Comisia Europeană propune un plan de asistenţă pentru a ajuta Ungaria să facă faţă imigraţiei, după o revoltă într-o tabără de refugiaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Forţele de ordine maghiare au inntervenit pentru a restabili ordinea în tabăra de refugiaţi de la Debrecen
Forţele de ordine maghiare au inntervenit pentru a restabili ordinea în tabăra de refugiaţi de la Debrecen

Comisia Europeană a propus Ungariei asistenţă pentru construirea unor centre temporare pentru procesarea solicitărilor de azil, în contextul în care Guvernul de dreapta de la Budapesta a luat măsuri dure împotriva imigraţiei, relatează Reuters.

Dimitris Avramopoulos, un oficial din cadrul Comisiei Europene responsabil de problema imigraţiei, a exprimat susţinere chiar şi pentru planul Guvernului Viktor Orban de a construi un gard la frontiera cu Serbia.

"Europa va susţine mereu statele membre din prima linie, iar Ungaria este un stat aflat în prima linie", a spus Avramopoulos după o întrevedere cu ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.

"Ungaria este supusă presiunilor. Până acum, în problema imigraţiei se vorbea despre Italia şi Grecia. Acum, adăugăm Ungaria", a continuat oficialul european.

Guvernul de la Budapesta susţine că, de la începutul anului, peste 67.000 de imigranţi clandestini au intrat pe teritoriul Ungariei.

În acest context, Avramopoulos a promis Ungariei un ajutor de opt milioane de euro.

Întrebat despre planul Budapestei de a construi un gard la frontiera dintre Ungaria şi Serbia, Avramopoulos a subliniat că statele membre UE au responsabilitatea de a-şi proteja graniţele.

Revoltă la o tabără de refugiaţi din Debrecen

 Un conflict de natură religioasă între doi refugiaţi din tabăra de la Debrecen, în estul Ungariei, s-ar afla la originea unor altercaţii şi revolte care au avut loc luni după-amiaza pe un drum din apropiere, la care poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene şi a "izolat" instalaţia, relatează MTI.

Aproximativ 100 de imigranţi, cazaţi într-o tabără de refugiaţi la Debrecen, au început să arunce cu pietre în maşini care treceau pe drumul 471 şi să lovească maşinile cu beţe, potrivit unor martori oculari. Nicio persoană nu a fost rănită, potrivit corespondentului MTI la faţa locului.

Poliţia, în echipament antirevltă, a intervenit şi i-a escorat pe refugiaţi înnpoi în tabără, în spatele unui gard, unde aceştia au făcut zid în faţa poliţiştilor şi au scandat sloganuri, potrivit corespondentului MTI.

Conflictul a degenrat după ora locală 14.30 (15.30, ora României), după ce doi refugiaţi s-au angajat într-o dispută cu privire la probleme religioase, a anunţat poliţia locală. Disputa s-a "încins", iar "alte sute" de persoane au intervenit, inclusiv un bărbat care ar fi "călcat un exemplar de Coran în picioare", afirmă poliţia citând martori. Alt martor a declarat că un refugiat i-a luat altuia Coranul, între paginile căruia era ascunsă suma de 200 de euro.

O purtătoare de cuvânt a poliţiei, Erika Demeter, a declarat că refugiaţii au blocat o autostradă din apropiere, au incendiat pubele de gunoi şi au aruncat cu pietre către maşini care treceau prin zonă. În total 154 de poliţişti au fost trimişi la intervenţie, potrivit unui comunicat emis de poliţie. Un poliţist a fost lovit cu o piatră şi a fost rănit uşor, se arată în comunicat.

Poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa grupul. Nicio persoană nu a fost rănită, a declarat Demeter. Un bărbat a fost arestat.

Tabăra a fost "izolată" temporar, numai imigranţii având acces în incintă, potrivit corespondentului MTI. Numeroşi poliţişti au rămas la tabără, a precizat aceeaşi sursă.

Oraşul Debrecen nu poate accepta această situaţie, a declarat primarul Laszlo Papp, care a venit la faţa locului.

"Este doar o problemă de timp până la izbucnirea unui conflict în tabăra supraaglomerată", a spus Papp. El a adăugat că susţine eforturile Guvernului de a stopa valul de imigranţi printr-o "blocadă fizică" la frontieră.

Comisarul guvernamental în judeţ Robert Racz a declarat că aproximativ 1.900 de persoane erau cazate luni dimineaţa în tabără, în condiţiile în care instalaţia are o capacitate de 800 de locuri. El a subliniat că soluţia pe termen lung este închiderea taberei de la Debrecen.

Trei parlamentari din cadrul formaţiunilor aflate la putere provenind din circumscripţii aflate în Debrecen afirmă că "taberele de refugiaţi din Ungaria trebuie să fie izolate, indiferent ce spune Uniunea Europeană (UE)" şi să se revină la situaţia de dinainte de 2012, când erau supravegheate de autorităţi în domeniul imigraţiei. Ideea stângii că numărul şi capacitatea taberelor este necesar să fie mărite "va conduce doar la un conflict continuu", subliniază Laszlo Posan, Lajos Kosa şi Laszlo Taso într-un comunicat comun.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite