Accidentul trenului care a deraiat este al treilea cel mai grav din istoria Spaniei, potrivit bilanţului provizoriu, care se ridică la 78 de persoane decedate şi 143 de răniţi.

Conducătorul trenului care a deraiat în Spania refuză să răspundă întrebărilor puse de anchetatori

Francisco Jose Garzon Amo, conducătorul trenului deraiat în Spania care a dus la moartea a 78 de persoane, a refuzat să răspundă la întrebările iniţiale puse de autorităţi, au anunţat surse din poliţia spaniolă, citate de BBC.

Viteza excesivă, printre cauzele principale ale accidentului feroviar din Spania. Trenul depăşise cu 100 de kilometri pe oră limita de viteză impusă pe acel traseu

Presa spaniolă enumera, joi, viteza excesivă printre cauzele principale ale accidentului de tren soldat cu 77 de morţi şi 143 de răniţi, miercuri seara, la Santiago de Compostela, în nord-vestul ţării, relatează AFP.

FOTO VIDEO Accident în Spania: Cel puţin 77 de morţi şi 143 de răniţi în urma deraierii unui tren

Cel puţin 77 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 143 au fost rănite, după ce un tren a deraiat, miercuri, la Santiago de Compostela, în nord-vestul Spaniei. Acesta este cel mai mare număr de victime înregistrat într-un incident feroviar, de la atentatele teroriste de la Madrid, din 2004, când patru trenuri au explodat în patru staţii diferite.

VIDEO Cum s-a produs accidentul feroviar din Spania, soldat cu cel puţin 78 de morţi şi 143 de răniţi

Cotidianul „El Pais” a publicat joi o filmare care arată cum trenul care a deraiat în drum spre Santiago de Compostela s-a desprins de pe şine, iar mai multe vagoane au fost distruse.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite