Comisia Europeană a respins din nou bugetul Italiei pe 2019 şi deschide calea unor sancţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană (CE) a respins din nou, miercuri, proiectul de buget pe 2019 al coaliţiei de extremă dreapta şi populistă din Italia, care depăşeşte cu mult constrângerile europene, deschizând, astfel, calea unor eventuale sancţiuni fianciare, relatează AFP.

„Prin ceea ce a pus pe masă acest Guvern italian, noi vedem un risc ca ţara să se adâncească orbeşte în instabilitate (...). Deschiderea unei «proceduri de deficit excesiv» pe baza datoriei este justificată“, a anunţat vicepreşedintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis.

O asemenea procedură poate conduce la aplicarea unor sancţiuni financiare Italiei.

Proiectul de buget pe 2019 prezentat de Guvernul italian nu respectă reglementările în vigoare în zona euro, iar Executivul de la Roma se expune astfel unei proceduri în vederea unei reduceri a deficitului, a anunţat Comisia Europeană, relatează Reuters.

„Criteriul datoriei (...) trebuie să fie considerat ca nerespectat, iar (...) o procedură de deficit excesiv pe baza datoriei este aşadar justificată“, a apreciat Dombrovskis în această conferinţă de presă.

„Ţările din zona euro se află toate în aceeaşi echipă şi trebuie să joace după aceleaşi reguli“, a subliniat el.

Vicepreşedintele CE a mai anunţat că Bruxellesul rămâne deschis unui dialog cu Guvernul italian, care îşi justifică proiectul bugetului prin necesitatea de a favoriza creşterea economică.

Acest anunţ intensifică tensiuni deja existente între Comisie şi Guvernul populist şi de extremă dreapta italian, comentează The Associated Press.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite