Comentariu: Mizele din Crimeea

Ucraina acuză Rusia de intervenţie militară în Crimeea, iar multă lume se întreabă cum s-a ajuns în această situaţie. O parte din răspunsuri ies la lumină, dacă aruncăm o privire către tumultoasa istorie a Crimeei.

„O prostie“, a spus preşedintele Vladimir Putin, la mijlocul lunii decembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, când a fost întrebat dacă Rusia ar putea trimite trupe în peninsula Crimeea.

Se pare că declaraţia lui Putin şi-a pierdut valabilitatea, de vreme ce forţe înarmate au preluat temporar controlul asupra mai multor clădiri şi a celor două aeroporturi importante din Crimeea. În timp ce noul ministrul de Interne din Ucraina acuză Rusia de intervenţie militară în Crimeea, nu puţină lume se întreabă cum s-a ajuns în această situaţie.

O istorie agitată

Peninsula Crimeea la Marea Neagră are o istorie extrem de agitată. Poporul nomad al sciticilor, grecii, tătarii şi turcii au stăpânit, sute de ani, Crimeea. Până când au venit ruşii. „Crimeea a reprezentat întotdeauna cireaşa de pe tort pentru imperiul rus“, spune Wilfried Jilge, expert în chestiuni est-europene la Universitatea din Leipzig. În interviul acordat DW, profesorul spune că accesul la Marea Neagră a fost dintotdeauna visul cel mare al ţarilor ruşi. La 8 aprilie 1783, Ecaterina cea Mare a transformat acest vis în realitate.

Abia în 1954, peninsula rusească a fost „trecută“ administrativ în braţele Ucrainei, la iniţiativa fostului lider al Partidului Comunist din URSS, Nikita Hruşciov.

Tensiuni post-URSS

După prăbuşirea URSS în 1991, Crimeea a devenit parte a Ucrainei independente, ceea ce a generat numeroase tensiuni, în contextul în care două treimi din populaţia peninsulei sunt reprezentate de etnicii ruşi. Parlamentul rus a anulat, în 1992, decizia din 1954 a lui Hruşciov, iar Crimeea şi-a declarat independenţa faţă de Ucraina.

Guvernul de la Kiev a reuşit, însă, calmarea situaţiei. În 1994, conflictul reizbucneşte. Crimeea îl alege preşedinte pe Iuri Meşcov, care a consolidat apropierea de Rusia. Numai că, şi de această-dată, Kievul reuşeşte să păstreze peninsula. Instituţia prezidenţială este desfiinţată, iar Meşcov fuge în Rusia.

Contrele cu Rusia privind prezenţa Flotei Mării Negre ruseşti în regiune a durat până în 1997, când s-a semnat un parteneriat, conform căruia, până în 2017, Rusia ar trebui să îşi retragă trupele din Crimeea. Acest termen a fost însă prelungit până în 2047, de fostul preşedinte ucrainean, recent debarcat de la putere, Viktor Ianukovici.

Interese geostrategice ruseşti

Într-un interviu acordat DW, Gwendolyn Sasse, de la Universitatea Oxford, specialistă în spaţiul est-european, şi-a amintit de evenimentele de acum 20 de ani. Separatiştii din Crimeea, spune Sasse, „nu sunt la fel de bine organizaţi ca în anii ’90“. Profesoara de la Oxford consideră că, momentan, au loc „încercări spontane de folosire a crizei din Ucraina“. Sasse nu crede că Rusia nu are un plan minuţios, care să prevadă ruperea republicii autonome de Ucraina.

În schimb, Wilfried Jilge consideră că „s-a ajuns atât de departe pentru că Rusia nu este pregătită să accepte faptul că Ucraina decide singură“. În opinia acestuia, Moscova vede în mişcările de opoziţie din Ucraina „o decizie geopolitică“. Dacă Ucraina ar fi integrată în UE, proiectul lui Putin privind Uniunea Eurasiatică ar avea de suferit, crede Jilge.

Majoritate pro-rusă şi tătari

Sondaje actuale despre felul în care oamenii din Crimeea îşi imaginează viitorul, nu există. În schimb, există cifre care oferă un răspuns indirect la această întrebare. Doar 31 la sută din locuitorii din Crimeea susţin ideea unui stat ucrainean independent, în timp ce 36 la sută sunt împotrivă ‒ cu precădere ruşii. Statistica a fost realizată în iunie 2013 de Centrul Rasumkov din Kiev. Pe de altă parte, Crimeea este locuită inclusiv de ucraineni şi tătari, care resping o eventuală divizare. În 1944, Stalin i-a deportat pe tătari în Asia Centrală pentru că, în timpul ocupaţiei din cel de-al Doilea Război Mondial, aceştia ar fi colaborat cu Germania nazistă.

De peste 20 de ani, tătarii continuă să se întoarcă în Crimeea, iar astăzi aceştia reprezintă 14 la sută din totalul populaţiei. „Tătarii de Crimeea sunt, în mod tradiţional, pro-ucraineni şi doresc să trăiască într-un stat ucrainean“, consideră profesorul Jilge.

Gaz şi petrol în regiune

În Crimeea, nu este vorba strict de politică. Dacă într-adevăr regiunea s-ar rupe de Ucraina, repercusiunile asupra economiei ar fi însemnate. Până acum, peninsula a profitat mult de pe urma turismului. Or, situaţia s-ar putea schimba radical în perioada următoare. Atât în Crimeea, cât şi în alte zone din Marea Neagră se presupune că ar exista însemnate rezerve de gaze. De altfel, guvernul ucrainean şi-a dat acordul, la finele anului 2013, să încheie o înţelegere cu un consorţiu internaţional, controlat de gigantul american ExxonMobil. Semnarea efectivă a acordului, care priveşte, desigur, exploatarea gazului şi petrolului în Marea Neagră, a fost însă amânată.

Ministerul Energiei de la Kiev estimează că, începând din 2017, în regiune ar urma să fie exploatate până la 10 miliarde de metri cubi de gaz. Acest lucru ar reduce semnificativ dependenţa Ucrainei de gazul rusesc.

Autor: Roman Gonşarenko

Redactor: Ovidiu Suciu

Material publicat şi pe dw.de.