Cod roşu de români în presa britanică: ziarele încep anul cu noi atacuri la adresa imigranţilor

Cod roşu de români în presa britanică: ziarele încep anul cu noi atacuri la adresa imigranţilor

Tabloidul „The Sun” anunţă că, de azi, Marea Britanie are graniţă cu Moldova

Pentru prima dată, România ţine prima pagină a principalelor publicaţii britanice în prima zi a anului. Ediţiile on-line ale tabloidelor, dar şi ale ziarelor quality au avut, miercuri dimineaţă, pe primele pagini articole în care avertizează „Atenţie, vin românii!”.

 
„Marea Britanie va fi lovită astăzi de primul val de români şi bulgari chitiţi să profite de ajutoarele noastre sociale generoase, finanţate cu bani de la contribuabili”, anunţă „Daily Express”. „Cel puţin 5.000 sunt aşteptaţi doar în prima săptămână”, anunţă cotidianul, fără a cita vreo sursă sau estimare. 
 
„Restricţiile pentru cetăţenii necalificaţi din cele două state est-europene s-au încheiat la miezul nopţii. Primul avion plin cu români a aterizat azi-dimineaţă, la prima oră. Operatorii aerieni anunţă că mii de români au cumpărat bilete de avion
 
 
Cotidianul quality „The Telegraph” are o abordare similară cu tabloidul „The Sun”, punând accent pe cetăţenii moldoveni, macedoneni, ucraineni, sârbi şi turci, care, având şi cetăţenii române sau bulgare, pot veni în Marea Britanie. 
 
 
 
Tabloidul „The Sun” are pe prima pagină un articol marcat „exclusiv”, în care susţine că miniştrii guvernului britanic au fost avertizaţi că multe familii sărace din Moldova, Macedonia şi Serbia, state sărace din afara UE, se pregătesc să vină în Marea Britanie cu paşapoarte române sau bulgare. 
 
 
Tabloidul „Daily Mail” reia poveste Firuţei Vasile, o femeie romă de 29 de ani, din România, care cere ajutoare sociale în valoare de 28.000 de lire în Marea Britanie şi, acum, îi învaţă şi pe alţii cum să facă asta.
 
 
„S-a dat alarma asupra retoricii anti-romi pe măsură ce se deschid uşile pentru mai mulţi muncitori din UE”, începe cotidianul quality „The Guardian”. 
 
Contrazicând „Daily Express”, jurnaliştii „Guardian” anunţă că rezervările pentru transport aerian pe ruta Bulgaria-Marea Britanie au scăzut în ceea ce priveşte primele trei luni din 2014 faţă de aceeaşi perioadă din 2013.  
 
 
„Migraţia în masă este improbabilă, pe măsură ce mulţi români şi bulgari şi-au găsit de muncă în alte părţi”, scrie cotidianul „The Independent”, o abordare unică în presa britanică. 
 
Ziarul îl citează pe Laszlo Ander, comisarul european pentru Piaţa Muncii, Afaceri Sociale şi Incluziune, care spune că „este improbabil să existe o creştere majoră după ridicarea restricţiilor pentru bulgari şi români”. 

Mesajele vin în contextul unei dezbateri aprinse pe tema imigranţilor est-europeni, amplificată în ultimele luni în Marea Britanie de cursa electorală. De la 1 ianuarie 2014 vor fi ridicate dispoziţiile tranzitorii pentru statele care au aderat la Uniunea Europeană în 2007, respectiv România şi Bulgaria. 

Mai multe thin-tank-uri şi organizaţii nonguvernamentale au eliberat diverse studii care anunţă că, din această cauză, în jur de 400.000 de români şi bulgari vor „invada” Marea Britanie în următorii trei ani. 
 
Întreaga dispută a fost amplu alimentată de partidul UKIP (UK Independence Party), considerat extremist, care şi-a bazat platforma electorală pe reducerea beneficiilor sociale pentru imigranţi şi promisiunea de a repatria orice imigrant care nu-şi găseşte loc de muncă sau care încalcă legea. 
 


 
CITEŞTE MAI MULT
 
 
Poliţia Metropolitană a arestat 22.725 de români în ultimii cinci ani, dintre cei 68.000 de imigranţi români aflaţi oficial în Marea Britanie, potrivit datelor furnizate de autorităţi pentru presa britanică. Numărul imigranţilor români va creşte semnificativ din 2014, când vor fi ridicate restricţiile de muncă pentru România şi Bulgaria, notează „Daily Express”.
 
 
"Vă rugăm, nu veniţi în Marea Britanie. Plouă, joburile sunt puţine şi prost plătite". Cam aşa ar suna campania negativă luată în calcul de guvernul britanic pentru a convinge românii i bulgarii să nu vină aici în căutarea unei vieţi mai bune.
 
 
Executivul de la Sofia a transmis o adresă oficială către Londra în care insistă că ipoteza conform căreia bulgarii merg în Marea Britanie pentru a beneficia de ajutoarele sociale de acolo este un mit  şi că imigranţii est-eusropeni sunt esenţiali pentru sectorul agricol britanic pentru că „localnicii sunt leneşi”.
 
 
De la ora 15.00, jurnaliştii „Adevărul” discută cu fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu şi cu europarlamentarul Cristian Preda despre deteriorarea imaginii României în Marea Britanie şi despre greutăţile şi şansele pe care le găsesc românii care aleg să caute aici o viaţa. În dialog vor intra şi Sergiu Scripcă, care lucrează direct cu studenţi români din Marea Britanie, şi Andreea Nistor, care a studiat la University College London.
 
 
Angajatorii din Marea Britanie ameninţă că vor muta anumite departamente în alte ţări dacă statul îi va obliga să renunţe la muncitorii străini. Guvernul britanic intenţionează să reducă numărul imigranţilor care provin din afara UE de la aproximativ 75.000 la 24.000 până în aprilie 2011.

 

Tabloidul „The Sun” anunță că, de azi, Marea Britanie are graniță cu Moldova

Imagini din aceeasi galerie
  • Tabloidul „The Sun” anunță că, de azi, Marea Britanie are graniță cu Moldova
  • „Daily Mail” reia povestea imigrantei Firuța Vasile din România, care-i învață pe alți romi cum să fraudeze sistemul de ajutoare sociale din Marea Britanie
  • „Daily Mail” reia povestea imigrantei Firuța Vasile din România, care-i învață pe alți romi cum să fraudeze sistemul de ajutoare sociale din Marea Britanie
  • „Sistem social de beneficii din Marea Britanie, venim!”, anunță „Daily Express” despre imigranții români și bulgari
  • „Sistem social de beneficii din Marea Britanie, venim!”, anunță „Daily Express” despre imigranții români și bulgari
  • Primul articol din „The Telegraph” vorbește despre „sutele de mii de oameni din țări sărace pregătiți să vină în Marea Britanie” după ridicarea restricțiilor pentru români și bulgari
  • Primul articol din „The Telegraph” vorbește despre „sutele de mii de oameni din țări sărace pregătiți să vină în Marea Britanie” după ridicarea restricțiilor pentru români și bulgari
  • Tabloidul „The Sun” anunță că, de azi, Marea Britanie are graniță cu Moldova
  • „The Guardian” face apel la calm în contextul „valului” de imigranți români și bulgari
  • „The Guardian” face apel la calm în contextul „valului” de imigranți români și bulgari
  • „The Independent” este singura publicație mainstream din Marea Britanie care nu are o abordare agresivă la adresa imigranților români și susține că aceștia nu vor lua cu asalt Marea Britanie
  • „The Independent” este singura publicație mainstream din Marea Britanie care nu are o abordare agresivă la adresa imigranților români și susține că aceștia nu vor lua cu asalt Marea Britanie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările