Comisia Europeană: statele membre UE vor fi verificate anual cu privire la respectarea statului de drept

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele membre ale Uniunii Europene vor fi verificate anual în ceea ce priveşte respectarea statului de drept, într-o nouă tentativă a Bruxellesului de a împiedica guvernele naţionale să intervină în sistemele judiciare.

Comisia Europeană a anunţat, miercuri, că ţările UE vor fi evaluate anual cu privire la respectarea statului de drept.

„Comisia prezintă, astăzi, o serie de iniţiative concrete grupate în jurul a trei piloni: promovarea unei culturi a statului de drept; prevenirea problemelor legate de statul de drept şi oferirea unui răspuns eficient în cazul încălcărilor statului de drept. În calitate de gardian al tratatelor, Comisia Europeană are un rol unic. Însă, toate instituţiile Uniunii şi statele membre sunt responsabile de garantarea respectării statului de drept ca valoare fundamentală a Uniunii noastre. În plus, un răspuns eficient necesită şi, sprijinul societăţii civile. De asemenea, Comisia face apel la toate părţile să acţioneze în acest sens”, arată reprezentanţii Comisiei Europene într-un comunicat de presă.

Ursula von der Leyen, noul preşedinte al Comisiei Europene, a spus că susţine complet „un mecanism al statului de drept“ în UE. Detalii privitoare la acest mecanism au fost prezentate într-un document politic publicat miercuri de către vicepreşedintele Comisiei, Frans Timmermans, care este un critic vehement al schimbărilor din sistemul judiciar din ţări precum Polonia, Ungaria sau România.

Timmermans a anunţat că Comisia va publica un raport anual privitor la statul de drept, care va viza toate statele membre, pentru a ajuta la detectarea „problemelor care pot apărea cu referire la statul de drept“.

Tot miercuri, Comisia Europeană a transmis că va trece la noi paşi în procedura sa legală împotriva Poloniei, în legătură cu mai multe legi care permit ca decizii ale judecătorilor de la tribunale ordinare să fie supuse unor anchete sau sancţiuni. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite