Comisia Europeana propune "pensii portabile"

Cu scopul de a facilita mobilitatea muncitorilor in cadrul Uniunii, Comisia Europeana a elaborat o serie de noi reguli care dau lucratorilor posibilitatea de a beneficia in continuare de drepturile la

Cu scopul de a facilita mobilitatea muncitorilor in cadrul Uniunii, Comisia Europeana a elaborat o serie de noi reguli care dau lucratorilor posibilitatea de a beneficia in continuare de drepturile la pensie cand isi schimba locul de munca. Propunerile Comisiei, facute dupa negocieri dificile cu capitalele tarilor membre, ofera muncitorilor un interval de 18 luni, in care acestia pot decide daca isi transfera drepturile la pensie de la vechiul angajator la noul loc de munca. Iar cei care aleg sa-si mentina drepturile de pensie la vechiul angajator nu vor putea fi penalizati pentru schimbarea locului de munca printr-o reducere a cuantumului pensiei. Muncitorii cu drepturi la o pensie mica, cum sunt cei care-si schimba locul de munca dupa numai cativa ani, vor putea, de asemenea, opta pentru plata banilor, in loc sa-si transfere aceste drepturi de pensie intr-o noua schema, a noului angajator. Totodata, conditiile actuale, conform carora un angajat se califica pentru drepturile la pensie in functia de vechimea pe care o are in companie, vor suferi modificari in favoarea acelora care-si schimba mai des locul de munca. Se asteapta ca noile reguli privitoare la drepturile la pensie sa intre in vigoare din iulie 2008, dupa adoptarea lor de catre Parlamentul European si statele membre.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Modifică Setările